CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
MANUEL CAMPOS SÁNCHEZ‑BORDONA
prezentate la 3 mai 2017 ( 1 )
Cauza C‑701/15
Malpensa Logistica Europa S.p.A.
împotriva
SEA – Società Esercizi Aeroportuali S.p.A.,
cu participarea:
Beta‑Trans S.p.A.
[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale Amministrativo Regionale per la Lombardia (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia, Italia)]
„Contracte de achiziții publice – Transporturi – Exploatarea unei regiuni geografice în scopul punerii sale la dispoziția transportatorilor aerieni pe aeroporturi sau alte terminale de transport – Directivele 2004/17/CE și 96/67/CE – Reglementare națională care nu prevede o procedură de achiziții publice pentru atribuirea spațiilor aeroportuare”
1.
Litigiul care face obiectul trimiterii preliminare își are originea în raporturile dintre operatorul aeroportului Milano‑Malpensa ( 2 ) și două dintre întreprinderile care prestează servicii de handling la sol pe acesta. Una dintre aceste întreprinderi (Malpensa Logistica Europa S.p.A., denumită în continuare „Malpensa Logistica”) contestă decizia SEA care a atribuit în mod direct unei alte întreprinderi (Beta‑Trans S.p.A., denumită în continuare „Beta‑Trans”) utilizarea temporară a unei anumite instalații din cadrul structurii aeroportuare, fără organizarea prealabilă a unei proceduri de achiziții publice.
2.
Tribunale Amministrativo Regionale per la Lombardia (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia, Italia), care trebuie să soluționeze contestația, se găsește în fața unor reglementări naționale privind atribuirea contractelor de achiziții publice care, în opinia sa, sunt divergente față de cele incidente în cazul serviciilor aeroportuare de handling la sol. Având în vedere că ambele reprezintă o transpunere a Directivelor 2004/17/CE ( 3 ) și 96/67/CE ( 4 ), instanța de trimitere solicită Curții de Justiție să interpreteze dreptul Uniunii pentru a clarifica dacă atribuirea spațiului desemnat către Beta‑Trans ar fi trebuit să facă obiectul unei proceduri prealabile de selecție conform normelor privind achizițiile publice.
I. Cadrul juridic
A. Dreptul Uniunii
1. Directiva 2004/17
3.
Potrivit articolului 1 („Definiții”):
„(1)
În sensul prezentei directive, se aplică definițiile formulate în prezentul articol:
(2)
(a)
«Contracte de bunuri, lucrări și servicii» reprezintă contracte cu titlu oneros, încheiate în scris între una sau mai multe entități contractante menționate la articolul 2 alineatul (2) și unul sau mai mulți antreprenori, furnizori sau prestatori de servicii;
[…]
(d)
«Contract de servicii» reprezintă contracte, altele decât cele de lucrări sau bunuri, care au ca obiect prestarea de servicii menționate la anexa XVII.
[…]
(3)
[…]
(b)
O «concesionare de servicii» reprezintă un contract de același tip ca și un contract de servicii, cu excepția faptului că echivalentul financiar pentru prestarea de servicii constă numai în dreptul de a exploata serviciul sau în acel drept însoțit de un preț.”
4.
Articolul 2 („Entități contractante”) prevede la alineatul (2) următoarele:
„Prezenta directivă se aplică entităților contractante:
(a)
care sunt autorități contractante sau întreprinderi publice și care desfășoară una din activitățile menționate la articolele 3-7;
[…]”
5.
Potrivit articolului 7, intitulat „Dispoziții privind explorarea sau extracția de petrol, gaze, cărbune sau alți combustibili solizi, precum și porturile și aeroporturile”:
„Prezenta directivă se aplică activităților referitoare la exploatarea unei regiuni geografice în scopul:
[…]
(b)
punerii la dispoziția transportatorilor aerieni […] a aeroporturilor […] sau a altor terminale de transport.”
6.
Articolul 18 („Concesiuni de lucrări sau servicii”) prevede:
„Prezenta directivă nu se aplică concesiunilor de lucrări și servicii care sunt atribuite de entități contractante care desfășoară una sau mai multe din activitățile menționate la articolele 3-7, în cazul în care aceste concesiuni sunt atribuite pentru desfășurarea acestor activități.”
2. Directiva 96/67
7.
Considerentele prevăd următoarele:
„(5)
Întrucât deschiderea accesului la piața serviciilor de handling la sol ar trebui să contribuie la reducerea costurilor de exploatare ale companiilor aeriene și la îmbunătățirea calității serviciilor oferite utilizatorilor aeroporturilor.
(6)
Întrucât, în lumina principiului subsidiarității, este esențial ca accesul la piața serviciilor de handling la sol să aibă loc într‑un cadru comunitar, oferind, în același timp, statelor membre posibilitatea de a lua în considerare natura specifică a sectorului.
