12.1.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 7/36
Acțiune introdusă la 24 septembrie 2014 – Hamr Sport/Comisia
(Cauza T-693/14)
(2015/C 007/40)
Limba de procedură: ceha
Părțile
Reclamantă: Hamr Sport a.s. (Praga, Republica Cehă) (reprezentant: T. Capoušek, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
constatarea nevalidității Deciziei Comisiei din 11 iunie 2014 (S.A.33575 – Instalații sportive fără scop lucrativ);
—
anularea deciziei atacate a Comisiei, și
—
trimiterea cauzei înapoi la Comisia Europeană pentru completarea investigației și pentru adoptarea de măsuri prin care să se rezolve situația descrisă.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive.
1.
Decizia atacată este incorectă, pentru că pârâta, în cadrul procedurii care a precedat decizia atacată, nu a răspuns în mod corespunzător la toate probele și afirmațiile reclamantei, în special la cele referitoare la aspectul dacă a fost dovedită existența unui ajutor de stat ilegal.
2.
Pârâta nu se poate întemeia, în ceea ce privește concluzia la care a ajuns în decizia atacată, pe excepția prevăzută la articolul 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile și cerințele prealabile pentru aplicarea acesteia.
3.
Din cauza personalității sale juridice (fiind societate comercială), reclamanta nu are dreptul de a participa la nicio procedură pentru acordarea de subvenții de către Ministerul Educației, Tineretului și Sportului, nici chiar în cazul în care își desfășoară activitatea pe aceeași piață ca și concurenții săi și susține același grup de persoane – destinatarii (care sunt de asemenea identici în ceea ce privește interesul general/public).
Full & Egal Universal Law Academy