13.10.2014
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 361/28
Acțiune introdusă la 22 august 2014 – Urb Rulmenti Suceava/OAPI – Adiguzel (URB)
(Cauza T-635/14)
2014/C 361/42
Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza
Părțile
Reclamantă: Urb Rulmenti Suceava SA (Suceava, România) (reprezentant: I. Burdusel, avocat)
Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Harun Adiguzel (Diosd, Ungaria)
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
Anularea Deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 23 iunie 2014 în cauza R 1974/2013-4.
Motivele și principalele argumente
Marca comunitară înregistrată care a făcut obiectul unei cereri de declarare a nulității:marca figurativă care conține elementul verbal „URB” pentru produse și servicii din clasele 4, 6-9, 11, 12, 16, 17, 35, 37 și 39-42 – marca comunitară nr. 8 656 605
Titularul mărcii comunitare: cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs
Partea care solicită declararea nulității mărcii comunitare: reclamanta
Motivarea cererii de declarare a nulității: cauze de nulitate absolută prevăzute la articolul 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind marca comunitară și cauze de nulitate relativă prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (a) și (b) coroborat cu articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind marca comunitară
Decizia diviziei de anulare: respinge cererea de declarare a nulității
Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac
Motivele invocate: încălcarea articolului 52 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind marca comunitară, a articolului 8 alineatul (1) literele (a) și (b) coroborat cu articolul 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind marca comunitară și a articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul privind marca comunitară
Full & Egal Universal Law Academy