CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
MELCHIOR WATHELET
prezentate la 21 aprilie 2016 ( 1 )
Cauza C‑280/15
Irina Nikolajeva
împotriva
OÜ Multi Protect[cerere de decizie preliminară formulată de
Harju Maakohus (Tribunalul de Primă Instanță din Harju, Estonia)]
„Trimitere preliminară — Marcă comunitară — Regulamentul (CE) nr. 207/2009 — Articolul 9 alineatul (3) și articolul 102 alineatul (1) — Drepturi conferite de marcă — Litigiu în materie de contrafacere — Obligația instanțelor competente în domeniul mărcilor comunitare de a pronunța o ordonanță prin care să se interzică continuarea actelor de contrafacere — Lipsa unei cereri prin care să se urmărească obținerea unei asemenea ordonanțe — Noțiunea «compensație rezonabilă» cu privire la fapte ulterioare publicării unei cereri de înregistrare a unei mărci comunitare și anterioare publicării înregistrării unei asemenea mărci”
I – Introducere
1.
Prezenta cerere de decizie preliminară formulată la 2 iunie 2015 și depusă la grefa Curții la 10 iunie 2015 de către Harju Maakohus (Tribunalul de Primă Instanță din Harju) privește interpretarea articolului 9 alineatul (3) și a articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară ( 2 ).
2.
Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Nikolajeva, pe de o parte, și OÜ Multi Protect (denumită în continuare „Multi Protect”), pe de altă parte. Doamna Nikolajeva a solicitat instanței de trimitere constatarea utilizării nelegale a mărcii sale HolzProf (marca comunitară nr. 009053811) de către Multi Protect și obligarea acesteia la plata unei despăgubiri.
II – Cadrul juridic
A – Dreptul Uniunii
1. Regulamentul nr. 207/2009
3.
Articolul 8 din acest regulament, intitulat „Motive relative de refuz”, prevede:
„(1) La opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când:
(a)
aceasta este identică cu marca anterioară și când produsele sau serviciile pentru care marca a fost solicitată sunt identice cu cele pentru care este protejată marca anterioară;
(b)
din cauza identității sau asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie pe teritoriul în care este protejată marca anterioară; riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară.
[…]”
4.
Potrivit articolului 9 din regulamentul menționat, intitulat „Dreptul conferit de marca comunitară”:
„(1) O marcă comunitară conferă titularului său un drept exclusiv. Titularul este îndreptățit să interzică oricărui terț să folosească, fără acordul său, în comerț:
(a)
un semn identic cu marca comunitară pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care este înregistrată;
(b)
un semn pentru care, din cauza identității sau similitudinii sale cu marca comunitară și din cauza identității sau similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de marca comunitară și de semn, există un risc de confuzie pentru public; riscul de confuzie cuprinde riscul de asociere între semn și marcă;
[…]
(2) În temeiul alineatului (1) pot fi interzise, printre altele, următoarele:
(a)
aplicarea semnului pe produse sau pe ambalajul acestora;
(b)
oferirea produselor, introducerea lor pe piață sau deținerea lor în aceste scopuri ori oferirea sau asigurarea de servicii sub semnul respectiv;
(c)
importul sau exportul de produse sub acest semn;
(d)
utilizarea semnului în documentele de afaceri și publicitate.
(3) Dreptul conferit de o marcă comunitară nu este opozabil terților decât de la data publicării înregistrării mărcii. Cu toate acestea, poate fi solicitată o compensație rezonabilă cu privire la fapte, săvârșite după data publicării înregistrării mărcii, care ar fi interzise în temeiul acesteia. Instanța sesizată nu se poate pronunța asupra fondului până la publicarea înregistrării.”
5.
Articolul 14 din Regulamentul nr. 207/2009, intitulat „Aplicare complementară a dreptului intern în domeniul contrafacerii”, prevede:
„(1) Efectele mărcii comunitare sunt reglementate exclusiv prin dispozițiile prezentului regulament. Cu privire la alte aspecte, contrafacerea unei mărci comunitare intră sub incidența legislației interne cu privire la contrafacerea unei mărci naționale în conformitate cu dispozițiile din titlul X.
(2) Prezentul regulament nu exclude intentarea unor acțiuni cu privire la o marcă comunitară în temeiul legislației unui stat membru referitoare în special la răspunderea civilă și la concurența neloială.
(3) Normele de procedură aplicabile se stabilesc în conformitate cu dispozițiile din titlul X.”
6.
Articolul 41 din Regulamentul nr. 207/2009, intitulat „Opoziție”, prevede:
„(1) Se poate formula o opoziție la înregistrarea mărcii în termen de trei luni de la publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare, pe motiv că marca ar trebui să fie respinsă la înregistrare în temeiul articolului 8:
[…]”
7.
Articolul 101 din regulament, intitulat „Legislație aplicabilă”, prevede:
„(1) Instanțele competente în domeniul mărcilor comunitare aplică dispozițiile prezentului regulament.
(2) Pentru toate aspectele care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, instanța competentă în domeniul mărcilor comunitare aplică dreptul său național, inclusiv dreptul său internațional privat.
(3) Cu excepția cazurilor în care prezentul regulament prevede altfel, instanța competentă în domeniul mărcilor comunitare aplică normele de procedură aplicabile aceluiași tip de acțiuni privind o marcă națională în statul membru pe teritoriul căruia este situată instanța respectivă.”
