12.9.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 335/15
Hotărârea Curții (Camera a doua) din 30 iunie 2016 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesfinanzhof – Germania) – Max-Heinz Feilen/Finanzamt Fulda
(Cauza C-123/15) (1)
((Trimitere preliminară - Fiscalitate - Libera circulaţie a capitalurilor - Impozit pe succesiuni - Reglementare a unui stat membru care prevede o reducere a taxelor asupra succesiunii aplicabile succesiunilor care cuprind un patrimoniu care a făcut deja obiectul unei transmisiuni succesorale pentru care au fost percepute astfel de taxe în acest stat membru - Restricţie - Justificare - Coerenţa regimului fiscal))
(2016/C 335/19)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Bundesfinanzhof
Părțile din procedura principală
Reclamant: Max-Heinz Feilen
Pârâtă: Finanzamt Fulda
Dispozitivul
Articolul 63 alineatul (1) TFUE și articolul 65 TFUE nu se opun unei reglementări a unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede, în cazul unei succesiuni în beneficiul unor persoane care fac parte dintr-o anumită clasă de impunere, o reducere a taxelor asupra succesiunii atunci când succesiunea cuprinde un patrimoniu care, în ultimii zece ani înaintea acesteia, a făcut deja obiectul unei transmisiuni succesorale, cu condiția ca pentru aceasta din urmă să se fi perceput taxele asupra succesiunii în statul membru respectiv.
(1) JO C 213, 29.6.2015.
Full & Egal Universal Law Academy