31.10.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 402/34
Hotărârea Tribunalului din 15 septembrie 2016 – Klyuyev/Consiliul
(Cauza T-340/14) (1)
((„Politica externă şi de securitate comună - Măsuri restrictive adoptate având în vedere situația din Ucraina - Înghețare a fondurilor - Lista persoanelor, entităților şi organismelor cărora li se aplică înghețarea fondurilor şi a resurselor economice - Includerea numelui reclamantului - Dreptul la apărare - Obligația de motivare - Temei legal - Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă - Nerespectarea criteriilor de includere în listă - Eroare vădită de apreciere - Dreptul de proprietate - Dreptul la reputație”))
(2016/C 402/37)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamant: Andriy Klyuyev (Donețk, Ucraina) (reprezentanți: B. Kennelly, J. Pobjoy, barristers, R. Gherson și T. Garner, solicitors)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: Á. de Elera-San Miguel Hurtado și J.-P. Hix, agenți)
Intervenientă în susținerea pârâtului: Comisia Europeană (reprezentanţi: D. Gauci și T. Scharf, agenți)
Obiectul
Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE, prin care se solicită anularea, pe de o parte, a Deciziei 2014/119/PESC a Consiliului din 5 martie 2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități şi organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2014, L 66, p. 26) şi a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 al Consiliului din 5 martie 2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități şi organisme având în vedere situația din Ucraina (JO 2014, L 66, p. 1) şi, pe de altă parte, a Deciziei (PESC) 2015/364 a Consiliului din 5 martie 2015 de modificare a Deciziei 2014/119 (JO 2015, L 62, p. 25) şi a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/357 al Consiliului din 5 martie 2015 privind punerea în aplicare a Regulamentului nr. 208/2014 (JO 2015, L 62, p. 1), în măsura în care numele reclamantului a fost inclus sau menţinut în lista persoanelor, entităților şi organismelor cărora li se aplică aceste măsuri restrictive, şi, cu titlu subsidiar, o cerere prin care se urmăreşte obţinerea unei declaraţii de neaplicare în privința reclamantului a articolului 1 alineatul (1) din Decizia 2014/119 astfel cum a fost modificată prin Decizia (PESC) 2015/143 a Consiliului din 29 ianuarie 2015 (JO 2015, L 24, p. 16), precum şi a articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 208/2014, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/138 al Consiliului din 29 ianuarie 2015 (JO 2015, L 24, p.1).
Dispozitivul
1)
Anulează Decizia 2014/119/PESC a Consiliului din 5 martie 2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități şi organisme având în vedere situația din Ucraina şi Regulamentul (UE) nr. 208/2014 al Consiliului din 5 martie 2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități şi organisme având în vedere situația din Ucraina, în versiunile lor inițiale, în măsura în care numele domnului Andriy Klyuyev a fost inclus în lista persoanelor, entităților şi organismelor cărora li se aplică aceste măsuri restrictive, până la data intrării în vigoare a Deciziei (PESC) 2015/364 a Consiliului din 5 martie 2015 de modificare a Deciziei 2014/119 şi a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/357 al Consiliului din 5 martie 2015 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014.
2)
Respinge în rest acțiunea.
3)
Obligă Consiliul Uniunii Europene să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de domnul Klyuyev în ceea ce priveşte cererea de anulare formulată în cererea introductivă.
4)
Îl obligă pe domnul Klyuyev să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Consiliu în ceea ce priveşte cererea de anulare formulată în memoriul în adaptarea concluziilor.
5)
Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.
(1) JO C 261, 11.8.2014.
Full & Egal Universal Law Academy