8.
Articolul 102 din regulamentul menționat, intitulat „Sancțiuni”, prevede:
„(1) Atunci când o instanță competentă în domeniul mărcilor comunitare constată că pârâtul a contrafăcut sau există riscul să contrafacă o marcă comunitară, aceasta dispune, cu excepția cazului în care există motive temeinice care o determină să nu acționeze astfel, printr‑o ordonanță prin care i se interzice pârâtului să‑și continue actele de contrafacere sau actele care prezintă riscul de contrafacere. De asemenea, în conformitate cu legislația internă, ia măsurile necesare pentru a garanta respectarea acestei interdicții.
(2) Pe de altă parte, instanța competentă în domeniul mărcilor comunitare aplică legislația statului membru, inclusiv dreptul internațional privat, în care au fost comise actele de contrafacere sau actele care prezintă riscul de contrafacere.”
2. Directiva 2004/48/CE
9.
Articolul 13 din Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (JO L 157, p. 45, rectificare în JO 2004, L 195, p. 16, Ediție specială, 17/vol. 2, p. 56), intitulat „Daune interese”, prevede:
„(1) Statele membre asigură ca, la cererea părții prejudiciate, autoritățile judecătorești competente să ordone contravenientului care a acționat cu bună știință sau având motive suficiente de a ști acest lucru plata către titularul dreptului a unor daune interese adaptate prejudiciului real suferit de acesta prin încălcarea dreptului său.
La stabilirea daunelor interese, autoritățile judecătorești:
(a)
iau în considerare toate aspectele necesare, cum ar fi consecințele economice negative suferite de partea prejudiciată, în special câștigul nerealizat, orice beneficiu fără justă cauză realizat de contravenient și, dacă este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului prin încălcarea drepturilor sale
sau
(b)
ca alternativă la litera (a), pot hotărî, dacă este cazul, să fixeze o valoare forfetară pentru daunele interese, pe baza unor elemente cum ar fi, cel puțin, valoarea redevențelor sau drepturilor care ar fi fost datorate în cazul în care contravenientul ar fi cerut autorizația de a utiliza dreptul de proprietate intelectuală respectiv.
(2) Atunci când contravenientul a săvârșit o încălcare fără a avea știință de aceasta sau fără a avea motive rezonabile de a ști aceasta, statele membre pot să prevadă că autoritățile judecătorești pot ordona recuperarea beneficiilor sau plata unor daune interese care pot fi prestabilite.”
B – Dreptul eston
10.
Articolul 8 alineatul 2 din Legea privind mărcile (kaubamärgiseadus), în versiunea aplicabilă în litigiul principal (denumită în continuare „Legea privind mărcile”), prevede:
„Protecția juridică a unei mărci înregistrate începe să producă efecte de la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii […] și este valabilă pentru o perioadă de 10 ani începând de la data înregistrării […]”
III – Litigiul principal și întrebările preliminare
11.
La 24 aprilie 2010, doamna Nikolajeva a depus o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI). Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal „HolzProf”. Cererea de înregistrare a fost publicată la 31 mai 2010. La 14 septembrie 2010, marca HolzProf a fost înregistrată, iar această înregistrare a fost publicată la 16 septembrie 2010.
12.
La 24 aprilie 2010, doamna Nikolajeva a încheiat un contract de licență prin care acorda dreptul de utilizare a mărcii sale în favoarea OÜ Holz Prof. Cuantumul lunar al taxei de licență a fost stabilit la 1278 de euro.
13.
La 18 iunie 2013, doamna Nikolajeva a introdus o acțiune la instanța de trimitere împotriva Multi Protect, formulând trei capete de cerere.
14.
În primul rând, doamna Nikolajeva a solicitat instanței de trimitere constatarea utilizării nelegale a mărcii sale de către Multi Protect. Aceasta consideră că Multi Protect a încălcat articolul 9 alineatul (1) litera (a) și alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 207/2009 prin utilizarea unui semn identic cu marca sa, sub forma unui „cuvânt‑cheie ascuns” pe o pagină web accesibilă pe internet. În această privință, doamna Nikolajeva a susținut că Multi Protect a încălcat dreptul exclusiv conferit de marcă în perioada cuprinsă între 3 mai 2010 și 28 octombrie 2011, respectiv o perioadă de 17 luni și 25 de zile.
15.
În al doilea rând, doamna Nikolajeva a solicitat plata de către Multi Protect a sumei de 22791 de euro, în temeiul prevederilor privind îmbogățirea fără justă cauză. Această sumă a fost calculată pe baza redevenței stabilite în contractul de licență încheiat cu OÜ Holz Prof pe durata pretinsei încălcări ( 3 ).
16.
În al treilea rând, doamna Nikolajeva a solicitat plata unor despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial. Aceasta a arătat că procedura penală inițiată ca urmare a acelorași circumstanțe și sesizarea instanței i‑au provocat suferințe psihice. În această privință, doamna Nikolajeva a susținut că acțiunile Multi Protect au condus la o deteriorare a stării sale de sănătate, că mai mulți parteneri de afaceri i s‑au adresat pentru a solicita explicații, iar litigiul a atras atenția asupra sa în mod negativ.
17.
