9.2.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 46/27
Recurs introdus la 1 decembrie 2014 de Kyocera Mita Europe BV împotriva Ordonanţei Tribunalului (Camera a șasea) din 16 septembrie 2014 în cauza T-35/11, Kyocera Mita Europe BV/Comisia Europeană
(Cauza C-553/14 P)
(2015/C 046/34)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: Kyocera Mita Europe BV (reprezentanți: P. De Baere, avocat, P. Muñiz, avocat)
Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană
Concluziile recurentei
Recurenta solicit Curții:
—
anularea în totalitate a Ordonanței Tribunalului pronunțată în cauza T-35/11;
—
declararea admisibilității recursului;
—
trimiterea cauzei Tribunalului spre rejudecarea motivelor de fond ale recursului;
—
obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri și a celor aferente procedurii aflate pe rolul Tribunalului.
Motivele și principalele argumente
Recursul se întemeiază pe următoarele două motive:
În primul rând, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea și aplicarea articolului 263 TFUE, atunci când a concluzionat că regulamentul „cuprindea măsuri de punere în aplicare” în sensul respectivei dispoziții.
În al doilea rând, Tribunalul a încălcat dreptul recurentei de a fi ascultată, a săvârșit o eroare în calificarea juridică a elementelor de probă prezentate de recurentă și, în mod subsidiar, a denaturat aceste elemente.
Full & Egal Universal Law Academy