24.7.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 239/3
Hotărârea Curții (Camera întâi) din 17 mai 2017 (cerere de decizie preliminară formulată de Grondwettelijk Hof – Belgia) – X/Ministerraad
(Cauza C-68/15) (1)
((Trimitere preliminară - Libertatea de stabilire - Directiva privind societățile-mamă și filialele acestora - Legislație fiscală - Impozit pe profit - Distribuire de dividende - Reţinere la sursă - Dublă impozitare - „Fairness tax”))
(2017/C 239/04)
Limba de procedură: neerlandeza
Instanța de trimitere
Grondwettelijk Hof
Părțile din procedura principală
Reclamantă: X
Cealaltă parte în proces: Ministerraad
Dispozitivul
1)
Libertatea de stabilire trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei legislații fiscale a unui stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia atât o societate nerezidentă care desfășoară o activitate economică în acest stat membru prin intermediul unui sediu permanent, cât și o societate rezidentă, inclusiv filiala rezidentă a unei societăți nerezidente, sunt supuse unui impozit precum „fairness tax” atunci când aceste societăți distribuie dividende care, ca urmare a utilizării anumitor avantaje fiscale prevăzute de regimul fiscal național, nu sunt incluse în rezultatul lor impozabil final, cu condiția ca modalitatea de determinare a bazei de impozitare a acestui impozit să nu conducă, efectiv, la tratarea acestei societăți nerezidente într-un mod mai puțin avantajos decât o societate rezidentă, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
2)
Articolul 5 din Directiva 2011/96/UE a Consiliului din 30 noiembrie 2011 privind regimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferite state membre trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei legislații fiscale a unui stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede un impozit precum „fairness tax”, la care sunt supuse societățile nerezidente care desfășoară o activitate economică în acest stat membru prin intermediul unui sediu permanent, precum și societățile rezidente, inclusiv filiala rezidentă a unei societăți nerezidente, atunci când acestea distribuie dividende care, ca urmare a utilizării anumitor avantaje fiscale prevăzute de regimul fiscal național, nu sunt incluse în rezultatul lor impozabil final.
3)
Articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/96 coroborat cu alineatul (3) al articolului menționat trebuie interpretat în sensul că această dispoziție se opune unei legislații fiscale naționale precum cea în discuție în litigiul principal, în măsura în care această legislație, într-o situație în care profituri încasate de o societate-mamă de la filiala sa sunt distribuite de această societate-mamă ulterior anului în cursul căruia au fost încasate, are drept consecință supunerea acestor profituri unui impozit care depășește plafonul de 5 % prevăzut la dispoziția menționată.
(1) JO C 146, 4.5.2015.
Full & Egal Universal Law Academy