Instanța de trimitere ridică problema dacă, în cazul în care ar constata utilizarea nelegală a mărcii în discuție în conformitate cu primul capăt de cerere formulat de doamna Nikolajeva, ar trebui să pronunțe o ordonanță prin care să interzică actele de contrafacere conform articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, deși doamna Nikolajeva nu a solicitat acest lucru.
18.
Instanța de trimitere are de asemenea îndoieli cu privire la momentul de la care produce efecte protecția conferită de marca comunitară. Aceasta arată că, în temeiul articolului 9 alineatul (3) prima teză din Regulamentul nr. 207/2009, dreptul conferit de o marcă comunitară nu este opozabil terților decât de la data publicării înregistrării mărcii. Aceasta adaugă că dispoziția menționată oferă posibilitatea de a solicita o compensație rezonabilă cu privire la fapte, săvârșite după data publicării înregistrării mărcii comunitare, care ar fi interzise în temeiul acesteia. În această privință, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă articolul 14 alineatul (1) a doua teză și articolul 101 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 permit să se considere că drepturile aferente mărcii reclamantei din litigiul principal produc efecte la data prevăzută la articolul 8 alineatul (2) prima teză din Legea privind mărcile, cu alte cuvinte de la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii.
19.
În plus, instanța de trimitere ridică problema interpretării expresiei „compensație rezonabilă”, care figurează la articolul 9 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul nr. 207/2009.
20.
În aceste condiții, Harju Maakohus (Tribunalul de Primă Instanță din Harju) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1)
O instanță competentă în domeniul mărcii comunitare are obligația să dea o ordonanță, astfel cum este prevăzută la articolul 102 alineatul (1) [din Regulamentul nr. 207/2009], și în cazul în care reclamantul nu a solicitat acest lucru în cadrul cererilor sale, iar părțile nu afirmă că pârâtul a contrafăcut sau riscă să contrafacă o marcă comunitară, după o anumită dată din trecut, sau faptul că nu se invocă nicio pretenție având un astfel de conținut și că nu se face referire la această circumstanță constituie un «motiv temeinic» în sensul primei teze a acestei dispoziții?
2)
Articolul 9 alineatul (3) [din Regulamentul nr. 207/2009] trebuie interpretat în sensul că titularul unei mărci comunitare poate solicita unui terț, pentru utilizarea unui semn identic cu marca în perioada cuprinsă între data publicării cererii de înregistrare a mărcii și data publicării înregistrării mărcii, doar o compensație rezonabilă în temeiul articolului 9 alineatul (3) a doua teză [din Regulamentul nr. 207/2009], fără să poată solicita însă și despăgubiri pentru prejudiciul suferit și pentru valoarea uzuală a beneficiilor obținute ca urmare a contrafacerii, precum și în sensul că pentru perioada anterioară publicării cererii de înregistrare a mărcii nu există nici dreptul la o compensație rezonabilă?
3)
Ce tipuri de costuri și alte tipuri de compensații include compensația rezonabilă prevăzută la articolul 9 alineatul (3) a doua teză [din Regulamentul nr. 207/2009], iar aceasta poate include – și, în caz afirmativ, în ce condiții – repararea prejudiciului moral suferit de titularul mărcii?”
IV – Procedura în fața Curții
21.
Multi Protect, guvernele eston și elen, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. La încheierea fazei scrise a procedurii, Curtea a considerat că este suficient de informată pentru a se pronunța fără să organizeze o ședință de audiere a pledoariilor, potrivit articolului 76 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții.
V – Analiză
A – Observații introductive
22.
Potrivit cererii Curții, prezentele concluzii vor viza a doua și a treia întrebare preliminară adresată de instanța de trimitere. Considerăm că este oportun ca aceste două întrebări să fie examinate împreună.
B – Cu privire la a doua și la a treia întrebare preliminară
1. Perioada de protecție
23.
Instanța de trimitere arată că doamna Nikolajeva reproșează Multi Protect că a încălcat dreptul exclusiv conferit de marca sa HolzProf pe parcursul a trei perioade.
24.
Prima perioadă este mai scurtă de o lună. Aceasta a început la 3 mai 2010, respectiv ulterior datei depunerii cererii de înregistrare a mărcii, și s‑a încheiat la 31 mai 2010, respectiv la data publicării acestei cereri. A doua perioadă, de aproximativ trei luni și jumătate, este cuprinsă între 1 iunie 2010 și 16 septembrie 2010, și anume de la publicarea cererii de înregistrare a mărcii până la publicarea înregistrării. În sfârșit, cea de a treia perioadă, care este puțin mai lungă de un an, a început la 17 septembrie 2010, în urma publicării înregistrării mărcii, și s‑a încheiat la 28 octombrie 2011.
25.
Instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la protecția conferită de o marcă comunitară titularului său pe parcursul primelor două perioade.
26.
Dreptul conferit de marca comunitară este prevăzut la articolul 9 din Regulamentul nr. 207/2009. În temeiul alineatului (1) al acestuia, marca comunitară conferă titularului său un drept exclusiv. În plus, alineatul (3) prevede, fără echivoc, că dreptul conferit de marca comunitară nu este opozabil terților decât de la data publicării înregistrării mărcii.
27.
