14.11.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 419/12
Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 14 septembrie 2016 (cerere de decizie preliminară formulată de Juzgado Contencioso-Administrativo no 4 de Madrid – Spania) – María Elena Pérez López/Servicio Madrileño de Salud (Comunidad de Madrid)
(Cauza C-16/15) (1)
((Trimitere preliminară - Politica socială - Directiva 1999/70/CE - Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP - Clauzele 3-5 - Contracte de muncă pe durată determinată succesive în sectorul sănătății publice - Măsuri de prevenire a recurgerii abuzive la raporturile de muncă pe durată determinată succesive - Sancțiuni - Recalificarea raportului de muncă - Drept la o indemnizație))
(2016/C 419/14)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Juzgado Contencioso-Administrativo no 4 de Madrid
Părțile din procedura principală
Reclamantă: María Elena Pérez López
Pârât: Servicio Madrileño de Salud (Comunidad de Madrid)
Dispozitivul
1)
Clauza 5 punctul 1 litera (a) din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, anexat la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, trebuie interpretată în sensul că se opune ca o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal să fie aplicată de autoritățile statului membru vizat astfel încât:
—
reînnoirea contractelor de muncă pe durată determinată succesive, în sectorul public al sănătății, este considerată ca fiind justificată de „motive obiective” în sensul clauzei respective ca urmare a faptului că aceste contracte sunt întemeiate pe dispoziții legale care permit reînnoirea pentru asigurarea prestării de servicii determinate de natură temporară, conjuncturală sau extraordinară, în condițiile în care, în realitate, nevoile respective sunt permanente și durabile;
—
nu există nicio obligație în sarcina administrației competente de a crea posturi permanente pentru a pune capăt angajării de personal statutar ocazional și i se permite acesteia să ocupe posturile permanente create prin angajarea de personal „temporar”, în așa fel încât situația de precaritate a lucrătorilor se perpetuează, în condițiile în care statul în cauză cunoaște un deficit structural de posturi de personal titular în acest sector.
2)
Clauza 5 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, anexat la Directiva 1999/70, trebuie interpretată în sensul că nu se opune, în principiu, unei legislații naționale care impune ca raportul contractual să înceteze la data prevăzută de contractul pe durată determinată și să se lichideze drepturile aferente, fără a se aduce atingere unei eventuale noi numiri, cu condiția ca această legislație să nu fie de natură a repune în discuție obiectivul sau efectul util al acestui acord-cadru, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.
3)
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este vădit necompetentă să răspundă la a patra întrebare adresată de Juzgado de lo Contencioso-Administrativo no 4 de Madrid (Tribunalul de Contencios Administrativ nr. 4 din Madrid, Spania).
(1) JO C 96, 23.3.2015.
Full & Egal Universal Law Academy