16.11.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 381/36
Ordonanța Tribunalului din 17 iulie 2015 – EEB/Comisia
(Cauza T-685/14) (1)
([„Mediu - Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 - Decizie a Comisiei referitoare la notificarea de către Bulgaria a unui plan național de tranziție, astfel cum este prevăzut la articolul 32 din Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale - Refuz de reexaminare internă - Măsură de aplicabilitate individuală - Convenția de la Aarhus - Termen de introducere a acţiunii - Tardivitate - Acțiune în parte vădit inadmisibilă și în parte vădit nefondată”])
(2015/C 381/42)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamant: European Environmental Bureau (EEB) (Bruxelles, Belgia) (reprezentant: S. Podskalská, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: L. Pignataro Nolin, S. Petrova și G. Wilms, agent)
Obiectul
Pe de o parte, o cerere de anulare a Deciziei C(2014) 2002 final a Comisiei din 31 martie 2014 privind notificarea de către Republica Bulgaria a unui plan național de tranziție, astfel cum este prevăzut la articolul 32 din Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale și, pe de altă parte, o cerere de anulare a Deciziei Ares (2014) 2317513 a Comisiei din 11 iulie 2014 de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantei prin care solicita Comisiei să își reexamineze decizia din 31 martie 2014
Dispozitivul
1)
Respinge acțiunea.
2)
Nu mai este necesară pronunțarea asupra cererilor de intervenție formulate de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene.
3)
European Environmental Bureau (EEB) suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.
4)
EEB, Comisia, Parlamentul și Consiliul suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată aferente cererilor de intervenție.
(1) JO C 431, 1.12.2014.
Full & Egal Universal Law Academy