29.5.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 168/12
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 4 aprilie 2017 (cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgericht Berlin – Germania) – Sahar Fahimian/Bundesrepublik Deutschland
(Cauza C-544/15) (1)
((Trimitere preliminară - Spațiul de libertate, securitate și justiție - Directiva 2004/114/CE - Articolul 6 alineatul (1) litera (d) - Condiții de admisie a resortisanților țărilor terțe - Refuzul admisiei - Noțiunea „amenințare pentru siguranța publică” - Marjă de apreciere))
(2017/C 168/14)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Verwaltungsgericht Berlin
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Sahar Fahimian
Pârâtă: Bundesrepublik Deutschland
Cu participarea: Stadt Darmstadt
Dispozitivul
1)
Articolul 6 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2004/114/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 privind condițiile de admisie a resortisanților țărilor terțe pentru studii, schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat, trebuie interpretat în sensul că autoritățile naționale competente, atunci când sunt sesizate de un resortisant al unei țări terțe cu o cerere de viză pentru studii, dispun de o largă marjă de apreciere pentru a verifica, în lumina ansamblului elementelor pertinente care caracterizează situația acestui resortisant, dacă acesta din urmă reprezintă o amenințare, chiar și potențială, la adresa siguranței publice. Această dispoziție trebuie interpretată de asemenea în sensul că nu se opune ca autoritățile naționale competente să refuze admisia pe teritoriul statului membru în discuție, pentru astfel de scopuri, a unui resortisant al unei țări terțe care este licențiat al unei universități vizate de măsuri restrictive ale Uniunii din cauza nivelului important al angajamentului acesteia pe lângă guvernul iranian, în domeniul militar sau în domenii asociate acestuia din urmă, și care intenționează să desfășoare, în acest stat membru, cercetări într-un domeniu sensibil pentru siguranța publică, dacă elementele de care dispun aceste autorități fac posibilă temerea că cunoștințele pe care le va dobândi această persoană cu ocazia cercetărilor sale ar putea fi ulterior utilizate în scopuri contrare siguranței publice. Instanței naționale sesizate cu o cale de atac referitoare la decizia autorităților naționale competente de a refuza acordarea vizei solicitate îi revine sarcina de a se asigura că această decizie se întemeiază pe o motivare suficientă și pe o bază factuală suficient de solidă.
(1) JO C 429, 21.12.2015.
Full & Egal Universal Law Academy