În consecință, o marcă comunitară precum HolzProf nu este opozabilă terților pe parcursul primei și al celei de a doua perioade în discuție în cauza principală. În plus, sancțiunile prevăzute de legislația internă a statelor membre ( 4 ) conform articolului 102 din Regulamentul nr. 207/2009 nu se aplică în aceste perioade ( 5 ). Astfel, sancțiunile în discuție se aplică doar de la data de publicare a înregistrării mărcii comunitare.
28.
Este necesar să se observe însă că articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 prevede de asemenea un regim specific pentru protecția unei mărci comunitare în perioada cuprinsă între publicarea cererii de înregistrare a mărcii și publicarea înregistrării acesteia. Astfel, în urma publicării înregistrării unei mărci comunitare, o instanță poate acorda o compensație rezonabilă cu privire la fapte săvârșite după data de publicare a cererii de înregistrare a mărcii care, după publicarea mărcii, ar fi interzise ( 6 ) în temeiul acesteia.
29.
Reiese că o compensație rezonabilă poate fi solicitată pentru cea de a doua perioadă în discuție în cauza principală dacă, în această perioadă, un terț, fără acordul titularului mărcii, folosește în comerț un semn identic cu marca comunitară pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care aceasta este înregistrată sau un semn pentru care, din cauza identității sau similitudinii sale cu marca comunitară și din cauza identității sau similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de marcă și de semn, există un risc de confuzie pentru public ( 7 ).
30.
Reiese fără echivoc chiar din redactarea articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 că compensația rezonabilă prevăzută în această dispoziție nu se aplică faptelor săvârșite între data depunerii cererii de înregistrare a mărcii comunitare ( 8 ) și data publicării acestei cereri, și anume în prima perioadă în discuție în litigiul principal.
31.
În opinia noastră, această apreciere nu este repusă în discuție de articolul 14 alineatul (1) și de articolul 101 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009.
32.
Astfel, deși articolul 14 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 prevede că „contrafacerea unei mărci comunitare intră sub incidența legislației interne cu privire la contrafacerea unei mărci naționale”, aceeași dispoziție prevede că efectele mărcii comunitare sunt reglementate exclusiv prin dispozițiile acestui regulament. Or, „efectele” unei mărci nu pot fi separate de perioada sa de protecție. În consecință, această perioadă de protecție este reglementată exclusiv prin dispozițiile aceluiași regulament.
33.
În această privință, reiese din coroborarea alineatelor (1) și (3) ale articolului 9 din Regulamentul nr. 207/2009 că legiuitorul Uniunii Europene a exclus în mod conștient opozabilitatea unei mărci comunitare față de un terț înainte de publicarea înregistrării mărcii și dreptul la o compensație rezonabilă înainte de publicarea cererii de înregistrare a mărcii.
34.
Pe de altă parte, dat fiind că dreptul conferit de marca comunitară, inclusiv perioada sa de protecție, este reglementat exclusiv prin articolul 9 din Regulamentul nr. 207/2009, acest drept și durata sa nu fac parte dintre aspectele în cazul cărora ar trebui să se aplice dreptul național potrivit articolului 101 alineatul (2) din regulamentul menționat, care se referă doar la aspectele care nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 207/2009.
35.
În consecință, articolul 9 alineatele (1) și (3), articolul 14 alineatul (1) și articolul 101 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 se opun unei dispoziții naționale precum articolul 8 alineatul 2 din Legea privind mărcile, care prevede că „protecția juridică a unei mărci înregistrate începe să producă efecte de la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii”. Astfel, dreptul conferit de marca comunitară în temeiul acestei dispoziții naționale ar depăși limitele permise de Regulamentul nr. 207/2009.
36.
Compensația rezonabilă prevăzută la articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 poate fi solicitată doar cu privire la fapte săvârșite după data publicării unei cereri de înregistrare a unei mărci comunitare.
2. Compensația rezonabilă
37.
Instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la noțiunea „compensație rezonabilă”, prevăzută la articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 ( 9 ). Acest regulament nu conține nicio definiție a „compensației rezonabile” și nu prevede modalitatea de calculare a acesteia.
38.
Posibilitatea de a solicita o „compensație rezonabilă” în urma publicării unei cereri de înregistrare există și în domeniul brevetelor.
39.
Astfel, articolul 67 alineatul (2) din Convenția privind eliberarea brevetelor europene (Convenția privind brevetul european ), semnată la München la 5 octombrie 1973, prevede că „[f]iecare stat contractant poate prevedea ca cererea de brevet european să nu confere o protecție conform articolului 64. Totuși, protecția conferită de publicarea cererii de brevet european nu trebuie să fie mai redusă decât protecția conferită prin publicarea obligatorie a cererilor de brevet naționale neexaminate, prevăzută prin legea statului respectiv. În orice caz, fiecare stat contractant va prevedea cel puțin ca de la data publicării cererii de brevet european solicitantul să poată pretinde despăgubirile corespunzătoare de la orice persoană care a folosit invenția în acest stat în cazul în care, după legea națională, această persoană s‑ar face vinovată de contrafacerea unui brevet național” ( 10 ). Nici expresia „compensație rezonabilă” nu este definită în acesta ( 11 ).
40.
