CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
JULIANE KOKOTT
din 2 iunie 2016 ( 1 )
Cauza C‑76/15
Paul Vervloet și alții
[cerere de decizie preliminară formulată de Grondwettelijk Hof (Curtea Constituțională, Belgia)]
„Concurență — Ajutoare de stat [articolul 107 alineatul (1) TFUE] — Schemă de garantare din Belgia care protejează acțiunile membrilor persoane fizice ai cooperativelor financiare — Validitatea deciziei Comisiei Europene privind interzicerea schemei de garantare (Decizia 2014/686/UE) — Obligația de standstill [articolul 108 alineatul (3) TFUE] — Sisteme de garantare a depozitelor (Directiva 94/19/CE)”
I – Introducere
1.
Surmontarea crizei economice și financiare care a izbucnit în anul 2008 la nivel global a creat în Uniunea Europeană diverse probleme care au fost și continuă să fie adeseori obiectul unor cauze de pe rolul Curții. Deosebit de importante în ultimii ani au fost cu siguranță două proceduri cu dimensiuni constituționale, în care Curtea a fost chemată să aprecieze legalitatea unor măsuri luate la nivel european în vederea consolidării uniunii economice și monetare ( 2 ). Mai puțin spectaculoase, însă la fel de importante din perspectiva impactului economic, social și politic, sunt anumite măsuri ale statelor membre în vederea stabilizării sectoarelor financiare naționale și a protecției economiilor cetățenilor Uniunii. Prezenta procedură de decizie preliminară are ca obiect tocmai o astfel de măsură.
2.
În contextul recapitalizării băncii belgiano‑franceze Dexia, care a traversat o grea perioadă de turbulențe, statul belgian a constituit o garanție în favoarea a numeroase persoane fizice ( 3 ), care la acel moment dețineau acțiuni, în calitate de membri, la trei cooperative financiare aparținând grupului ARCO ( 4 ) (denumite în continuare „cooperative ale grupului ARCO” sau „ARCO”). În acea perioadă, ARCO a fost unul dintre acționarii principali ai băncii Dexia.
3.
Această garanție acordată pentru acțiunile deținute de membrii persoane fizice ai cooperativelor grupului ARCO (denumită în continuare „garanția ARCO”) este nelegală din două puncte de vedere.
4.
Pe de o parte, garanția ARCO a făcut obiectul unei analize din partea Comisiei Europene, care, prin Decizia 2014/686/UE ( 5 ), a calificat în anul 2014 schema de garantare drept ajutor de stat, declarând că este incompatibilă cu piața internă. Comisia a stabilit în sarcina Regatului Belgiei obligația de a solicita restituirea avantajelor legate de această garanție și de a nu efectua nicio plată în considerarea garanției ARCO. Pe rolul Tribunalului Uniunii Europene se află în prezent două acțiuni în anulare îndreptate împotriva acestei decizii ( 6 ).
5.
Pe de altă parte, garanția ARCO a determinat intervenția unei serii de investitori privați și instituționali din Belgia care nu și‑au investit banii în acțiuni ale cooperativelor grupului ARCO, ci direct sau prin intermediul unei societăți holding în acțiuni ale băncii Dexia sau ale altor societăți de capitaluri, și care se consideră în prezent dezavantajați pentru că nu pot beneficia de această garanție. Prin intermediul acțiunilor pe care le‑au introdus împotriva statului belgian, aceștia au inițiat un litigiu, care a ajuns între timp la Grondwettelijk Hof (Curtea Constituțională a Regatului Belgiei).
6.
În prezent, în urma sesizării cu cererea preliminară formulate de Curtea Constituțională a Belgiei, Curtea trebuie să se pronunțe asupra ambelor aspecte ale garanției ARCO. Pe lângă validitatea Deciziei 2014/686 a Comisiei, Curtea trebuie să examineze dacă schemele de garantare, precum cea pusă în aplicare în Belgia, sunt sau nu sunt compatibile cu dispozițiile din dreptul Uniunii privind garantarea depozitelor conform Directivei 94/19/CE ( 7 ), precum și cu interdicția privind ajutoarele de stat prevăzută la articolul 107 alineatul (1) TFUE și la articolul 108 alineatul (3) TFUE.
II – Cadrul juridic
A – Dreptul Uniunii
7.
În prezenta cauză, cadrul juridic al dreptului Uniunii este determinat, pe de o parte, de articolele 107 TFUE, 108 TFUE și 296 TFUE, precum și de articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale, iar pe de altă parte, de Directiva 94/19 ( 8 ). În continuare vom reda numai dispozițiile relevante ale directivei.
8.
În sensul Directivei 94/19, articolul 1 din aceasta definește printre altele următoarele noțiuni:
„1.
«depozit» înseamnă orice sold creditor rezultat din fondurile rămase într‑un cont sau din situații temporare care derivă din operațiuni bancare normale și pe care o instituție de credit trebuie să îl plătească în conformitate cu condițiile legale și contractuale aplicabile, precum și orice creanță evidențiată printr‑un titlu de creanță emis de o instituție de credit.
Acțiunile la instituțiile de tip «building society» din Regatul Unit și Irlanda, cu excepția celor care reprezintă un element de capital și care sunt reglementate de articolul 2, sunt considerate depozite.
[…]
4.
«instituție de credit» înseamnă o întreprindere a cărei activitate constă în acceptarea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la populație și acordarea de credite în nume propriu;
[…]”
9.
Articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 94/19 are următorul cuprins:
„Fiecare stat membru asigură că pe teritoriul său sunt introduse și recunoscute oficial unul sau mai multe sisteme de garantare a depozitelor. Cu excepția situațiilor menționate la al doilea paragraf și la alineatul (4), nicio instituție de credit autorizată în acel stat membru în conformitate cu articolul 3 din Directiva 77/780/CEE nu poate accepta depozite dacă nu este membră a unui astfel de sistem.”
10.
Cu titlu complementar, trebuie amintit articolul 2 din Directiva 94/19:
„Sunt excluse de la rambursare de către sistemele de garantare:
—
sub rezerva articolului 8 alineatul (3), depozitele plasate de alte instituții de credit în nume și cont propriu;
—
toate instrumentele care se încadrează în definiția «fonduri proprii», astfel cum figurează la articolul 2 din Directiva 89/299/CEE […] privind fondurile proprii ale instituțiilor de credit […];
—
depozitele rezultate din operațiuni în legătură cu care a existat o condamnare penală pentru spălare de bani, în înțelesul articolului 1 din Directiva 91/308/CEE […]”
B – Dreptul național
11.
În ceea ce privește dreptul belgian, este relevantă în primul rând Legea din 22 februarie 1998 privind stabilirea statutului de bază al Băncii Naționale a Belgiei (denumită în continuare „Legea privind statutul de bază al băncii naționale”).
12.
Prin Decretul regal din 3 martie 2011, ratificat ulterior de Parlamentul belgian ( 9 ), în Legea privind statutul de bază al băncii naționale a fost introdus articolul 36/24, care, în versiunea relevantă pentru litigiul principal, are, în parte, următorul cuprins:
„Articolul 1. Regele poate, în cazul în care pe piețele financiare apare inopinat o situație de criză sau o amenințare gravă din cauza unei crize sistemice, în scopul de a limita întinderea sau efectele acestora, cu avizul băncii:
[…]
2°
să instituie un sistem de acordare a unei garanții de stat, pe care îl determină, pentru obligațiile asumate de către instituțiile care, în temeiul legilor sus‑menționate, sunt supuse supravegherii, sau să acorde o garanție de stat pentru anumite creanțe deținute de aceste instituții;
3°
să instituie un sistem de acordare a unei garanții de stat, eventual prin regulamente adoptate conform punctului 1, pentru rambursarea, către acționarii persoane fizice, a participației lor la capitalul cooperativelor autorizate conform Decretului regal din 8 ianuarie 1962 privind stabilirea condițiilor pentru autorizarea uniunilor naționale de cooperative și a cooperativelor, care reprezintă organisme supuse, potrivit legii menționate, supravegherii statului sau al căror din patrimoniu este cel puțin jumătate investit în astfel de organisme;
[…]
Decretele regale […] nu produc efecte în cazul în care nu au fost confirmate prin lege în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare. Confirmarea are efect retroactiv, de la data intrării în vigoare a decretelor regale. Decretele regale adoptate în temeiul alineatului 1 punctele 2-6 sunt supuse dezbaterii în cadrul Consiliului de Miniștri.
[…]”
13.
Astfel cum rezultă din cererea de decizie preliminară, această dispoziție, precum și reglementările anterioare ( 10 ) acesteia au fost adoptate în contextul crizei economice și financiare globale din anul 2008. Scopul dispoziției este de a facilita luarea, într‑un termen cât mai scurt, a unor măsuri în vederea limitării întinderii și a consecințelor unei eventuale crize inopinate de pe piețele financiare sau a unei amenințări serioase cauzate de o criză sistemică. În special în privința cooperativelor financiare, legiuitorul belgian a considerat în plus că acțiunile acestora prezintă în anumite cazuri toate caracteristicile unui produs de economisire, motiv pentru care trebuie protejate în același mod ca și depozitele sau anumite tipuri de asigurări de viață.
14.
În temeiul articolului 36/24 alineatul 1 primul paragraf punctul 3 din Legea privind statutul de bază al băncii naționale a fost adoptat Decretul regal din 10 octombrie 2011, care a permis cooperativelor autorizate care funcționau în sectorul financiar să participe în mod voluntar la fondul de protecție pentru depozite și asigurări de viață, introdus în Belgia în 2008. Acest fond a fost concomitent redenumit, fiind cunoscut ulterior sub denumirea de „Fondul de protecție pentru depozite, asigurări de viață și capitalul cooperativelor autorizate”.
15.
Prin Decretul regal din 7 noiembrie 2011, a fost acceptată solicitarea de protecție a capitalului formulată prin cererea comună a trei cooperative autorizate ale grupului ARCO, și anume Arcopar, Arcofin și Arcoplus. Nu există nicio altă cerere prin care cooperativele să fi solicitat acordarea unor astfel de garanții.
III – Situația de fapt și litigiul principal
16.
