28.4.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 129/33
Acțiune introdusă la 17 februarie 2014 – Bunge Argentina/Consiliul
(Cauza T-116/14)
2014/C 129/40
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Bunge Argentina SA (Buenos Aires, Argentina) (reprezentanți: J. Bellis și R. Luff, avocați)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1194/2013 al Consiliului din 19 noiembrie 2013 de impunere a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii impuse asupra importurilor de biomotorină originară din Argentina și Indonezia (JO L 315, p. 2), în măsura în care o priveşte pe reclamantă şi
—
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive.
1.
Primul motiv întemeiat pe susţinerea că instituţiile au săvârşit o eroare vădită de apreciere a situaţiei de fapt prin constatarea că a existat o denaturare a preţurilor de boabelor de soia şi de ulei de soia care justifica aplicarea articolului 2 alineatul (5) al doilea paragraf din regulamentul antidumping de bază (1).
2.
Al doilea motiv întemeiat pe susţinerea că articolului 2 alineatul (5) al doilea paragraf din regulamentul antidumping de bază, astfel cum este interpretat de instituţii în prezenta cauză, nu poate fi aplicat importurilor dintr-un stat membru al WTO întrucât este incompatibil cu Acordul antidumping al WTO.
3.
Al treilea motiv întemeiat pe susţinerea că evaluarea încălcării nu ia în considerare factori care încalcă legătura de cauzalitate dintre pretinsa încălcare şi pretinsele importuri care fac obiectul unui dumping cu încălcarea articolului 3 alineatul (7) din regulamentul antidumping de bază.
(1) Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 din 30 noiembrie 2009 privind protecţia împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea ţărilor care nu sunt membre ale Comunităţii Europene (JO L 343, p. 51).
Full & Egal Universal Law Academy