18.1.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 16/13
Hotărârea Curții (Camera a patra) din 19 noiembrie 2015 (cerere de decizie preliminară formulată de Varbergs tingsrätt – Suedia) – P/Q
(Cauza C-455/15 PPU) (1)
([Trimitere preliminară - Procedură preliminară de urgență - Cooperare judiciară în materie civilă - Competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești - Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 - Articolul 23 litera (a) - Motive de refuz al recunoașterii deciziilor în materia răspunderii părintești - Ordine publică])
(2016/C 016/15)
Limba de procedură: suedeza
Instanța de trimitere
Varbergs tingsrätt
Părțile din procedura principală
Reclamant: P
Pârâtă: Q
Dispozitivul
Articolul 23 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 trebuie interpretat în sensul că, în absența unei încălcări vădite, luând în considerare interesul superior al copilului, a unei norme de drept considerate esențială în ordinea juridică a unui stat membru sau a unui drept recunoscut ca fiind fundamental în această ordine juridică, această dispoziție nu permite instanței judecătorești din acest stat membru care se consideră competentă să se pronunțe cu privire la încredințarea unui copil să refuze recunoașterea unei hotărâri a unei instanțe judecătorești dintr-un alt stat membru care s-a pronunțat cu privire la încredințarea acestui copil.
(1) JO C 349, 19.10.2015.
Full & Egal Universal Law Academy