În prezent, Curții Constituționale a Regatului Belgiei i se solicită, în trei cauze conexate aflate pe rolul Raad van State (Consiliul de Stat, Belgia), să se pronunțe cu privire la constituționalitatea articolului 36/24 din Legea privind statutul de bază al băncii naționale, o dispoziție pe care, astfel cum am amintit deja, legiuitorul belgian a adoptat‑o ca reacție la criza economică și financiară globală care a izbucnit în anul 2008.
17.
Motivul acestei proceduri de control de constituționalitate îl constituie schema instituită de statul belgian în temeiul articolului 36/24 alineatul 1 primul paragraf punctul 3 din Legea privind statutul de bază al băncii naționale în vederea garantării acțiunilor anumitor cooperative financiare autorizate, în măsura în care sunt deținute de persoane fizice. Garanția se întinde până la cuantumul legal de 100000 de euro/acționar.
18.
Intenția de a acorda o astfel de garanție făcuse cu ceva timp în urmă obiectul a două comunicate ale guvernului din 10 octombrie 2008 și din 21 ianuarie 2009 ( 11 ). Comunicatul din 21 ianuarie 2009 a fost publicat în aceeași zi pe pagina de internet a grupului ARCO.
19.
Statul belgian a notificat Comisiei Europene schema de garantare abia la 7 noiembrie 2011, ziua în care cooperativele financiare ARCO au fost incluse prin decret regal în sistemul belgian de garantare a depozitelor ( 12 ).
20.
Ca urmare a cererii formulate de Consiliul de Stat, Curtea Constituțională trebuie să stabilească în prezent dacă schema de garantare prevăzută la articolul 36/24 alineatul 1 primul paragraf punctul 3 din Legea privind statutul de bază al băncii naționale este compatibilă cu principiile egalității de tratament și nediscriminării, prevăzute la articolele 10 și 11 din Constituția Belgiei. În esență, reclamanții au criticat în fața Consiliului de Stat faptul că respectiva schemă de garantare creează o discriminare între acționarii persoane fizice ai cooperativelor financiare și diverși acționari ai altor societăți de capitaluri și organisme de pe piață.
21.
Înainte de a proceda la aprecierea constituționalității articolului 36/24 din Legea privind statutul de bază al băncii naționale, Curtea Constituțională dorește să știe dacă, prin intermediul schemei de garantare în discuție, statul belgian a încălcat dreptul Uniunii, și anume, pe de o parte, dispozițiile privind garantarea depozitelor, iar pe de altă parte, legislația privind ajutoarele de stat. Curtea Constituțională consideră că pentru clarificarea acestei probleme este necesară sesizarea Curții cu o cerere de decizie preliminară.
IV – Cererea de decizie preliminară și procedura în fața Curții
22.
Prin decizia din 5 februarie 2015, primită de Curte la 19 februarie 2015, Curtea Constituțională a Belgiei a adresat Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul articolului 267 TFUE, următoarele întrebări în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare ( 13 ):
„1)
Articolele 2 și 3 din Directiva 94/19/CE, eventual coroborate cu articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu principiul general al egalității, trebuie interpretate în sensul că:
a)
impun statelor membre obligația de a garanta acțiunile cooperativelor financiare autorizate în același mod ca depozitele?
b)
se opun faptului ca un stat membru să încredințeze entității care are în parte sarcina garantării depozitelor menționate în această directivă misiunea de a garanta de asemenea, până la concurența sumei de 100000 de euro, valoarea acțiunilor deținute de membrii persoane fizice ai unei cooperative financiare autorizate?
2)
Decizia 2014/686/UE este compatibilă cu articolele 107 TFUE și 296 TFUE, în condițiile în care califică drept ajutor de stat nou schema de garantare care face obiectul acestei decizii?
3)
În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare, articolul 107 TFUE trebuie interpretat în sensul că un sistem de garantare de stat, acordat unor persoane fizice care au calitatea de membri ai cooperativelor financiare autorizate în sensul articolului 36/24 alineatul 1 primul paragraf punctul 3 din Legea privind stabilirea statutului de bază al Băncii Naționale a Belgiei, constituie un ajutor de stat nou care trebuie notificat Comisiei Europene?
4)
În cazul unui răspuns pozitiv la a doua întrebare, aceeași decizie a Comisiei Europene este compatibilă cu articolul 108 alineatul (3) TFUE în cazul în care este interpretată în sensul că ajutorul de stat în discuție se presupune că a fost pus în aplicare anterior datei de 3 martie 2011 sau datei de 1 aprilie 2011 ori la una dintre aceste date sau, dimpotrivă, atunci când este interpretată în sensul că se presupune că ajutorul de stat respectiv a fost pus în aplicare la o dată ulterioară?
5)
Articolul 108 alineatul (3) TFUE trebuie interpretat în sensul că interzice unui stat membru să adopte o măsură precum cea prevăzută la articolul 36/24 alineatul 1 primul paragraf punctul 3 din Legea privind stabilirea statutului de bază al Băncii Naționale a Belgiei, în cazul în care această măsură pune în aplicare un ajutor de stat sau reprezintă un ajutor de stat care a fost deja pus în aplicare, iar acest ajutor de stat nu a fost încă notificat Comisiei Europene?
6)
Articolul 108 alineatul (3) TFUE trebuie interpretat în sensul că interzice unui stat membru să adopte, fără notificare prealabilă către Comisie, o măsură precum cea prevăzută la articolul 36/24, alineatul 1 primul paragraf punctul 3 din Legea privind stabilirea statutului de bază al Băncii Naționale a Belgiei, în cazul în care această măsură reprezintă un ajutor de stat care nu a fost pus încă în aplicare?”
23.
La solicitarea Curții, în temeiul articolului 101 din Regulamentul de procedură, în luna ianuarie 2016 instanța de trimitere a explicat de ce întrebările 2-6 sunt determinante pentru soluționarea litigiului principal.
24.
În procedura scrisă desfășurată în fața Curții au participat reclamanții din litigiul principal (pe de o parte, domnul Vervloet și alții, iar pe de altă parte, comuna Schaerbeek și Fondul de pensii Ogeo Fund), cooperativele financiare ale grupului ARCO în calitate de interveniente în litigiul principal (Arcopar, Arcofin și Arcoplus), precum și Regatul Belgiei și Comisia Europeană. Aceleași părți au fost reprezentate în ședința din 6 aprilie 2016.
V – Apreciere
25.
Prin intermediul numeroaselor întrebări preliminare, instanța de trimitere dorește să știe în esență dacă statul belgian a încălcat dreptul Uniunii atunci când, în contextul crizei economice și financiare din anul 2008, a creat schema de garantare în favoarea membrilor persoane fizice ai cooperativelor financiare.
A – Admisibilitatea cererii de decizie preliminară
26.
Înainte de analiza pe fond a întrebării preliminare, sunt necesare scurte observații cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară. Unele părți au îndoieli cu privire la relevanța problemelor de drept al Uniunii pentru soluționarea litigiului, argumentând că în litigiul principal este pertinent numai dreptul constituțional belgian. De asemenea, acestea au precizat că nici Directiva 94/19, nici dispozițiile privind ajutoarele de stat – și nici chestiunea naturii selective a acestor ajutoare – nu au vreo legătură cu acest litigiu.
27.
În acest sens, trebuie să se observe că întrebările preliminare cu privire la dreptul Uniunii beneficiază de o prezumție de pertinență. Refuzul Curții de a se pronunța asupra unei întrebări preliminare adresate de o instanță națională nu este posibil decât atunci când este evident că interpretarea sau aprecierea solicitată a validității unei norme a Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea ori cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate ( 14 ).
28.
În speță însă nu se regăsește niciuna dintre aceste ipoteze.
29.
Este cert că, în speță, Curtea Constituțională a Belgiei este solicitată să analizeze schema de garantare în litigiu, prevăzută la articolul 36/24 alineatul 1 primul paragraf punctul 3 din Legea privind statutul de bază al băncii naționale, din perspectiva principiilor egalității de tratament și nediscriminării, consacrate la articolele 10 și 11 din Constituția Belgiei. În acest sens, Curtea Constituțională consideră, în mod evident, că problemele de drept al Uniunii ridicate sunt de asemenea pertinente, aspect precizat și în cuprinsul trimiterii preliminare și reiterat în explicațiile complementare trimise la Curte conform articolului 101 din Regulamentul de procedură. Și în cadrul procedurii scrise desfășurate în fața Curții, părțile, în special comuna Schaerbeek și Ogeo Fund, au subliniat în mod clar acest lucru.
30.
Curtea Constituțională analizează într‑un mod foarte convingător problema dacă schema în discuție este conformă cu dreptul Uniunii și trage concluzii referitoare la existența sau inexistența unei diferențe de tratament interzise de constituția belgiană.
31.
În cazul în care se dovedește că din dreptul Uniunii rezultă că această schemă de garantare este conformă (de exemplu întrucât din dispozițiile Directivei 94/19 privind garantarea depozitelor rezultă o obligație a statului belgian în acest sens), aceasta ar putea constitui o justificare pentru diferența de tratament între investitori. În schimb, dacă dreptul Uniunii se opune unei astfel de scheme (de exemplu pentru că a fost introdusă cu nerespectarea dispozițiilor Directivei 94/19 sau a condițiilor prevăzute de dispozițiile privind ajutoarele de stat), această schemă nu va putea justifica inegalitatea de tratament între investitori potrivit constituției belgiene.
32.
Prin urmare, întrebările preliminare nu sunt în mod evident nepertinente pentru soluționarea litigiului principal, astfel că nu există nicio îndoială rezonabilă cu privire la admisibilitatea cererii de decizie preliminară.
B – Analiza pe fond a întrebărilor preliminare
33.
În ceea ce privește fondul întrebărilor, Curtea este solicitată, pe de o parte, să stabilească conformitatea unei scheme de garantare precum cea belgiană cu dispozițiile dreptului Uniunii privind garantarea depozitelor (prima întrebare preliminară, analizată în cadrul secțiunii 1 de mai jos) și, pe de altă parte, să analizeze această schemă din perspectiva interdicției din dreptul Uniunii privind ajutoarele de stat (întrebările a doua‑a șasea, analizate în cadrul secțiunii a 2-a de mai jos).
1. Dispozițiile dreptului Uniunii privind garantarea depozitelor (prima întrebare preliminară)
34.
Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere dorește în esență să știe dacă o schemă de garantare precum cea în discuție în prezenta cauză se conformează prevederilor din dreptul Uniunii referitoare la garantarea depozitelor. În acest scop, Curtea Constituțională solicită Curții să explice înțelesul articolelor 2 și 3 din Directiva 94/19, interpretate în lumina articolelor 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale și a principiului general al egalității de tratament.
35.
În timp ce ARCO consideră că introducerea schemei de garantare a fost obligatorie conform finalității dispoziției privind garantarea depozitelor potrivit Directivei 94/19, comuna Schaerbeek și Ogeo Fund au exprimat o opinie contrară. Belgia și Comisia consideră că, potrivit directivei, o astfel de schemă de garantare nu este nici obligatorie, nici interzisă. Reclamanții persoane fizice alături de domnul Vervloet subliniază la rândul lor că schema de garantare nu reprezintă o transpunere a Directivei 94/19, iar o extindere a garantării depozitelor la acțiunile cooperativelor financiare este contrară sistemului directivei.
36.
Astfel cum vom arăta în cele ce urmează, Directiva 94/19 este în principiu neutră în ceea ce privește problema din speță. Extinderea garantării depozitelor la acțiunile cooperativelor financiare nu este, potrivit directivei, nici obligatorie [litera a) de mai jos], nici interzisă [litera b) de mai jos].
a) Inexistența vreunei obligații impuse de Directiva 94/19 privind extinderea garantării depozitelor la acțiunile deținute la cooperativele financiare (prima parte a primei întrebări preliminare)
37.
Mai întâi, trebuie clarificat aspectul dacă, în conformitate cu Directiva 94/19, a existat o obligație de a extinde sistemul național de garantare a depozitelor, precum cel belgian, asupra acțiunilor deținute de persoane fizice la cooperativele financiare.
38.
Obligația statelor membre de a asigura pe teritoriul național instituirea și recunoașterea oficială a sistemelor de garantare a depozitelor rezultă din articolul 3 alineatul (1) din Directiva 94/19. Întinderea acestei obligații trebuie apreciată ținând seama de domeniul de aplicare material și personal al directivei.
39.
Din punct de vedere material, Directiva 94/19 se aplică depozitelor. Potrivit definiției de la articolul 1 punctul 1 din directivă, este vorba despre orice sold creditor dintr‑un cont care trebuie plătit titularului, precum și despre orice creanță evidențiată printr‑un titlu de creanță.
40.
Având în vedere informațiile pe care le avem la dispoziție, se constată că, în privința acțiunilor cooperativelor financiare belgiene, ca cele ale grupului ARCO, nu există niciuna dintre aceste două situații. În esență, în cazul acestor acțiuni este vorba despre o participație la capitalul propriu al întreprinderii respective, în timp ce depozitele se caracterizează prin aceea că aparțin datoriilor unei instituții de credit.
41.
În plus, depozitele trebuie plătite titularului la scadență, la valoarea nominală, eventual împreună cu dobânda convenită după scăderea eventualelor taxe și impozite, în timp ce persoana care se retrage din cooperativă primește o sumă de bani în funcție de câștigul întreprinderii și care poate fi în mod corespunzător mai mică sau mai mare.
42.
Prin urmare, dobândirea unei părți dintr‑o cooperativă financiară de către un investitor, chiar dacă i‑a fost prezentată drept produs de economisire, nu poate fi comparată cu plata într‑un cont bancar sau cu dobândirea unei obligațiuni, ci dimpotrivă cu dobândirea unei acțiuni, pentru care Directiva 94/19 nu prevede nicio garanție.
43.
În plus, acțiunile în discuție ale cooperativelor financiare belgiene nu pot fi asimilate nici acțiunilor deținute la instituțiile de economisire menționate la articolul 1 punctul 1 al doilea paragraf din Directiva 94/19, întrucât, pe de o parte, acestea se referă, potrivit modului de redactare, la extinderea specială a noțiunii de depozit exclusiv la instituțiile de tip „building society” din Regatul Unit și din Irlanda, fără a se menționa cooperativele financiare constituite conform dreptului belgian. Pe de altă parte, această normă specială nu vizează acele acțiuni care, potrivit naturii lor, trebuie considerate capital. Astfel cum am arătat deja, în cazul acțiunilor în discuție deținute la cooperativele financiare precum cele ale grupului ARCO este vorba tocmai despre participarea la capitalul propriu.
44.
Din punct de vedere personal, Directiva 94/19 se aplică numai instituțiilor de credit. Potrivit definiției de la articolul 1 punctul 4 din directivă, aceasta este o întreprindere a cărei activitate constă în acceptarea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la populație și acordarea de credite în nume propriu.
45.
Și această trăsătură lipsește în cazul cooperativelor financiare vizate de schema de garantare belgiană în discuție. Potrivit informațiilor concordante ale tuturor participanților din litigiul principal, inclusiv ale ARCO, cooperativele financiare precum cele ale grupului ARCO nu sunt instituții de credit. Acestea nici nu acceptă depozite de la populație, nici nu acordă în mod regulat credite în nume propriu într‑un mod caracteristic activității bancare.
46.
Concluzia este aceeași și în cazul în care Directiva 94/19 este interpretată în lumina principiului general al egalității de tratament din dreptul Uniunii, astfel cum sugerează Curtea Constituțională în cadrul primei întrebări preliminare.
47.
Principiul egalității de tratament constituie un principiu general de drept al Uniunii, consacrat la articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale ( 15 ). Acesta nu poate fi interpretat și aplicat în mod diferit în funcție de materie.
48.
Potrivit unei jurisprudențe constante, acest principiu impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv ( 16 ).
49.
Astfel cum am arătat mai sus ( 17 ), având în vedere obiectivul din dreptul Uniunii privind garantarea depozitelor, acțiunile la cooperative financiare sunt net diferite de depozitele clasice la instituțiile de credit, chiar dacă din anumite puncte de vedere, de exemplu în privința impozitării, a reglementării de către stat și a afinității publicului față de acestea, sunt asemănătoare produselor de economisire. În consecință, niciun motiv privind egalitatea de tratament nu impune, prin raportare la dreptul Uniunii, extinderea unui sistem național de garantare a depozitelor precum cel belgian la astfel de acțiuni deținute la cooperative.
50.
Prin urmare, din perspectiva dreptului Uniunii, Belgia nu a fost obligată nici în temeiul Directivei 94/19, nici al principiului general al egalității de tratament să extindă sistemul național de garantare a depozitelor la această formă de investiții.
b) Inexistența unei interdicții care să rezulte din Directiva 94/19 privind extinderea garantării depozitelor la acțiunile deținute la cooperativele financiare (a doua parte a primei întrebări preliminare)
51.
În continuare, trebuie să se stabilească dacă Directiva 94/19 interzicea extinderea unui sistem național de garantare a depozitelor precum cel belgian la acțiunile deținute de persoanele fizice la cooperativele financiare.
52.
Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie avută în vedere în primul rând a doua liniuță a articolului 2 din Directiva 94/19. Potrivit acestei dispoziții, sunt excluse de la rambursare de sistemele de garantare a depozitelor toate instrumentele care se încadrează în definiția „fonduri proprii”, astfel cum figurează la articolul 2 din Directiva 89/299, printre care se numără și „capitalul vărsat”.
53.
La prima vedere, acest motiv de excludere pare a fi, într‑adevăr, relevant în cauză, întrucât, astfel cum am amintit mai sus, în cazul acțiunilor în discuție deținute la cooperativele financiare este vorba despre un instrument prin intermediul căruia investitorul dobândește o participație la capitalul propriu al întreprinderii respective, la fel ca în cazul cumpărării de acțiuni ( 18 ).
54.
Cu toate acestea, la o analiză mai atentă se constată că motivul de excludere prevăzut la a doua liniuță a articolului 2 din Directiva 94/19 se referă numai la fondurile proprii ale instituțiilor de credit, întrucât este vorba în mod expres de „fonduri proprii, astfel cum figurează la articolul 2 din Directiva 89/299 […] privind fondurile proprii ale instituțiilor de credit”. După cum am menționat deja ( 19 ), cooperativele financiare autorizate constituite potrivit dreptului belgian nu reprezintă însă astfel de instituții de credit.
55.
În consecință, articolul 2 a doua liniuță din Directiva 94/19 nu se opune, în principiu, extinderii sistemului național de garantare a depozitelor la acțiunile deținute de persoanele fizice la cooperativele financiare.
56.
Mai mult: din împrejurarea că, în ceea ce privește garantarea depozitelor, directiva nu realizează decât o armonizare minimă ( 20 ) rezultă că statele au o putere de apreciere în privința includerii în sistemele lor naționale de garantare a depozitelor și a altor situații care nu sunt prevăzute de dreptul Uniunii.
57.
În același timp, statele membre nu au libertate neîngrădită de a extinde la alte situații sistemele naționale de garantare a depozitelor dincolo de obiectul de garantare, prevăzut de Directiva 94/19, a depozitelor deschise la instituțiile de credit. Astfel, ele nu au obligația să respecte principiul egalității de tratament din dreptul Uniunii, întrucât acesta este obligatoriu pentru autoritățile naționale numai în cazul punerii în aplicare a dreptului Uniunii [conform articolului 51 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale]. Totuși, prin acțiunea lor, acestea nu pot să afecteze eficiența practică a sistemului de garantare a depozitelor care trebuie realizată prin Directiva 94/19 pe toată piața internă.
58.
Astfel cum Comisia a subliniat în mod întemeiat în acest context, este posibil să fie periclitată eficiența practică a garantării depozitelor, în cazul în care un stat membru ar prevedea un număr mare de riscuri care să fie garantate prin acest sistem național de garantare a depozitelor care nu au nicio legătură directă cu scopul acestui sistem, deoarece, cu cât riscurile sunt mai mari, cu atât este mai puțin eficientă garantarea depozitelor, cu atât mai puțin sistemul de garantare poate contribui – în situația în care mijloacele rămân în esență aceleași – la realizarea scopului Directivei 94/19, și anume acela de a promova o dezvoltare armonioasă a activităților instituțiilor de credit, de a consolida stabilitatea sistemului bancar și de a proteja depunătorii ( 21 ).
59.
