9.2.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 46/31
Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunal Superior de Justicia de la Comunidad Autónoma del País Vasco (Spania) la 5 decembrie 2014 – Mimoun Khachab/Delegación de Gobierno en Álava
(Cauza C-558/14)
(2015/C 046/36)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Tribunal Superior de Justicia de la Comunidad Autónoma del País Vasco
Părțile din procedura principală
Apelant: Mimoun Khachab
Intimată: Delegación de Gobierno en Álava
Întrebarea preliminară
Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2003/86/CE (1) din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei trebuie interpretat în sensul că este incompatibil cu o legislație națională precum cea din litigiul principal, care permite refuzul reîntregirii familiei în ipoteza în care susținătorul reîntregirii nu dispune de resurse stabile, constante și suficiente pentru a se întreține pe sine și pe ceilalți membri ai familiei, ca urmare a unei evaluări prospective, efectuată de autoritățile naționale cu privire la posibilitatea menținerii mijloacelor economice pe durata anului următor depunerii cererii și ținând seama de evoluția veniturilor acestuia în cele șase luni anterioare momentului respectiv?
(1) JO L 251, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 164.
Full & Egal Universal Law Academy