În plus, articolul 95 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 al Consiliului din 27 iulie 1994 de instituire a unui sistem de protecție comunitară a soiurilor de plante (JO L 227, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 15, p. 197) prevede că „[t]itularul [unei protecții comunitare a soiurilor de plante] poate solicita o remunerație echitabilă din partea oricărei persoane care a îndeplinit, pe parcursul perioadei cuprinse între publicarea cererii de acordare a protecției comunitare a soiurilor de plante și acordarea acesteia, o acțiune care i‑ar fi fost interzisă după perioada menționată anterior, în temeiul protecției comunitare” ( 12 ). Nici expresia „remunerație echitabilă” nu este definită de Regulamentul nr. 2100/94 ( 13 ).
41.
Pe de altă parte, contrar articolului 102 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, care prevede aplicarea de sancțiuni în conformitate cu legislația națională ( 14 ) în cazul unei contrafaceri sau al riscului de contrafacere a unei mărci, articolul 9 alineatul (3) din același regulament nu cuprinde o trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru stabilirea sensului său și a domeniului său de aplicare.
42.
În consecință, decurge atât din exigențele aplicării uniforme a dreptului Uniunii, cât și din cele ale principiului egalității că expresia „compensație rezonabilă” trebuie să determine o interpretare autonomă și uniformă în întreaga Uniune, interpretare care trebuie să fie realizată luându‑se în considerare contextul dispoziției și obiectivul urmărit de reglementarea în cauză ( 15 ).
43.
Reiese din articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 că, în cazul în care o marcă comunitară nu este opozabilă terților înainte de publicarea înregistrării sale, aceasta beneficiază, în pofida caracterului său „embrionar”, de o protecție juridică pentru perioada cuprinsă între data publicării cererii de înregistrare a acestei mărci și data publicării înregistrării sale ( 16 ). Alegerea termenului „compensație” sugerează în mod necesar că trebuie să fie vorba despre o reparație pecuniară. Alte măsuri sau proceduri pentru încălcarea dreptului de proprietate intelectuală precum ordinele judecătorești, evocarea circuitelor comerciale sau distrugerea mărfurilor contrafăcute sunt deci excluse. În plus, utilizarea adjectivului „rezonabil” presupune ca reparația pecuniară solicitată să fie echitabilă și proporțională, pentru a asigura un just echilibru între drepturile titularului mărcii comunitare în curs de achiziție și cele ale utilizatorului acesteia.
44.
Dreptul la o „compensație rezonabilă”, care poate fi invocat numai în urma publicării înregistrării unei mărci comunitare, se aplică, în consecință, mărcilor comunitare in statu nascendi. Acest drept reflectă faptul că legiuitorul Uniunii consideră că, de la data publicării cererii, o marcă comunitară este în curs de achiziție și merită deja să fie protejată.
45.
În această privință, subliniem că reiese din articolul 39 din Regulamentul nr. 207/2009 că publicarea unei cereri de înregistrare a unei mărci comunitare presupune că toate formalitățile prevăzute de acest regulament și Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară ( 17 ) pentru o cerere de înregistrare a unei mărci au fost îndeplinite și nu există motive absolute de refuz al înregistrării acestei mărci în temeiul articolului 7 din Regulamentul nr. 207/2009 ( 18 ). În plus, potrivit articolului 45 din Regulamentul nr. 207/2009 ( 19 ), în urma publicării unei cereri de înregistrare, o marcă comunitară va fi înregistrată în mod necesar și înregistrarea publicată, cu excepția situației în care există, cu privire la opoziție, motive relative de refuz al înregistrării în sensul articolului 8 din regulamentul menționat ( 20 ).
46.
Având în vedere considerațiile de mai sus, există mari convergențe între cerințele care trebuie îndeplinite înainte de data publicării unei cereri de înregistrare a mărcii comunitare și cele care sunt solicitate înainte de data publicării înregistrării mărcii. În consecință, dreptul la o „compensație rezonabilă” de care dispune titularul unei mărci comunitare între data publicării cererii sale de înregistrare a mărcii și data publicării înregistrării acestei mărci constituie un drept foarte similar ( 21 ) cu cel care îi va fi conferit în momentul publicării înregistrării mărcii, chiar dacă este de o amploare mai redusă ( 22 ). În consecință, pentru a respecta principiul proporționalității, reparația pecuniară sau „compensația rezonabilă” trebuie să fie mai puțin serioasă sau severă decât cea impusă în cazul contrafacerii unei mărci comunitare după data publicării înregistrării mărcii ( 23 ) ( 24 ).
47.
Articolul 13 din Directiva 2004/48 stabilește reparațiile pecuniare minime care trebuie prevăzute de legislația națională în cazul încălcării drepturilor de proprietate intelectuală prevăzute de legislația comunitară și/sau legislația internă a statului membru în cauză. Este adevărat că dispozițiile dreptului național, armonizat în conformitate cu Directiva 2004/48, se aplică doar contrafacerilor unei mărci comunitare care intervin după publicarea înregistrării mărcii, și anume în cea de a treia perioadă în discuție în cauza principală, cu toate că articolul 13 din această directivă ar putea furniza câteva indicii utile pentru definirea expresiei „compensație rezonabilă”.
48.
În această privință, articolul menționat face o distincție clară între caracterul intenționat sau neintenționat al încălcării săvârșite și solicită aplicarea unor reparații pecuniare mai severe pentru încălcările intenționate. Atunci când se consideră că încălcarea este intenționată, autorul încălcării trebuie să plătească titularului dreptului daune interese adaptate prejudiciului real suferit de acesta prin încălcarea dreptului său ( 25 ). Această dispoziție impune o reparare integrală a oricărui prejudiciu cauzat, ceea ce, în opinia noastră, include un prejudiciu moral, cu condiția să fie dovedit ( 26 ).