Aspectul dacă schema de garantare din litigiu este de natură să afecteze în concret eficiența practică a sistemului belgian de garantare a depozitelor trebuie apreciat de instanțele naționale. În acest sens, ele trebuie să aibă în vedere faptul că o garanție precum garanția ARCO include în sistemul de garantare a depozitelor un număr mare de investitori mici, apoi faptul că, în trecut, cooperativele financiare nu au contribuit la finanțarea sistemului ( 22 ) și, în final, faptul că nu au fost introduse în sistem decât cu puține zile înainte de producerea riscului asigurat, mai precis cu aproximativ o lună înainte de luarea deciziei de lichidare voluntară. Astfel, în comparație cu alte întreprinderi din sistem care au plătit contribuții o perioadă mai lungă de timp, acestea beneficiază din partea sistemului național de garantare a depozitelor de o prestație considerabil mai avantajoasă.
60.
În plus, este de la sine înțeles faptul că nu trebuie încălcate nici alte dispoziții din dreptul Uniunii, în special cerințele prevăzute de legislația privind ajutoarele de stat potrivit articolelor 107 TFUE și 108 TFUE ( 23 ).
c) Concluzie intermediară
61.
Având în vedere argumentele care precedă, Directiva 94/19 trebuie interpretată în sensul că nu impune statelor membre, dar nici nu le interzice să includă în sistemul național de garantare a depozitelor acțiunile deținute de persoanele fizice la cooperativele financiare autorizate, cu condiția ca această includere să nu conducă la periclitarea eficienței practice a garantării depozitelor sau la o încălcare a altor dispoziții din dreptul Uniunii.
2. Cerințele prevăzute de legislația Uniunii privind ajutoarele de stat (întrebările a doua‑a șasea)
62.
Prin intermediul celei de a doua, al celei de a treia, al celei de a patra, al celei de a cincea și al celei de a șasea întrebări preliminare, instanța de trimitere dorește să știe dacă o schemă de garantare precum cea în discuție este incompatibilă cu cerințele prevăzute de dreptul Uniunii în materia ajutoarelor de stat. În esență, Curtea Constituțională dorește să se clarifice aspectul dacă în cazul acestei scheme de garantare este vorba despre un ajutor de stat nou în sensul articolului 108 alineatul (3) TFUE, care trebuia notificat Comisiei și care nu trebuia pus în aplicare înainte de a fi aprobat de Comisie: această problemă este laitmotivul întrebărilor a doua‑a șasea.
63.
În schimb, compatibilitatea schemei de garantare cu piața internă, în special în lumina articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE, aspect cu privire la care și‑au exprimat opinia în fața Curții mai multe dintre părțile la procedură, nu face obiectul cererii de decizie preliminară formulată de Curtea Constituțională.
a) Cu privire la validitatea Deciziei 2014/686 a Comisiei (a doua întrebare)
64.
Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere supune examinării Decizia 2014/686 și solicită Curții să aprecieze validitatea acesteia. Atât timp cât această decizie nu a fost declarată nulă de o instanță a Uniunii în cadrul unei acțiuni sau nu a fost declarată nevalidă în urma sesizării cu o cerere de decizie preliminară, Curtea Constituțională este ținută de aprecierea Comisiei din cuprinsul acestei decizii ( 24 ), conform căreia garanția ARCO este un ajutor de stat nou care a fost pus în aplicare în mod nelegal, ale cărui avantaje sunt supuse restituirii și în temeiul căruia nu trebuie efectuată nicio plată.
65.
Astfel cum rezultă din trimiterea preliminară, cele trei cooperative financiare ale grupului ARCO pun în discuție, în cadrul litigiului principal în fața instanțelor belgiene (Curtea Constituțională și Consiliul de Stat), validitatea Deciziei 2014/686, invocând aceleași argumente pe care le‑au utilizat în fața Tribunalului Uniunii Europene în cadrul acțiunii în anulare formulate împotriva acestei decizii ( 25 ). În final, prin examinarea validității deciziei, Curtea nu doar că va schimba mersul procedurii desfășurate în fața judecătorului național, ci va stabili și o anumită orientare decizională pentru procedurile de primă instanță pendinte în fața instanței Uniunii ( 26 ).
66.
Criticile invocate de ARCO împotriva Deciziei 2014/686, astfel cum sunt prezentate în rezumat în cuprinsul cererii de decizie preliminară, se referă, pe de o parte, la noțiunea de ajutor de stat conform articolului 107 alineatul (1) TFUE, iar pe de altă parte, la obligația de motivare a Comisiei conform articolului 296 al doilea paragraf TFUE. În continuare ne vom ocupa succesiv de aceste două aspecte.
i) Noțiunea de ajutor de stat
67.
Conform articolului 107 alineatul (1) TFUE, „[c]u excepția derogărilor prevăzute de tratate, sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”.
68.
Calificarea ca „ajutor” în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE presupune să fie îndeplinite toate condițiile prevăzute de această dispoziție ( 27 ).
69.
Astfel, în primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. În al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. În al treilea rând, ea trebuie să acorde un avantaj beneficiarului. În al patrulea rând, ea trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența ( 28 ).
70.
Potrivit unei jurisprudențe constante, pentru examinarea acestor condiții nu este atât de important scopul subiectiv urmărit de autoritatea națională (fără îndoială că schema de garantare are la bază intenția de a proteja persoanele fizice față de o posibilă pierdere a economiilor și de a contribui la stabilizarea sistemului financiar național), cât efectele intervenției respective ( 29 ).
71.
În speță, există îndoieli, pe de o parte, dacă schema de garantare belgiană reprezintă un avantaj selectiv pentru cooperativele ARCO (a treia condiție pentru existența ajutorului de stat), iar pe de altă parte, dacă este de natură să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre și să denatureze concurența pe piața internă (a doua și a treia condiție pentru existența ajutorului de stat) ( 30 ).
– Cooperativele ARCO în calitate de beneficiare ale schemei de garantare
72.
Mai întâi, în cadrul considerentelor (80) și (84) ale Deciziei 2014/686, Comisia menționează că ARCO este „singurul beneficiar real al schemei de garantare”.
73.
Împotriva acestei concluzii, ARCO susține că beneficiarii reali ai schemei de garantare sunt, pe de o parte, acționarii persoane fizice ai cooperativelor financiare ARCO, deoarece acestora le este garantată în mod expres rambursarea capitalului până la concurența valorii de 100000 de euro, și, pe de altă parte, banca Dexia, la a cărei salvare urma să contribuie schema de garantare.
74.
Această critică nu este însă concludentă, întrucât doar împrejurarea că și alte persoane – acționarii persoane fizice ai cooperativelor financiare și banca Dexia – puteau să obțină avantaje din schema de garantare în litigiu nu exclude posibilitatea ca ARCO însăși să fie considerată beneficiar sau chiar beneficiar principal al schemei (sau, în termenii utilizați de Comisie, „singurul beneficiar real”).
75.
În acest context, ARCO pierde din vedere în primul rând faptul că sunt considerate ajutoare în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE toate intervențiile care, sub orice formă, pot favoriza direct sau indirect întreprinderile ( 31 ). În calitate de întreprindere din sectorul financiar, ARCO a avut fără îndoială cel puțin un beneficiu indirect din schema de garantare belgiană, întrucât numai datorită acestei scheme grupul ARCO și‑a păstrat investitorii privați ai celor trei cooperative financiare ARCO ( 32 ) și, în același timp, în calitate de beneficiar principal, a putut contribui la recapitalizarea planificată a băncii. În plus, trebuie amintit că înseși cooperativele financiare ARCO – spre deosebire de toate celelalte cooperative financiare – au solicitat să fie incluse în schema de garantare. Cooperativa nu ar fi formulat această cerere dacă nu ar fi putut obține vreun avantaj economic.
76.
La fel de puțin convingător este și contraargumentul prezentat de ARCO conform căruia o ieșire a capitalului propriu nu ar fi trebuit să aibă neapărat efecte negative pentru cele trei cooperative ARCO. Odată cu reducerea capitalului propriu al unei întreprinderi, crește cota de îndatorare a acesteia și i se depreciază bonitatea, astfel că în viitor această întreprindere își va putea procura capital doar în condiții mai puțin avantajoase. Acest punct de vedere nu trebuie neglijat tocmai într‑o situație precum cea în care se află ARCO, care și‑a asumat un angajament economic considerabil atunci când a acceptat să contribuie la încercarea de salvare a băncii Dexia.
– Natura selectivă a avantajului
77.
Articolul 107 alineatul (1) TFUE interzice ajutoarele care „favorizează anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri”, cu alte cuvinte ajutoarele selective ( 33 ). Potrivit jurisprudenței, caracteristic pentru natura selectivă a avantajului este faptul anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri sunt favorizate față de altele atunci când întreprinderile se află, având în vedere obiectivul urmărit de regimul respectiv, într‑o situație de fapt și de drept comparabilă ( 34 ).
78.
În cuprinsul considerentelor (100)-(107) ale Deciziei 2014/686, Comisia precizează că schema de garantare în litigiu conferă ARCO un avantaj care este „în mod clar selectiv” ( 35 ).
79.
În schimb, ARCO contestă faptul că ar fi beneficiat de un astfel de avantaj selectiv. În opinia sa, cooperativele financiare se găsesc de fapt și de drept într‑o situație comparabilă cu cea în care se află furnizorii de produse de economisire clasice, astfel încât extinderea sistemului de garantare a depozitelor la membrii unor asemenea cooperative financiare s‑a conformat perfect sistemului.
80.
Acest argument nu este însă convingător. Astfel cum am arătat pe larg în cele ce precedă, în contextul Directivei 94/19, acțiunile deținute în cadrul cooperativelor financiare cum sunt cele ale grupului ARCOS nu sunt comparabile, în privința obiectivelor sistemului de garantare a depozitelor, nici cu investițiile clasice la instituțiile de credit, nici, dimpotrivă, cu acțiunile unei societăți comerciale ( 36 ). În plus, potrivit propriilor afirmații, aceste cooperative financiare nu au caracteristicile instituțiilor de credit ( 37 ).
81.
Prin urmare, în ceea ce privește obiectivele urmărite prin garantarea depozitelor, cooperativele financiare cum sunt cele ale grupului ARCO nu s‑au aflat într‑o situație comparabilă cu cea a instituțiilor de credit care să le permită să fie incluse în mod natural prin intermediul schemei de garantare în litigiu în sistemul belgian de garantare a depozitelor. Dimpotrivă, situația lor a fost comparabilă mai degrabă cu cea a întreprinderilor care oferă spre vânzare părți din ele sub forma acțiunilor, punând astfel la dispoziția publicului un tip de investiție de capital care nu este supusă, în principiu, niciunei garantări a depozitelor.
