14.7.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 223/13
Acțiune introdusă la 13 martie 2014 – Søndagsavisen/Comisia
(Cauza T-167/14)
2014/C 223/17
Limba de procedură: daneza
Părțile
Reclamantă: Søndagsavisen A/S (Søborg, Danemarca) (reprezentanți: M. Honoré și C. Fornø, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea deciziei Comisiei Europene din 20 noiembrie 2013 de a nu ridica obiecții cu privire la schema de ajutor a Regatului Danemarcei pentru producția și inovația în domeniul presei scrise (cazul SA.36366);
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Reclamanta, o întreprindere concurentă a beneficiarului ajutorului, pretinde că Comisia ar fi trebuit să constate că existau îndoieli cu privire la compatibilitatea cu piața internă a măsurii de ajutor notificate și ar fi trebuit să decidă, așadar, deschiderea procedurii oficiale de investigare, în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE și al articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul de stabilire a normelor de aplicare (1). Prin faptul că nu a procedat astfel, Comisia a încălcat drepturile procedurale conferite reclamantei de articolul 108 alineatul (2) TFUE.
În susținerea tezei sale potrivit căreia există îndoieli serioase cu privire la compatibilitatea cu piața internă, reclamanta invocă trei motive:
—
Comisia nu a examinat în niciun mod aspectul dacă schema de ajutor în cauză viza asigurarea difuzării de informații cetățenilor danezi și susținerea astfel a procesului democratic;
—
în orice caz, decizia atacată este afectată de un viciu de motivare în ceea ce privește criteriul caracterului adecvat al măsurii;
—
Comisia nu a examinat efectele de denaturare a concurenței între publicațiile gratuite și publicațiile cu plată cauzate de schema de ajutor în cauză.
(1) Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41).
Full & Egal Universal Law Academy