49.
În schimb, atunci când încălcarea este considerată neintenționată, autoritățile judecătorești pot ordona doar recuperarea beneficiilor sau plata unor daune interese care pot fi prestabilite ( 27 ).
50.
Articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 nu face nicio distincție între caracterul intenționat sau neintenționat al încălcării săvârșite ( 28 ), ci pornește de la ideea că publicarea cererii de înregistrare a unei mărci comunitare se prezumă că aduce la cunoștința publicului faptul că înregistrarea mărcii solicitate poate fi iminentă și că o compensație rezonabilă ar putea fi datorată pentru utilizarea mărcii neînregistrate încă.
51.
Dat fiind că „compensația rezonabilă”, prevăzută la articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, ar trebui să constituie o reparație pecuniară mai puțin serioasă sau severă decât cea impusă în cazul contrafacerii unei mărci înregistrate, considerăm că este necesar să se verifice caracterul adecvat al reparațiilor pecuniare prevăzute la articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2004/48 pentru încălcările neintenționate.
52.
Articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2004/48 prevede două tipuri de reparații pecuniare care privesc activitățile de contrafacere, și anume „recuperarea beneficiilor sau plata unor daune interese care pot fi prestabilite”.
53.
O reparație pecuniară care privește „plata unor daune interese care pot fi prestabilite” necesită să fie precizată de legiuitorul național și ar fi, în consecință, inadecvată având în vedere necesitatea de a da o interpretare autonomă și uniformă expresiei „compensație rezonabilă”.
54.
În schimb, „recuperarea beneficiilor”, prevăzută la articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2004/48, este, în opinia noastră, o reparație pecuniară uniformă și previzibilă care ține seama de circumstanțele specifice din fiecare cauză. Mai mult, considerăm că această reparație pecuniară ar fi adecvată, întrucât urmărește retragerea avantajului dobândit fără justă cauză ( 29 ) în urma publicării cererii de înregistrare a mărcii. O asemenea reparație pecuniară care reprezintă beneficiile realizate fără justă cauză de utilizatorul în discuție ar fi, în consecință, proporțională cu contrafacerea mărcii (in statu nascendi) săvârșită și ar permite de asemenea descurajarea altor încălcări similare ( 30 ).
55.
Contrar articolului 13 alineatul (1) din Directiva 2004/48, alineatul (2) al aceluiași articol nu prevede repararea prejudiciului moral. Această omisiune ne pare a fi fost urmărită de legiuitorul european și reflectă faptul că articolul 13 alineatul (2) din această directivă are în vedere activități de contrafacere mai puțin condamnabile pentru care o reparație integrală nu este impusă prin directiva menționată. Subliniem că doamna Nikolajeva, prin intermediul celui de al treilea capăt de cerere, a solicitat plata unor despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial, respectiv compensarea prejudiciului moral. Considerăm că o „compensație rezonabilă” nu include acest tip de prejudiciu. O asemenea compensație ar fi disproporționată din moment ce marca comunitară este încă în curs de achiziție.
VI – Concluzie
56.
Având în vedere considerațiile care precedă, solicităm Curții să răspundă la a doua și la a treia întrebare preliminară adresate de Harju Maakohus (Tribunalul de Primă Instanță din Harju) după cum urmează:
„1)
Articolul 9 alineatele (1) și (3), articolul 14 alineatul (1) și articolul 101 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară se opun unei dispoziții naționale care prevede că o marcă înregistrată este protejată din punct de vedere juridic de la data depunerii cererii de înregistrare.
2)
Articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 trebuie interpretat în sensul că o compensație rezonabilă nu poate fi solicitată în temeiul acestei dispoziții cu privire la fapte anterioare publicării unei cereri de înregistrare a unei mărci comunitare.
3)
Expresia «compensație rezonabilă», prevăzută la articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009, trebuie interpretată în sensul că recuperarea beneficiilor poate fi solicitată cu privire la fapte săvârșite după data de publicare a înregistrării mărcii comunitare care ar fi interzise în temeiul acesteia. Expresia «compensație rezonabilă» exclude prejudiciul moral.”
( 1 ) Limba originală: franceza.
( 2 ) JO L 78, p. 1.
( 3 ) Și anume 22791 de euro [17 luni × 1278 + 25 zile × (1278 : 30)].
