27.4.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 138/26
Acțiune introdusă la 19 decembrie 2014 – Parlamentul European/Consiliul Uniunii Europene
(Cauza C-595/14)
(2015/C 138/36)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: Parlamentul European (reprezentanți: F. Drexler, A. Caiola și M. Pencheva, agenți)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile reclamantului
—
anularea Deciziei de punere în aplicare 2014/688/UE a Consiliului din 25 septembrie 2014 privind supunerea substanțelor 4-iodo-2,5-dimetoxi-N-(2-metoxibenzil)fenetilamină (25I-NBOMe), 3,4-dicloro-N-[[1-(dimetilamino)ciclohexil]metil]benzamidă (AH-7921), 3,4-metilendioxipirovaleronă (MDPV) și 2-(3-metoxifenil)-2-(etilamino)ciclohexanonă (metoxetamină) unor măsuri de control (1);
—
menținerea efectelor Deciziei de punere în aplicare 2014/688/UE a Consiliului până la momentul la care aceasta va fi înlocuită cu un nou act adoptat în mod valabil.
—
obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii formulate, întemeiată pe articolul 263 TFUE, Parlamentul European invocă două motive.
Primul motiv se referă la utilizarea de către Consiliu a unui temei juridic abrogat prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și, alternativ, a unui temei juridic derivat care, în sine, este, conform jurisprudenței Curții, nelegal.
Al doilea motiv vizează utilizarea de către Consiliu a unei proceduri decizionale pentru adoptarea Deciziei 2014/688/UE care nu este corectă din punct de vedere juridic. Parlamentul nu ar fi fost implicat în procedura care a condus la adoptarea deciziei atacate. Din acest fapt Parlamentul deduce, pe cale de consecință, încălcarea tratatelor și a normelor fundamentale de procedură.
În cazul în care Curtea ar decide anularea deciziei atacate, Parlamentul apreciază că ar fi oportun ca aceasta să își exercite discreția în vederea menținerii efectelor deciziei contestate, în conformitate cu articolul 264 al doilea paragraf TFUE, până la momentul la care aceasta va fi înlocuită cu un nou act adoptat în mod valabil.
(1) JO L 287, p. 22.
Full & Egal Universal Law Academy