27.10.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 380/14
Acțiune introdusă la 23 iunie 2014 – Ertico – Its Europe/Comisia
(Cauza T-499/14)
2014/C 380/19
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: European Road Transport Telematics Implementation Coordination Organisation – Intelligent Transport Systems & Services Europe (Ertico – Its Europe) (Bruxelles, Belgia) (reprezentanți: M. Wellinger și K. T'Syen, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
anularea deciziei Comitetului de validare al Comisiei Europene din 15 aprilie 2014 de a considera că reclamanta nu se încadrează în categoria microîntreprinderilor, a întreprinderilor mici și mijlocii în sensul Recomandării 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, p. 36);
—
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă patru motive.
1.
Primul motiv întemeiat pe interpretarea vădit eronată a articolului 3 alineatul (4) din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei, interpretare care a stat la baza aprecierii Comitetului de validare de a nu califica reclamanta ca microîntreprindere sau întreprindere mică și mijlocie;
2.
Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea de către Comitetul de validare a unor principii fundamentale din dreptul Uniunii, precum (i) principiul bunei administrări; (ii) principiul securității juridice; (iii) protecția așteptărilor legitime ale reclamantei, prin aceea că acest comitet a reținut că reclamanta nu se încadrează în categoria microîntreprinderilor, a întreprinderilor mici și mijlocii și a lăsat Comisiei posibilitatea de a solicita rambursarea finanțărilor care i-au fost acordate reclamantei în trecut în cadrul PC7;
3.
Al treilea motiv întemeiat pe încălcarea de către Comitetul de validare a dreptului la apărare al reclamantei și a principiului bunei administrări prin aceea că nu i-a dat posibilitatea acesteia să își facă cunoscut punctul de vedere în mod efectiv;
4.
Al patrulea motiv întemeiat pe încălcarea de către Comitetul de validare a obligației de motivare adecvată a propriei decizii.
Full & Egal Universal Law Academy