( 4 ) Directiva 2004/48 armonizează măsurile, procedurile și mijloacele de reparație aplicabile în dreptul național în cazul încălcării drepturilor de proprietate intelectuală. Potrivit considerentului (10) al Directivei 2004/48, obiectivul acesteia „constă în apropierea [legislațiilor statelor membre în materie] pentru a asigura un nivel de protecție ridicat, echivalent și omogen, al proprietății intelectuale în cadrul pieței interne”. Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2004/48 prevede că, „[f]ără a aduce atingere mijloacelor prevăzute sau care pot fi prevăzute prin legislația comunitară sau internă, în măsura în care aceste mijloace sunt favorabile titularilor drepturilor, măsurile, procedurile și mijloacele de reparație prevăzute prin prezenta directivă se aplică […] oricărei încălcări a drepturilor de proprietate intelectuală prevăzute de legislația comunitară și/sau legislația internă a statului membru în cauză”. Curtea a statuat că dispozițiile acestei directive nu urmăresc să reglementeze toate aspectele legate de drepturile de proprietate intelectuală, ci doar pe cele care sunt inerente, pe de o parte, respectării acestor drepturi și, pe de altă parte, încălcărilor acestora din urmă, impunând existența unor căi legale eficace, destinate să prevină, să pună capăt sau să remedieze orice încălcare a unui drept de proprietate intelectuală existent (a se vedea Hotărârea Diageo Brands, C‑681/13, EU:C:2015:471, punctul 73). În consecință, directiva menționată permite ca între legislațiile statelor membre să existe divergențe referitoare la măsurile, la procedurile și la mijloacele de reparație aplicabile pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală (a se vedea, de exemplu, articolul 13 din Directiva 2004/48, care prevede o adevărată serie de reparații pecuniare ce pot fi alese de statele membre).
( 5 ) În consecință, considerăm că măsurile corective (articolul 10), ordinele judecătorești (articolul 11) și daunele interese (articolul 13) prevăzute de Directiva 2004/48 nu se aplică înainte de publicarea înregistrării mărcii.
( 6 ) Pentru o listă indicativă a interdicțiilor, a se vedea articolul 9 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009.
( 7 ) A se vedea în acest sens articolul 9 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 207/2009.
( 8 ) Data depunerii unei cereri de înregistrare a unei mărci comunitare nu este însă lipsită de relevanță. Astfel, aceasta are o importanță primordială pentru aplicarea normelor privind prioritatea mărcilor. A se vedea în special titlul III secțiunea 2 din Regulamentul nr. 207/2009, intitulată „Prioritatea”.
( 9 ) Instanța de trimitere arată că, în temeiul dreptului național, titularul unei mărci comunitare poate „solicita unui terț, care a încălcat dreptul exclusiv stipulat la articolul 9 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 207/2009, cel puțin pentru perioada începând de la publicarea înregistrării mărcii, plata unei compensații pentru prejudiciul patrimonial, inclusiv compensarea profitului nerealizat, precum și compensații pentru daunele morale, dar și restituirea valorii uzuale a beneficiilor realizate ca urmare a contrafacerii, iar, în anumite circumstanțe, profitul obținut ca urmare a săvârșirii contrafacerii. [În plus], obligația de a restitui beneficiile obținute în mod necuvenit nu îi revine unui contravenient care nu știa sau nu ar fi trebuit să știe că nu era beneficiarul acestui drept, în măsura în care, la momentul la care a luat cunoștință sau ar fi trebuit să ia cunoștință despre acțiunea introdusă împotriva sa, acesta nu mai era îmbogățit până la concurența valorii beneficiilor obținute ca urmare a încălcării”. Această instanță „consideră că este posibilă interpretarea potrivit căreia compensația rezonabilă, în sensul articolului 9 alineatul (3) a doua teză din Regulamentul nr. 207/2009, cuprinde, conform logicii regulamentului, drepturi mai puține decât în cazul unei încălcări ulterioare a protecției juridice conferite în temeiul alineatelor (1) și (2) ale aceluiași articol”.
( 10 ) Sublinierea noastră.
( 11 ) A se vedea de asemenea prin analogie articolul 32 alineatul (1) litera (f) din Acordul privind Curtea unică în materie de brevete (JO 2013, C 175, p. 1), care prevede că Curtea unică în materie de brevete instituită prin acord are competență exclusivă cu privire la „acțiunile în despăgubiri care derivă din protecția provizorie conferită de o cerere de brevet european publicată”.
( 12 ) Sublinierea noastră. Arătăm că Curtea a interpretat expresia „remunerație echitabilă”, utilizată la articolele 14 și 94 din Regulamentul nr. 2100/94, în Hotărârea Geistbeck (C‑509/10, EU:C:2012:416). Cu toate acestea, întrucât Curtea a interpretat noțiunea „remunerație echitabilă” în cazul utilizării neautorizate a unui soi de plante înregistrat, considerăm că interpretarea în discuție nu se transpune în speță, întrucât articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 nu privește situații ce constituie o contrafacere în drept.
( 13 ) Având în vedere faptul că expresia „compensație rezonabilă” și alte expresii asemănătoare sunt utilizate în mai multe texte privind proprietatea intelectuală, decizia Curții în prezenta cauză ar putea avea consecințe care depășesc limitele acesteia.
( 14 ) În această privință, considerăm că legea națională trebuie să respecte nivelul minim de protecție prevăzut de Directiva 2004/48. În plus, trebuie amintit că, potrivit articolului 2 alineatul (1) din această directivă, „mijloace” mai favorabile titularilor drepturilor decât măsurile, procedurile și mijloacele de reparație prevăzute de directiva menționată le pot fi oferite prin legislația internă.
( 15 ) A se vedea Hotărârea Nokia (C‑316/05, EU:C:2006:789, punctul 21 și jurisprudența citată).
( 16 ) A se vedea Hotărârea Imagination Technologies/OAPI (C‑542/07 P, EU:C:2009:362, punctul 57).
( 17 ) JO L 303, p. 1, Ediție specială. 17/vol. 1, p. 189.
