2.3.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 73/14
Recurs introdus la 11 decembrie 2014 de Mirelta Ingatlanhasznosító kft împotriva Ordonanţei Tribunalului (Camera a cincea) din 19 noiembrie 2014 în cauza T-430/14, Mirelta Ingatlanhasznosító Kft./Comisia Europeană și Ombudsmanul European
(Cauza C-576/14 P)
(2015/C 073/20)
Limba de procedură: maghiara
Părțile
Recurentă: Mirelta Ingatlanhasznosító kft (reprezentant: Pap K. D., avocat)
Celelalte părți din procedură: Comisia Europeană, Ombudsmanul European
Concluziile recurentei
Recurenta solicită Curții:
—
anularea ordonanței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului.
Motivele și principalele argumente
Motivul principal: interpretarea eronată a acțiunii de către Tribunal
Potrivit reclamantei, Tribunalul ar fi interpretat și reformulat în mod greșit concluziile cererii sale introductive și ar fi interpretat eronat motivarea acțiunii sale considerând că acesta fusese introdusă din cauza „[r]efuzului Comisiei de a iniția o procedură de neîndeplinire a obligațiilor”.
Reclamanta pretinde că prin acțiunea sa solicita Tribunalului „să oblige Comisia Europeană să desfășoare o procedură conformă cu dreptul Uniunii, care să garanteze efectivitatea dreptului Uniunii” .
Reclamanta a introdus acțiunea împotriva Comisiei pe acest temei întrucât încălcarea vădită a dreptului său la o procedură echitabilă a avut drept consecință încălcarea unui drept fundamental care îi este recunoscut prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Ea consideră că Comisia, prin faptul că nu a desfășurat o procedură echitabilă, nu a procedat la o analiză conformă cu dreptul Uniunii și nu a asigurat efectivitatea dreptului Uniunii (în special, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene) a privat-o nu numai de dreptul la o procedură echitabilă, ci și, prin aceasta, de dreptul la o procedură jurisdicțională efectivă.
Reclamanta consideră că interpretarea acțiunii sale reținută de Tribunal presupune că o procedură conformă cu dreptul Uniunii implică în mod automat că, în cazul unei examinări obiective în temeiul dreptului Uniunii, Comisia este obligată să desfășoare o procedură de neîndeplinire a obligațiilor, lucru pe care reclamanta nu îl poate solicita.
În schimb, reclamanta consideră că din dispozițiile Cartei drepturilor fundamentale, care are aceeași valoare juridică ca cea a tratatelor, reiese că Comisia are posibilitatea de a aprecia, întemeindu-se pe jurisprudență, oportunitatea inițierii unei proceduri de neîndeplinire a obligațiilor numai după ce procedează la o examinare echitabilă. În consecință, o procedură echitabilă reprezintă o cerința primordială, iar Comisia nu își poate exercita puterea de apreciere – care, în opinia reclamantei, nu poate conduce la încălcarea drepturilor fundamentale – decât în urma unei proceduri echitabile, în caz contrar, precum în prezenta cauză, Comisia putându-se regăsi în situația de a nu avea nimic de apreciat.
Motiv subsidiar: dreptul Uniunii nu prevede posibilitatea discreționară de apreciere a Comisiei de a recunoaște statelor membre o exonerare de la obligația lor de aplicare a dreptului derivat și a regulamentului, cu atât mai puțin în mod indirect.
Analiza Tribunalului expusă la punctul 6 din ordonanță în legătură cu puterea de apreciere a Comisiei încalcă sub mai multe aspecte dispozițiile imperative și neechivoce ale tratatelor și, prin urmare, nesusceptibile să fie supuse puterii de apreciere a Comisiei; reclamanta consideră, în plus, că obligația de a asigura respectarea drepturilor fundamentale prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu poate nici ea să facă obiectul puterii de apreciere a Comisiei.
Prin acțiunea formulată, reclamanta nu a criticat nici măcar o dată dreptul de apreciere al Comisiei, ci a denunțat în realitate faptul că Comisia nu a avut nici măcar posibilitatea de a-și exercita puterea de apreciere în sensul jurisprudenței constante invocate de Tribunal, întrucât exercitarea puterii de apreciere presupune ca examinarea să fie ea însăși echitabilă și să existe ceva de apreciat în mod util.
Tratatul, care are rang superior jurisprudenței, prevede că Comisia este ținută să asigure efectivitatea dreptului Uniunii.
În cazul de față, agentul Uniunii (organ al Uniunii) care a efectuat examinarea a privat recurenta de un drept fundamental prin faptul că a procedat el însuși la o apreciere și a luat o decizie în locul Comisiei, în prealabil și în mod inechitabil, cu privire la aspecte care nu puteau face obiectul unei puteri de apreciere; cu alte cuvinte, în loc să exercite posibilitatea de apreciere, agentul însărcinat cu examinarea dosarului a soluționat el însuși cauza reclamantei, întemeindu-se pe constatări de fapt eronate.
Reclamanta consideră că nici instanța națională, nici Comisia Europeană nu pot aprecia dacă, în situația aplicării articolului 101 TFUE, trebuie sau nu trebuie să se facă aplicare Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului, privind punerea în aplicare a acestei dispoziții, fără ca Comisia să poată stabili dacă refuzul aplicării regulamentului Uniunii (lipsa vădită de aplicare) ar echivala cu „o aplicare de o anumită manieră”. În sine, această singură constatare demonstrează deja încălcarea dreptului recurentei la o procedură echitabilă și, în consecință, privarea ei de o procedură jurisdicțională efectivă și de accesul la o instanță stabilită prin lege.
Full & Egal Universal Law Academy