2.3.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 73/46
Recurs introdus la 31 decembrie 2014 de Carlo De Nicola împotriva Hotărârii din 18 noiembrie 2014 a Tribunalului Funcției Publice în cauza F-59/09 RENV, De Nicola/BEI
(Cauza T-849/14 P)
(2015/C 073/57)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Recurentă: Carlo De Nicola (Strassen, Luxemburg) (reprezentant: L. Isola, avocat)
Cealaltă parte din procedură: Banca Europeană de Investiții
Concluziile
Recurentul solicită Tribunalului admiterea prezentului recurs și, în cadrul reformării în parte a hotărârii atacate, anularea punctelor 2 și 3 din dispozitiv, a afirmației potrivit căreia prezenta procedură este întemeiată pe articolul 270 TFUE, precum și a punctelor 43, 44, 50, 55, 56, 58, 59, 60, 61, 63, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72 și 73 din hotărârea atacată. Trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte camere a Tribunalului Funcției Publice pentru ca acesta, într-un complet diferit, să statueze din nou asupra punctelor anulate, ulterior efectuării expertizei medicale deja solicitate. Recurentul își rezervă dreptul de a solicita administrarea oricărei probe, directă și/sau contrară, care va fi necesară în funcție de apărarea intimatei, precum și de a depune orice alte înscrisuri considerate utile în vederea respingerii diferitelor teze.
Motivele și principalele argumente
Prezentul recurs este îndreptat împotriva Hotărârii din 18 noiembrie 2014 pronunțate de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-59/09 RENV, De Nicola/BEI.
În susținerea recursului, recurentul invocă următoarele motive.
1.
În ceea ce privește comitetul de recurs, recurentul se opune declarării inadmisibilității în raport cu normele de funcționare a acestuia, contestă afirmația potrivit căreia retragerea actului anulat din dosarul personal al recurentului, întrucât elimină prejudiciul, constituie o reparație adecvată și invocă un abuz săvârșit în cadrul exercitării funcției jurisdicționale.
2.
În ceea ce privește hărțuirea suferită de recurent, acesta se referă la declararea inadmisibilității cererii sale de constatare a hărțuirii, la inexistența unei decizii privind această cerere specifică și la refuzul Tribunalului Funcției Publice de a respecta hotărârea de trimitere a cauzei spre rejudecare, la inadmisibilitatea noilor excepții ridicate de BEI în procedura de rejudecare, precum și la abuzul de putere săvârșit de Tribunalul Funcției Publice, care și-a atribuit rolul de avocat al recurentului decizând că ar fi mai bine să nu examineze cererea de despăgubire, pentru motivul că era inclusă și ar fi mai bine structurată în cauza F-52/11.
3.
În ceea ce privește cererea de efectuare a unei expertize medicale și de dispunere a unor alte măsuri de organizare a procedurii, recurentul subliniază că nu a renunțat niciodată la cererile sale de dispunere a unor activități de cercetare judecătorească, pe care Tribunalul Funcției Publice le-a respins pentru motivul că nu erau necesare. Prin urmare, de vreme ce Tribunalul Uniunii Europene a stabilit că litigiul trebuie soluționat pe fond, Tribunalul Funcției Publice era obligat să examineze toate cererile formulate în termen, să stabilească anume care dintre acestea erau relevante pentru soluționarea litigiului și să dispună măsurile de organizare a procedurii care se impuneau.
Full & Egal Universal Law Academy