82.
Din Hotărârea Paint Graphos ( 38 ), invocată de ARCO și Belgia, rezultă aceeași concluzie.
83.
În contextul legislației fiscale care a conturat această hotărâre, Curtea a analizat problema privind condițiile în care un avantaj acordat de un stat membru este selectiv, putând astfel reprezenta un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Sintetizând, potrivit acestei hotărâri, criteriul de apreciere a selectivității este acela că măsura derogă de la sistemul comun respectiv, întrucât introduce diferențieri între operatorii care se găsesc, în privința obiectivului atribuit sistemului fiscal al statului membru respectiv, într‑o situație de drept și de fapt comparabilă ( 39 ).
84.
Potrivit „sistemului comun” despre care este vorba în prezenta cauză, investițiile de capital nu sunt supuse în principiu niciunei garanții pentru depozite. Doar depozitele la instituțiile de credit care fac parte din sistemul de garantare beneficiază de această garanție. În schimb, investițiile sub forma participațiilor la întreprinderi și care depind de nivelul câștigurilor întreprinderii nu beneficiază, în principiu, de o asemenea garanție.
85.
Dacă însă Belgia decide să includă și anumite forme de participație – în speță, acțiunile deținute de persoane fizice membre ale cooperativelor financiare autorizate – în sistemul de garantare a depozitelor, aceasta înseamnă, în limbajul utilizat în Hotărârea Paint Graphos, că se introduce o „diferențiere între operatori”.
86.
Diferențierea se realizează între cooperativele financiare, pe de o parte, și celelalte cooperative sau societăți, pe de altă parte, așadar, între operatorii care – în pofida anumitor caracteristici care pot rezulta din forma lor juridică de organizare ( 40 ), din perspectiva obiectivelor urmărite prin sistemul de garantare se află într‑o situație de fapt și de drept comparabilă. Toate aceste întreprinderi își pot deschide capitalul pentru investitorii privați. Însă numai participațiile la capitalul celor dintâi, adică al cooperativelor financiare, beneficiază de garanția prevăzută pentru depozite.
87.
Prin urmare, există o favorizare selectivă a cooperativelor financiare inclusiv potrivit criteriului stabilit de Curte în Hotărârea Paint Graphos și în alte hotărâri ( 41 ).
88.
În consecință, în Decizia 2014/686, Comisia prezumă în mod întemeiat că, din cauza schemei de garantare în discuție, cooperativele financiare ale grupului ARCO au obținut un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.
– Denaturarea concurenței și afectarea comerțului dintre statele membre
89.
În plus, ARCO critică prezumția Comisiei din cuprinsul considerentelor (108) și (109) ale Deciziei 2014/686, conform căreia schema de garantare „denaturează concurența” și are „fără îndoială un impact asupra schimburilor comerciale din întreaga Uniune”.
90.
Esența argumentelor prezentate de ARCO în acest context și redate în rezumat în cadrul trimiterii preliminare se întemeiază din nou pe presupusa asemănare dintre acțiunile cooperativelor financiare și depozitele de economii clasice. Am arătat mai sus, într‑un alt context ( 42 ), că aceste argumente nu sunt concludente.
91.
Făcând abstracție de acest lucru, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea calificării unei măsuri naționale ca ajutor de stat nu este necesar să se stabilească un efect real asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și o denaturare efectivă a concurenței, ci doar să se examineze dacă acest ajutor este susceptibil să afecteze aceste schimburi și să denatureze concurența ( 43 ).
92.
Referitor la posibila denaturare a concurenței, Comisia a susținut în mod convingător ( 44 ) că schema de garantare în discuție a ferit cooperativele financiare ale grupului ARCO de ieșiri de capital sau cel puțin a redus ori a întârziat riscul unor asemenea ieșiri. Este evident că aceasta a constituit un avantaj concurențial față de alte întreprinderi din sectorul financiar, mai ales într‑o perioadă în care, din cauza crizei economice și financiare mondiale, nervozitatea pe piețe se situa la un nivel nemaiîntâlnit până atunci, iar băncile în special întâmpinau dificultăți în a atrage fluxuri noi de capital și pretutindeni exista pericolul ca investitorii mici să își retragă capitalul.
93.
În ceea ce privește afectarea comerțului în cadrul Uniunii, aceasta trebuie prezumată de fiecare dată când măsura națională în discuție consolidează poziția unei întreprinderi în raport cu cea a altor întreprinderi concurente. În acest sens, nu este necesar ca întreprinderea beneficiară să participe la schimburile comerciale în cadrul Uniunii. Simpla împrejurare că un sector economic cum este cel al serviciilor financiare a fost liberalizat într‑o măsură foarte mare la nivelul întregii Uniuni, lucru care exacerbează concurența, poate determina ca ajutoarele de stat să influențeze efectiv sau teoretic schimburile comerciale dintre statele membre ( 45 ).
94.
Mai puțin convingătoare în acest context este referirea făcută de ARCO la contribuția presupus redusă a participării individuale a persoanelor fizice care dețin acțiuni la cooperativele financiare ale grupului ARCO. Pe de o parte, efectele schemei de garantare în discuție asupra concurenței și asupra schimburilor comerciale dintre statele membre trebuie examinate ținând seama de totalitatea participațiilor la cooperativele incluse în schemă, iar nu de capitalul garantat al unui investitor privat. Pe de altă parte, nici importanța relativ scăzută a unui ajutor sau dimensiunile relativ modeste ale întreprinderii beneficiare nu exclud a priori eventualitatea denaturării concurenței și afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre ( 46 ).
95.
Prin urmare, ținând seama în orice caz de criticile redate în cadrul trimiterii preliminare, concluzia Comisiei conform căreia schema în discuție denaturează concurența și afectează schimburile comerciale dintre statele membre este corectă ( 47 ).
ii) Obligația de motivare
96.
În final, în contextul celei de a doua întrebări preliminare, instanța de trimitere dorește să se clarifice dacă Decizia 2014/686 este afectată de viciul nemotivării.
97.
Obligația de motivare a unui act juridic al Uniunii este prevăzută la articolul 296 al doilea paragraf TFUE, fiind de asemenea consacrată drept componentă a dreptului la bună administrare la articolul 41 alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
98.
Întrucât în vederea calificării unei măsuri drept „ajutor de stat” în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE este necesară, astfel cum am arătat mai sus, îndeplinirea tuturor celor patru condiții prevăzute de acest articol ( 48 ), Comisia este obligată să își motiveze decizia, în cadrul căreia reține existența unui ajutor de stat, cu privire la fiecare dintre aceste patru condiții ( 49 ).
99.
Decizia 2014/686 îndeplinește această cerință. Preambulul său ( 50 ) cuprinde considerații amănunțite cu privire la motivul pentru care Comisia prezumă în speță existența unui ajutor de stat, analizând cu diligența necesară fiecare dintre cele patru condiții prevăzute la articolul 107 alineatul (1) TFUE.
100.
De asemenea, ARCO critică faptul că motivarea Deciziei 2014/686 nu este suficient de detaliată, în special în contextul în care această decizie „nu corespunde unei practici decizionale consacrate”.
101.
Acest argument trebuie respins, întrucât motivele invocate de ARCO și redate în cuprinsul cererii de trimitere preliminară, precum și în memoriul cuprinzând observații scrise, se întemeiază pe critici vagi și motivate într‑un mod general, fără a arăta în mod concret de ce considerațiile Comisiei nu pot fi înțelese și care sunt aspectele cauzei care nu au fost suficient detaliate.
102.
În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea unui act al Uniunii trebuie să menționeze, în mod clar și neechivoc, raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul ( 51 ).
103.
În această motivare nu este obligatoriu să se specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 al doilea paragraf TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului său de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă ( 52 ).
104.
În speță, din explicațiile Comisiei cuprinse în considerentele Deciziei 2014/686 rezultă suficient de clar de ce aceasta a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile pentru existența unui ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. În plus, în special ARCO a cunoscut suficient contextul în care a fost adoptată Decizia 2014/686, întrucât în calitate de beneficiar principal a participat la procedura administrativă prealabilă ( 53 ).
105.
În fine, este de asemenea puțin convingătoare critica ARCO referitoare la jurisprudența citată la nota de subsol 65 din Decizia 2014/686 ( 54 ), întrucât, contrar celor afirmate de ARCO, Comisia nu a susținut că hotărârile citate priveau exact aceeași problemă care formează obiectul litigiului din prezenta cauză. Dimpotrivă, intenția Comisiei a fost aceea de a face o paralelă cu acele hotărâri, fapt care rezultă în mod suficient de clar din motivarea deciziei ( 55 ). Aspectul dacă concluziile trase de Comisie din jurisprudență sunt sau nu sunt pertinente reprezintă o problemă de drept material, care nu are nicio legătură cu cerința formală de a respecta obligația de motivare ( 56 ).
iii) Concluzie intermediară
106.
Analiza întrebărilor preliminare în lumina noțiunii de ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE și a obligației de motivare conform articolului 296 al doilea paragraf TFUE nu a relevat niciun element care să afecteze validitatea Deciziei 2014/686.
107.
În cazul în care Curtea va ajunge la aceeași concluzie, hotărârea pe care o va pronunța nu va fi obligatorie cu privire la această chestiune pentru Tribunalul Uniunii Europene în cauzele pendinte T‑664/14 și T‑711/14, dar cu siguranță va constitui de facto un precedent care nu va putea fi ignorat la pronunțarea soluției în aceste cauze. Posibilitatea Tribunalului de a declara nulitatea Deciziei 2014/686 pentru alte motive decât cele analizate în prezenta procedură de decizie preliminară rămâne neatinsă.
b) Cu privire la existența unui ajutor de stat nou (a treia întrebare preliminară)
108.
A treia întrebare a instanței de trimitere este dedicată, la fel ca și a doua întrebare, noțiunii de ajutor de stat nou în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE și al articolului 108 alineatul (3) TFUE. Această întrebare este adresată numai în situația în care răspunsul la a doua întrebare este negativ.
109.