( 18 ) Articolul 7 din Regulamentul nr. 207/2009 conține o listă lungă de motive absolute de refuz al înregistrării. De exemplu, o marcă nu poate fi înregistrată în cazul în care este lipsită de caracter distinctiv, este contrară ordinii publice sau bunelor moravuri sau chiar este de natură să înșele publicul consumator.
( 19 ) Articolul 45 din Regulamentul nr. 207/2009 prevede că, „[a]tunci când cererea respectă dispozițiile prezentului regulament și când nicio opoziție nu a fost formulată în termenul [de trei luni de la publicarea cererii de înregistrare a mărcii comunitare] sau când o opoziție a fost respinsă printr‑o decizie definitivă, marca se înregistrează ca marcă comunitară”. A se vedea de asemenea norma 23 din Regulamentul nr. 2868/95, intitulată „Înregistrarea mărcii”, care prevede că, „[î]n cazul în care nu s‑a formulat nicio opoziție sau dacă, în caz de opoziție, procedura este încheiată prin retragerea sau respingerea opoziției sau prin orice alt mijloc, marca pentru care s‑a făcut cerere […] se înregistrează în registrul mărcilor comunitare”. A doua perioadă în discuție în cauza principală era de aproximativ trei luni. În plus, nu există niciun indiciu în dosarul prezentat Curții că s‑a formulat opoziție împotriva mărcii HolzProf.
( 20 ) Articolul 8 din Regulamentul nr. 207/2009 prevede că, „[l]a opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când: […] aceasta este identică cu marca anterioară și când produsele sau serviciile pentru care marca a fost solicitată sunt identice cu cele pentru care este protejată marca anterioară; […] din cauza identității sau asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie pe teritoriul în care este protejată marca anterioară; riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară”. Este necesar să se arate că dreptul de a se opune înregistrării unei mărci comunitare este oferit doar proprietarilor mărcilor și licențiaților împuterniciți de titularii mărcilor, și aceasta conform articolelor 8 și 41 din Regulamentul nr. 207/2009.
( 21 ) În măsura în care actele prevăzute la articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 sunt aceleași cu cele care vor fi interzise după publicarea înregistrării.
( 22 ) A se vedea, a contrario, articolul 67 alineatul (1) din Convenția privind brevetul european, care prevede că, „[o]dată cu publicarea, cererea de brevet european conferă solicitantului, în statele contractante desemnate în cererea publicată, o protecție provizorie conform articolului 64”, respectiv aceleași drepturi ca și cele conferite de un brevet național eliberat în acest stat.
( 23 ) Aceasta este și poziția Multi Protect, a Republicii Estonia și a Republicii Elene, care consideră că noțiunea „compensație rezonabilă” prevăzută la articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 ar trebui să cuprindă drepturi mai puține decât protecția juridică prevăzută în cazul unei contrafaceri a mărcilor deja înregistrate. Acestea consideră de asemenea că repararea prejudiciului nepatrimonial nu ar ține de această noțiune. Multi Protect consideră că, „[p]entru a stabili întinderea exactă a compensației rezonabile, trebuie să se examineze, în consecință, și să se compare următoarele elemente: a) care este avantajul patrimonial obținut de autorul actelor de contrafacere? […] b) care sunt acordurile de licență comparabile utilizate în mod obișnuit pe piață? c) care ar fi fost «costul», pentru autorul actelor de contrafacere, al unei soluții care i‑ar fi permis atingerea rezultatului urmărit fără a utiliza semnul identic sau similar mărcii solicitate”.
( 24 ) Dimpotrivă, Comisia consideră că „nu se poate considera justificat faptul ca, în cazul încălcării prevăzute la articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009, protecția să fie mai redusă decât în cazul unei încălcări ulterioare, prevăzută la alineatele (1) și (2). În opinia acesteia, impactul încălcării pentru titular este același, indiferent dacă aceasta are loc între publicarea cererii și înregistrare sau după publicarea înregistrării. Aceasta arată de asemenea că „nu există niciun motiv pentru ca autorul încălcării să se afle într‑o situație mai favorabilă în perioada anterioară înregistrării”. Nu suntem de acord cu această teză, întrucât, în acest caz, care ar mai fi motivul pentru care articolul 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 ar fi făcut o diferență între cele două perioade?
( 25 ) A se vedea articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2004/48.
( 26 ) A se vedea Concluziile noastre prezentate în cauza Liffers (C‑99/15, EU:C:2015:768, punctul 28).
( 27 ) A se vedea articolul 13 alineatul (2) din Directiva 2004/48.
( 28 ) Această dispoziție impune, în opinia noastră, plata unei compensații rezonabile chiar și în cazul încălcării unei mărci comunitare cu ignorarea existenței unei publicări a cererii de înregistrare a mărcii.
( 29 ) De către utilizatorul mărcii solicitate, dar neînregistrate încă.
( 30 ) Considerăm că, chiar și în cazul nerespectării publicării cererii de înregistrare a mărcii (încălcare neintenționată), nu ar fi disproporționat să se dispună recuperarea beneficiilor conform articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2004/48, dat fiind că orice altă măsură sau procedură pentru încălcarea dreptului de proprietate intelectuală este exclusă conform articolului 9 alineatul (3) din Regulamentul nr. 207/2009 (lipsa de opozabilitate a mărcii înainte de data publicării înregistrării). A se vedea de asemenea punctul 43 din prezentele concluzii.
Full & Egal Universal Law Academy