În cazul în care răspunsul la a doua întrebare va corespunde propunerii noastre ( 57 ), Curtea Constituțională va trebui să pornească de la premisa validității Deciziei 2014/686 și să considere garanția ARCO, astfel cum a constatat Comisia, ca fiind un ajutor de stat nou. În acest caz, răspunsul la a treia întrebare este inutil.
c) Cu privire la obligațiile statelor membre conform articolului 108 alineatul (3) TFUE (întrebările a patra‑a șasea)
110.
Prin intermediul celei de a patra, al celei de a cincea și al celei de a șasea întrebări preliminare, care pot fi analizate împreună, instanța de trimitere dorește, în esență, să se stabilească dacă o schemă de garantare precum cea în discuție în prezenta cauză încalcă sau nu încalcă articolul 108 alineatul (3) TFUE.
i) Cu privire la obligațiile autorităților naționale în raport cu cronologia faptelor
111.
Într‑adevăr, în cadrul fiecăreia dintre aceste trei întrebări instanța de trimitere prezintă succesiv situația de fapt din litigiul principal în raport cu diferite momente în care autoritățile naționale au desfășurat anumite acțiuni în vederea realizării schemei de garantare în discuție, care se întind de la simpla intenție de adoptare a schemei și validarea legală a acesteia prin articolul 36/24 alineatul 1 primul paragraf punctul 3 din Legea privind statutul de bază al băncii naționale, până la punerea în aplicare concretă prin decretul regal. În cele din urmă însă, elementul relevant comun al celor trei întrebări îl reprezintă aspectul dacă schema de garantare a fost instituită de statul belgian contrar sau nu dispozițiilor articolului 108 alineatul (3) TFUE.
112.
În privința ajutoarelor de stat noi, articolul 108 alineatul (3) TFUE instituie o dublă obligație pentru statele membre. Pe de o parte, acestea trebuie să informeze Comisia în timp util pentru ca aceasta să își poată prezenta observațiile cu privire la orice proiect care urmărește introducerea sau modificarea ajutoarelor de stat [obligația de notificare, a se vedea articolul 108 alineatul (3) prima teză TFUE]. Pe de altă parte, acestea trebuie să se abțină de la punerea în aplicare a măsurilor preconizate înainte de pronunțarea unei decizii finale de către Comisie [interdicția de punere în aplicare sau obligația de standstill, a se vedea articolul 108 alineatul (3) a treia teză TFUE]. Ambele obligații sunt expresia controlului preventiv desfășurat de Comisie cu privire la ajutoarele de stat noi, esențial pentru asigurarea bunei funcționări a pieței interne ( 58 ).
113.
În speță, este cert că schema de garantare în discuție a fost notificată Comisiei abia la 7 noiembrie 2011, așadar în ziua în care cele trei cooperative financiare ARCO au fost introduse formal prin decret regal în sistemul belgian de garantare a depozitelor.
114.
Contrar opiniei exprimate de Belgia, notificarea la un moment atât de îndepărtat în timp nu poate fi în niciun caz considerată a fi fost făcută în timp util în sensul articolului 108 alineatul (3) prima teză TFUE.
115.
Este posibil ca fondul belgian de garantare a depozitelor să nu fi efectuat până în prezent nicio plată efectivă către acționarii persoane fizice, membri ai cooperativelor financiare autorizate. Însă, astfel cum Comisia a subliniat în mod întemeiat, un ajutor de stat nu este „instituit” sau „pus în aplicare” și astfel realizat, în sensul articolului 108 alineatul (3) TFUE, în momentul în care sunt acordate efectiv sume de bani de către stat sau din resurse de stat, ci în momentul în care în care apare sau există riscul să apară denaturarea concurenței pe piața internă, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, din cauza ajutorului respectiv. Interdicția de punere în aplicare are drept scop să garanteze că efectele unei scheme de ajutor nu se produc înainte de a asigura Comisiei un termen rezonabil pentru analizarea ajutorului și pentru pronunțarea unei decizii ( 59 ).
116.
În lipsa unei examinări temeinice, nu se poate stabili momentul la care s‑a produs sau a apărut pericolul de producere a denaturării concurenței în speță. Pe baza informațiilor comunicate Curții prin intermediul cererii preliminare, se poate constata și, în orice caz, nu se poate exclude că, în primul comunicat al guvernului din 10 octombrie 2008, statul belgian a făcut cunoscut într‑un mod suficient de concret ajutorul pe care intenționa să îl instituie, influențând astfel considerabil raporturile concurențiale ( 60 ). În schimb, având în vedere nervozitatea piețelor din momentul de apogeu al crizei economice și financiare din anul 2008, există numeroase elemente care susțin că acel comunicat al guvernului – astfel cum a constatat și Comisia în Decizia 2014/686 ( 61 ) – avea drept scop calmarea acționarilor cooperativelor financiare precum cele ale grupului ARCO, consolidând astfel situația concurențială a acestor întreprinderi. Prin urmare, în ceea ce privește efectele produse pe piață, acest comunicat guvernamental nu este mult diferit de o garanție, în pofida tuturor diferențelor privind forma juridică pe care a îmbrăcat‑o ( 62 ).
117.
În final, raportat la scopurile prezentei proceduri, nu este necesar să se constate cu exactitate dacă ajutorul de stat a fost pus în aplicare odată cu anunțul făcut prin comunicatul guvernului din 10 octombrie 2008 sau odată cu Decretul regal din 7 noiembrie 2011 ori într‑una dintre zilele menționate de instanța de trimitere situate între cele două date menționate. Astfel cum a subliniat Comisia în mod întemeiat în Decizia 2014/686 ( 63 ), anunțul privind schema de garantare și etapele legale pentru realizarea ei trebuie considerate un tot unitar ( 64 ). Cel târziu odată cu Decretul regal din 7 noiembrie 2011, beneficiarii schemei de garantare în litigiu au dobândit dreptul de a participa la sistemul național de garantare a depozitelor, astfel că ajutorul de stat a depășit faza de proiect ( 65 ), fiind deja acordat ( 66 ), motiv pentru care trebuia considerat „inițiat” sau „pus în aplicare” în sensul articolului 108 alineatul (3) TFUE.
118.
Notificarea schemei de garantare către Comisie în aceeași zi, 7 noiembrie 2011, a fost, așadar, tardivă, întrucât nu a mai avut loc în timp util, înainte de introducerea schemei de garantare, ci concomitent cu aceasta, producându‑se astfel o încălcare a principiului controlului preventiv de către Comisie ( 67 ). Chiar dacă s‑ar porni de la premisa că anumite măsuri în vederea surmontării crizei economice și financiare din 2008 au fost deosebit de urgente, în perioada 2008-2011 au existat fără îndoială destule ocazii pentru notificarea către Comisie a intenției de instituire a ajutorului de stat.
119.
În concluzie, prin faptul că a notificat schema de garantare la 7 noiembrie 2011, Belgia a încălcat atât obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) prima teză TFUE, cât și interdicția de punere în aplicare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) a treia teză TFUE, acordând astfel un ajutor de stat ilegal.
ii) Cu privire la validitatea Deciziei 2014/686, în special în lumina articolului 108 alineatul (3) TFUE (a patra întrebare preliminară)
120.
În contextul articolului 108 alineatul (3) TFUE, trebuie examinat în mod complementar și un alt aspect analizat de instanța de trimitere în cadrul celei de a patra întrebări preliminare: Curții i se solicită să stabilească dacă Decizia 2014/686 a Comisiei cuprinde o eroare în ceea ce privește momentul punerii în aplicare a ajutorului de stat prevăzut de schema de garantare.
121.
Această întrebare este adresată numai pentru situația în care răspunsul la cea de a doua întrebare este pozitiv. În cazul în care Curtea va răspunde la a doua întrebare corespunzător propunerii noastre ( 68 ) și va ajunge la concluzia că Decizia 2014/686 nu încalcă nici articolul 107 alineatul (1) TFUE, nici articolul 296 al doilea paragraf TFUE, aceasta va trebui să analizeze în contextul celei de a patra întrebări validitatea Deciziei 2014/686 în raport cu o eventuală încălcare a articolului 108 alineatul (3) TFUE.
122.
Motivul acestei întrebări pare să fie faptul că, în ceea ce privește momentul prezumat de Comisie în care a fost pus în aplicare ajutorul de stat, Curtea Constituțională consideră insuficient de clară Decizia 2014/686, în cadrul căreia Comisia a constatat o încălcare a articolului 108 alineatul (3) TFUE de către Belgia ( 69 ). Curtea Constituțională pare să aibă îndoieli privind momentul la care Comisia consideră că a fost pus în aplicare ajutorul de stat, și anume înainte sau după introducerea articolului 36/24 în Legea privind statutul de bază al băncii naționale. Cele două date menționate de Curtea Constituțională în cadrul celei de a patra întrebări se referă tocmai la acest aspect: la 3 martie 2011 articolul 36/24 a fost introdus prin decret regal în Legea privind statutul de bază al băncii naționale, iar la 11 aprilie 2011 a intrat în vigoare acest articol nou.
123.
În considerentul (110) a treia teză din Decizia 2014/686, Comisia precizează că toate elementele constitutive ale ajutorului de stat erau „prezente cel târziu când s‑a adoptat Decretul regal din 10 octombrie 2011”. În continuare, se menționează că „avantajul creat prin măsură exista deja la apariția anunțului privind instituirea măsurii din 10 octombrie 2008.”
124.
Este adevărat că, din acest mod de redactare, în sine, nu se înțelege în mod neechivoc dacă Comisia a considerat că schema de garantare în discuție a fost „instituită” sau „pusă în aplicare” în sensul articolului 108 alineatul (3) TFUE la 10 octombrie 2008 sau abia la 10 octombrie 2011. Redactarea Deciziei 2014/686 nu este un model de claritate în acest sens, fiind posibil ca referirea la „avantajul” care exista de la primul anunț privind ajutorul să indice că Comisia a avut în vedere prima dintre cele două date, și anume 10 octombrie 2008.
125.
În ceea ce privește prezenta cerere de decizie preliminară, nu este necesar să se stabilească care dintre cele două date a fost considerată relevantă de către Comisie în decizia sa, întrucât în considerentul (143) al Deciziei 2014/686 Comisia a constatat că schema de garantare „a fost pus[ă] în aplicare în mod ilegal de către Belgia, prin încălcarea articolului 108 alineatul (3) TFUE”, iar această constatare este valabilă indiferent dacă ajutorul de stat a fost considerat „instituit” sau „pus în aplicare” în sensul articolului 108 alineatul (3) la un moment mai îndepărtat sau mai apropiat în timp de data adoptării deciziei. Important este faptul că la 7 noiembrie 2011, atunci când ajutorul a fost notificat Comisiei, punerea sa în aplicare fusese deja realizată, astfel încât notificarea nu a avut loc în niciun caz în timp util, ceea ce reprezintă un motiv pentru a considera ilegal ajutorul de stat.
126.
Prin urmare, analiza celei de a patra întrebări preliminare nu a relevat niciun element care să sugereze aplicarea greșită de către Comisie a articolului 108 alineatul (3) TFUE, de natură să aducă atingere validității Deciziei 2014/686.
iii) Concluzie intermediară
127.
Rezumând, în ceea ce privește a doua, a treia, a patra, a cincea și a șasea întrebare preliminară, se constată că o schemă de garantare precum schema belgiană în discuție constituie un ajutor de stat nou. În cazul în care o asemenea schemă nu este notificată Comisiei în timp util și înainte de denaturarea sau de amenințarea unei denaturări a concurenței pe piața internă, trebuie să se considere că a fost pusă în aplicare în mod ilegal, în sensul articolului 108 alineatul (3) TFUE.
VI – Concluzie
128.
Având în vedere ansamblul considerațiilor prezentate mai sus, propunem Curții să răspundă la cererea de decizie preliminară formulată de Curtea Constituțională a Belgiei după cum urmează:
„1)
Directiva 94/19 trebuie interpretată în sensul că nu impune statelor membre, dar nici nu le interzice să includă în sistemul național de garantare a depozitelor acțiunile deținute de persoanele fizice la cooperativele financiare autorizate, cu condiția ca această includere să nu conducă la periclitarea eficienței practice a garantării depozitelor sau la o încălcare a altor dispoziții din dreptul Uniunii.
2)
Analiza întrebărilor preliminare nu a relevat niciun element care să afecteze validitatea Deciziei 2014/686/UE.
3)
O schemă de garantare precum cea prevăzută la articolul 36/24 alineatul (1) primul paragraf punctul 3 din Legea privind statutul de bază al băncii naționale constituie un ajutor de stat nou. În cazul în care o asemenea schemă nu este notificată Comisiei Europene în timp util și înainte de denaturarea sau de amenințarea a unei denaturări a concurenței pe piața internă, trebuie să se considere că a fost pusă în aplicare în mod ilegal în sensul articolului 108 alineatul (3) TFUE.”
( 1 ) Limba originală: germana.
( 2 ) Hotărârile Pringle (C‑370/12, EU:C:2012:756) și Gauweiler și alții (C‑62/14, EU:C:2015:400).
( 3 ) Având în vedere terminologia folosită de Comisia Europeană în acest caz, ele vor fi denumite în continuare și „persoane fizice” sau „membrii persoane fizice”.
( 4 ) Grupul ARCO este alcătuit din mai multe cooperative, ale căror origini se regăsesc în mișcarea creștină a muncitorilor din Belgia din anii '30, și anume Algemeen Christelijk Werknemersverbond (ACW) și Mouvement Ouvrier Chrétien (MOC). Potrivit celor susținute de ARCO în fața Curții, 7 % din populația belgiană este acționară a cooperativelor ARCO, ale căror acțiuni sunt deținute în proporție de 99 % de persoane fizice. O formulare similară este folosită și de instanța de trimitere, care precizează că sunt afectate circa 800000 de persoane fizice. De la sfârșitul anului 2011, cele trei cooperative ARCO, și anume Arcopar, Arcofin și Arcoplus, se află în lichidare.
( 5 ) Decizia Comisiei din 3 iulie 2014 privind ajutorul de stat SA.33927 (12/C) (ex 11/NN) pus în aplicare în Belgia – Schemă de garantare care protejează acțiunile membrilor persoane fizice ai cooperativelor financiare, notificată cu numărul C(2014) 1021 (JO 2014, L 284, p. 53).
( 6 ) Cauzele Belgia/Comisia (T‑664/14) și Arcofin și alții/Comisia (T‑711/14).
( 7 ) Directiva 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor (JO 1994, L 135, p. 5, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 163).
( 8 ) Directiva 94/19 a fost între timp abrogată și înlocuită cu o versiune reformată care va intra însă în vigoare la 4 iulie 2019 (a se vedea articolul 21 din Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 privind schemele de garantare a depozitelor, JO 2014, L 173, p. 149). Astfel, în cauză se aplică în continuare numai Directiva 94/19.
( 9 ) Articolul 36/24 din Legea privind stabilirea statutului de bază al băncii naționale a fost introdus prin articolul 195 din decretul regal menționat. Acest decret regal are putere de lege, întrucât a fost confirmat retroactiv, de la data la care a intrat în vigoare, prin articolul 298 din Legea din 3 august 2012 privind anumite forme de administrare comună a portofoliilor.
( 10 ) O reglementare anterioară, care avea în esență același conținut în ceea ce privește unele dintre dispozițiile citate ale articolului 36/24 alineatul 1 din Legea privind stabilirea statutului de bază al băncii naționale se găsea începând cu anul 2009 la articolul 117bis din Legea din 2 august 2002 privind monitorizarea sectorului financiar și serviciile financiare, iar ulterior la articolul 105 din aceeași lege.
( 11 ) Este vorba despre un comunicat de presă al ministrului de finanțe din 10 octombrie 2008 și despre un comunicat de presă al primului ministru și al ministrului de finanțe din 21 ianuarie 2009.
( 12 ) Considerentul (1) al Deciziei 2014/686.
( 13 ) Decizia nr. 15/2015, disponibilă pe pagina de internet a Curții Constituționale ‑/de/common/home.html (accesată ultima dată la 22 martie 2016).
( 14 ) Hotărârea Gauweiler și alții (C‑62/14, EU:C:2015:400, punctul 25); a se vedea și Hotărârile British American Tobacco (Investments) și Imperial Tobacco (C‑491/01, EU:C:2002:741, punctele 34 și 35), Afton Chemical (C‑343/09, EU:C:2010:419, punctele 13 și 14) și Association Kokopelli (C‑59/11, EU:C:2012:447, punctele 28 și 29); referitor la prezumția de pertinență, a se vedea de asemenea Hotărârea Beck și Bergdorf (C‑355/97, EU:C:1999:391, punctul 22).
( 15 ) Hotărârile Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia (C‑550/07 P, EU:C:2010:512, punctul 54) și Sky Italia (C‑234/12, EU:C:2013:496, punctul 15); în același sens, a se vedea Hotărârea Ruckdeschel și alții (117/76 și 16/77, EU:C:1977:160, punctul 7).
( 16 ) Hotărârile Arcelor Atlantique et Lorraine și alții (C‑127/07, EU:C:2008:728, punctul 23), S.P.C.M. și alții (C‑558/07, EU:C:2009:430, punctul 74), Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia (C‑550/07 P, EU:C:2010:512, punctul 55), Sky Italia (C‑234/12, EU:C:2013:496, punctul 15), precum și P și S (C‑579/13, EU:C:2015:369, punctul 41).
( 17 ) A se vedea în special punctele 40-42 și 45 din prezentele concluzii.
( 18 ) A se vedea în acest sens punctele 40-42 din prezentele concluzii.
( 19 ) A se vedea punctul 45 din prezentele concluzii.
( 20 ) În acest sens, al optulea, al șaisprezecelea și al șaptesprezecelea considerent ale Directivei 94/19.
( 21 ) Primul considerent al Directivei 94/19.
( 22 ) Astfel cum rezultă din trimiterea preliminară, participarea cooperativelor financiare la sistemul de garantare a depozitelor a fost una voluntară, fiind asigurați numai deținătorii de acțiuni emise anterior anului 2011, și anume înainte de a fi incluse în sistem.
( 23 ) A se vedea în acest sens explicațiile noastre cu privire la întrebările a doua‑a șasea, cuprinse la punctele 62-127 din prezentele concluzii.
( 24 ) Cu privire la opozabilitatea față de instanțele naționale a deciziilor Comisiei în materia ajutoarelor de stat, a se vedea Hotărârea Deutsche Lufthansa (C‑284/12, EU:C:2013:755, în special punctul 41 ultima teză) și Ordonanța Flughafen Lübeck (C‑27/13, EU:C:2014:240, în special punctul 24, ultima teză); în același sens, Hotărârea Masterfoods și HB (C‑344/98, EU:C:2000:689, punctele 49-52), din perspectiva legislației Uniunii privind înțelegerile (în prezent articolele 101 TFUE și 102 TFUE).
( 25 ) Cauza pendinte Arcofin și alții/Comisia (T‑711/14); a se vedea și cauza pendinte Belgia/Comisia (T‑664/14).
( 26 ) În mod corespunzător, Camera a șasea a Tribunalului a decis în luna octombrie 2015 să suspende judecata în cauzele T‑664/14 și T‑711/14 până când Curtea se va pronunța în prezenta cauză.
( 27 ) Hotărârile Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415, punctul 74), Comisia/Deutsche Post (C‑399/08 P, EU:C:2010:481, punctul 38), Libert și alții (C‑197/11 și C‑203/11, EU:C:2013:288, punctul 74), Banco Privado Português și Massa Insolvente do Banco Privado Português (C‑667/13, EU:C:2015:151, punctul 45) și BVVG (C‑39/14, EU:C:2015:470, punctul 23).
( 28 ) Hotărârile Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415, punctul 75), Libert și alții (C‑197/11 și C‑203/11, EU:C:2013:288, punctul 74), BVVG (C‑39/14, EU:C:2015:470, punctul 24) și EasyPay și Finance Engineering (C‑185/14, EU:C:2015:716, punctul 35).
( 29 ) Hotărârile Heiser (C‑172/03, EU:C:2005:130, punctul 46), France Télécom/Comisia (C‑81/10 P, EU:C:2011:811, punctul 17) și BVVG (C‑39/14, EU:C:2015:470, punctul 52); în același sens, Hotărârea Bouygues și Bouygues Télécom/Comisia (C‑399/10 P și C‑401/10 P, EU:C:2013:175, punctul 102).
( 30 ) În schimb, potrivit trimiterii preliminare, în litigiul principal nu se contestă că schema de garantare este o inițiativă a statului și că au fost utilizate resurse de stat pentru susținerea ei [prima condiție prevăzută de articolul 107 alineatul (1) TFUE].
( 31 ) Hotărârile Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415, punctul 84), Libert și alții (C‑197/11 și C‑203/11, EU:C:2013:288, punctul 83) și Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 94); în același sens, Hotărârea Costa/ENEL (6/64, EU:C:1964:66, Rec., 1253, 1272).
( 32 ) A se vedea în acest sens considerentul (100) al Deciziei 2014/686 („[…] În speță, măsura a ajutat [ARCO] să își păstreze capitalul existent, convingând membrii existenți ai cooperativelor să nu se retragă din aceasta […], ceea ce a constituit un avantaj deosebit de important, având în vedere nervozitatea pieței în perioada imediat următoare falimentului grupului Lehman Brothers. […]”). Adăugăm faptul că posibilitatea prevăzută de dreptul belgian de a limita la 10 % pe an retragerea capitalului de către membrii cooperativelor nu anulează prezumția de favorizare a grupului ARCO prin schema de garantare; în orice caz, prin aceasta se limitează întinderea avantajului obținut de ARCO.
( 33 ) Hotărârea Eventech (C‑518/13, EU:C:2015:9, punctul 54).
( 34 ) Hotărârile Heiser (C‑172/03, EU:C:2005:130, punctul 40) și Eventech (C‑518/13, EU:C:2015:9, punctul 55); în același sens, a se vedea Hotărârea Adria‑Wien Pipeline și Wietersdorfer & Peggauer Zementwerke (C‑143/99, EU:C:2001:598, punctul 41).
( 35 ) A se vedea în special considerentul (101) prima teză al Deciziei 2014/686.
( 36 ) A se vedea mai sus în special punctele 40-42 din prezentele concluzii.
( 37 ) A se vedea mai sus punctul 45 din prezentele concluzii.
( 38 ) Hotărârea Paint Graphos (C‑78/08-C‑80/08, EU:C:2011:550).
( 39 ) Hotărârea Paint Graphos (C‑78/08-C‑80/08, EU:C:2011:550, în special punctul 49; a se vedea în completare și punctul 65); considerații similare pot fi regăsite din abundență și în jurisprudența Curții, de exemplu Hotărârile Adria‑Wien Pipeline și Wietersdorfer & Peggauer Zementwerke (C‑143/99, EU:C:2001:598, punctele 41 și 42), Portugalia/Comisia (C‑88/03, EU:C:2006:511, punctele 54 și 56), Comisia/Government of Gibraltar și Regatul Unit (C‑106/09 P și C‑107/09 P, EU:C:2011:732, punctele 73 și 75) și P (C‑6/12, EU:C:2013:525, punctul 22).
( 40 ) Curtea recunoaște, neîndoielnic, „caracteristicile speciale ale cooperativelor” în Hotărârea Paint Graphos (C‑78/08-C‑80/08, EU:C:2011:550, punctul 61). Contrar opiniei exprimate de ARCO, această trimitere nu poate fi înțeleasă eronat în sensul că acestea se află întotdeauna și fără excepție într‑o situație diferită de cea a societăților comerciale. Dimpotrivă, în fiecare caz este relevant aspectul dacă „în ceea ce privește obiectivul urmărit prin măsura respectivă [operatorii] se află într‑o situație de fapt și de drept comparabilă” (a se vedea încă o dată jurisprudența citată la nota de subsol 39).
( 41 ) În acest sens, a se vedea încă o dată jurisprudența citată la nota de subsol 39.
( 42 ) A se vedea în special punctele 40-42, 45, 80 și 84-88 din prezentele concluzii.
( 43 ) Hotărârile Cassa di Risparmio di Firenze și alții (C‑222/04, EU:C:2006:8, punctul 140), Libert și alții (C‑197/11 și C‑203/11, EU:C:2013:288, punctul 76), Eventech (C‑518/13, EU:C:2015:9, punctul 65) și Banco Privado Português și Massa Insolvente do Banco Privado Português (C‑667/13, EU:C:2015:151, punctele 46 și 49).
( 44 ) Considerentul (108) al Deciziei 2014/686.
( 45 ) Hotărârile Cassa di Risparmio di Firenze și alții (C‑222/04, EU:C:2006:8, punctul 141-143), Libert și alții (C‑197/11 și C‑203/11, EU:C:2013:288, punctele 77-78) și Banco Privado Português și Massa Insolvente do Banco Privado Português (C‑667/13, EU:C:2015:151, punctul 51).
( 46 ) În acest sens, în special în privința afectării schimburilor comerciale dintre statele membre, a se vedea Hotărârile Belgia/Comisia (C‑142/87, EU:C:1990:125, punctul 43), Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, EU:C:2003:415, punctul 81) și Eventech (C‑518/13, EU:C:2015:9, punctul 81).
( 47 ) Considerentul (110) al Deciziei 2014/686.
( 48 ) Cu privire la aceste patru condiții, a se vedea mai sus punctele 68 și 69 din prezentele concluzii.
( 49 ) Hotărârea Banco Privado Português și Massa Insolvente do Banco Privado Português (C‑667/13, EU:C:2015:151, punctul 45).
( 50 ) Considerentele (91)-(110) ale Deciziei 2014/686.
( 51 ) Hotărârile Comisia/Sytraval și Brink’s France (C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 63), Italia/Comisia (C‑66/02, EU:C:2005:768, punctul 26), Banco Privado Português și Massa Insolvente do Banco Privado Português (C‑667/13, EU:C:2015:151, punctul 44) și Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia (C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctele 93 și 94).
( 52 ) Hotărârile Comisia/Sytraval și Brink’s France (C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 63), Italia/Comisia (C‑66/02, EU:C:2005:768, punctul 26) și Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia (C‑286/13 P, EU:C:2015:184, punctele 93 și 94).
( 53 ) A se vedea în acest sens considerentele (55)-(57) ale Deciziei 2014/686.
( 54 ) Este vorba despre Hotărârile Germania/Comisia (C‑156/98, EU:C:2000:467), Țările de Jos/Comisia (C‑382/99, EU:C:2002:363) și Associazione italiana del risparmio gestito și Fineco Asset Management/Comisia (T‑445/05, EU:T:2009:50).
( 55 ) A se vedea în acest sens considerentul (100) al Deciziei 2014/686.
( 56 ) Hotărârile Italia/Comisia (C‑66/02, EU:C:2005:768, punctele 26 și 55), Régie Networks (C‑333/07, EU:C:2008:764, punctul 71), Comisia/Italia și Wam (C‑494/06 P, EU:C:2009:272, punctul 33), Gascogne Sack Germania/Comisia (C‑40/12 P, EU:C:2013:768, punctul 46) și Total/Comisia (C‑597/13 P, EU:C:2015:613, punctul 18).
( 57 ) A se vedea mai sus punctul 106 din prezentele concluzii.
( 58 ) Hotărârile Franța/Comisia (C‑301/87, EU:C:1990:67, punctul 17), Hotărârea Centre d’exportation du livre français (C‑199/06, EU:C:2008:79, punctele 36 și 37), Hotărârea Deutsche Lufthansa (C‑284/12, EU:C:2013:755, punctele 25 și 26) și Hotărârea Klausner Holz Niedersachsen (C‑505/14, EU:C:2015:742, punctele 18 și 19).
( 59 ) Hotărârile Franța/Comisia (C‑301/87, EU:C:1990:67, punctul 17), Centre d’exportation du livre français (C‑199/06, EU:C:2008:79, punctul 36) și Banco Privado Português și Massa Insolvente do Banco Privado Português (C‑667/13, EU:C:2015:151, punctul 57).
( 60 ) Importanța pe care o pot avea comunicatele de presă sau alte declarații orale ale autorităților sau instituțiilor publice pentru dezvoltarea piețelor financiare a fost constatată deja de Curte într‑un alt context: a se vedea de exemplu Hotărârea Bouygues și Bouygues Télécom/Comisia (C‑399/10 P și C‑401/10 P, EU:C:2013:175, în special punctele 131 și 132) și Hotărârea Gauweiler și alții (C‑62/14, EU:C:2015:400).
( 61 ) Considerentele (100)-(108) ale Deciziei 2014/686.
( 62 ) În ceea ce privește calificarea unei garanții drept avantaj în sensul legislației privind ajutoarele de stat, a se vedea Hotărârile Residex Capital IV (C‑275/10, EU:C:2011:814, punctul 39) și Franța/Comisia (C‑559/12 P, EU:C:2014:217, punctul 96).
( 63 ) Considerentele (85)-(90) ale Deciziei 2014/686.
( 64 ) În legătură cu posibilitatea de a considera o măsură unică măsurile succesiv introduse de stat, în vederea aplicării articolului 107 alineatul (1) TFUE, a se vedea Hotărârea Bouygues și Bouygues Télécom/Comisia (C‑399/10 P și C‑401/10 P, EU:C:2013:175, punctele 103 și 104).
( 65 ) A se vedea în acest sens Hotărârile Waterleiding Maatschappij/Comisia (T‑188/95, EU:T:1998:217, punctul 118) și ThyssenKrupp Acciai Speciali Terni/Comisia (T‑62/08, EU:T:2010:268, punctul 235).
( 66 ) În acest sens, Hotărârile Magdeburger Mühlenwerke (C‑129/12, EU:C:2013:200, punctul 40) și Diputación Foral de Álava și alții/Comisia (T‑227/01-T‑229/01, T‑265/01, T‑266/01 și T‑270/01, EU:T:2009:315, punctul 172).
( 67 ) A se vedea în același sens Hotărârea Comisia/Italia (169/82, EU:C:1984:126, punctul 11), în care Curtea a constatat încălcarea de către Republica Italiană a obligațiilor care îi reveneau în temeiul articolului 93 alineatul (3) TUE [în prezent, articolul 108 alineatul (3) TFUE], deoarece proiectele de legi în discuție în această hotărâre au fost notificate abia după adoptarea lor. A se vedea și Hotărârea ThyssenKrupp Acciai Speciali Terni/Comisia (T‑62/08, EU:T:2010:268, punctele 235 și 236).
( 68 ) A se vedea în acest sens considerațiile noastre de mai sus cu privire la cea de a doua întrebare, punctele 64-106 din prezentele concluzii.
( 69 ) Considerentul (143) al Deciziei 2014/686.
Full & Egal Universal Law Academy