(7)
Întrucât în comunicarea din iunie 1994, intitulată «Viitorul aviației civile în Europa», Comisia a indicat intenția sa de a lua o inițiativă înainte de sfârșitul anului 1994, pentru a realiza accesul la piața serviciilor de handling la sol în aeroporturile Comunității; întrucât Consiliul, în Rezoluția din 24 octombrie 1994 privind situația aviației civile europene […], a confirmat necesitatea de a ține seama de problemele imperative privind situația aeroporturilor la deschiderea pieței[;]
[…]
(11)
Întrucât pentru anumite categorii de servicii de handling la sol, accesul pe piață și handlingul propriu pot întâmpina constrângeri privind siguranța, securitatea, capacitatea și spațiul disponibil; întrucât, prin urmare, este necesar să se poată limita numărul prestatorilor autorizați ai unor asemenea categorii de servicii de handling la sol; întrucât trebuie să fie posibil, de asemenea, și să se limiteze handlingul propriu; întrucât, în acest caz, criteriile pentru limitare trebuie să fie pertinente, obiective, transparente și nediscriminatorii[;]
[…]
(14)
Întrucât, în anumite cazuri, aceste constrângeri pot fi de o asemenea natură încât pot justifica restricțiile privind accesul pe piață sau handlingul propriu, în măsura în care aceste restricții sunt pertinente, obiective, transparente și nediscriminatorii[;]
[…]
(16)
Întrucât, pentru a se menține o concurență corectă și eficientă, în cazul în care numărul prestatorilor de servicii de handling la sol este limitat, aceștia trebuie selectați conform unei proceduri transparente și imparțiale; întrucât la selectarea prestatorilor de servicii de handling la sol trebuie consultați utilizatorii aeroporturilor, deoarece ei au un interes major în calitatea și prețul serviciilor de handling la sol de care au nevoie[;]
[…]
(25)
Întrucât accesul la instalațiile aeroportuare trebuie garantat prestatorilor autorizați să presteze servicii de handling la sol și utilizatorilor aeroporturilor autorizați pentru handling propriu, în măsura necesară acestora pentru a‑și exercita drepturile și pentru a permite o concurență corectă și reală; întrucât este posibil ca acest acces să determine perceperea unei taxe.”
8.
Potrivit articolului 2 („Definiții”):
„În înțelesul prezentei directive:
[…]
(c)
«organism de gestionare a aeroportului» înseamnă un organism care, în combinație cu alte activități sau nu, în funcție de caz, are ca obiectiv, conform legislației naționale sau regulamentelor, administrarea și gestionarea infrastructurilor aeroportului, precum și coordonarea și controlul activităților diferiților agenți prezenți în aeroportul sau sistemul de aeroporturi în cauză;
[…]
(e)
«servicii de handling la sol» înseamnă serviciile furnizate utilizatorilor aeroporturilor în aeroporturi, descrise în anexă;
[…]
(g)
«furnizor de servicii de handling la sol» înseamnă orice persoană fizică sau juridică prestând unor terțe părți una sau mai multe categorii de servicii de handling la sol.”
9.
Articolul 6 („Servicii de handling la sol pentru terțe părți”) prevede la alineatele (1) și (2) următoarele:
„(1) Statele membre iau măsurile necesare […] pentru a asigura accesul liber pe piață al prestatorilor de servicii de handling la sol pentru prestarea de servicii de handling la sol unor terțe părți.
[…]
(2) Statele membre pot limita numărul prestatorilor autorizați […]”
10.
Articolul 9 („Exceptări”) prevede la alineatul (1):
„Dacă pentru un aeroport anumite constrângeri specifice spațiului sau capacității disponibile, ce apar, în special, din cauza aglomerației și a procentului de utilizare a spațiului, fac imposibilă deschiderea pieței și/sau punerea în aplicare a handlingului propriu în măsura prevăzută de prezenta directivă, statele membre în cauză pot hotărî:
(a)
să limiteze numărul prestatorilor […].”
11.
Articolul 11 („Selecția prestatorilor”) prevede la alineatul (1) litera (b):
„Statele membre iau măsurile necesare pentru organizarea unei proceduri de selecție a prestatorilor autorizați să ofere servicii de handling la sol într‑un aeroport în care numărul lor este limitat în cazurile prevăzute la articolul 6 alineatul (2) sau articolul 9. Această procedură trebuie să respecte următoarele principii:
[…]
(b)
Trebuie lansată o cerere de oferte, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, la care să poată răspunde orice prestator de servicii de handling la sol interesat.
[…]”
12.
Potrivit articolului 16 („Accesul la instalații”):
[…]
„(2) Spațiul disponibil pentru serviciile de handling la sol în cadrul unui aeroport trebuie să fie împărțit între diferiții prestatori de servicii de handling la sol […], inclusiv nou‑veniții în domeniu, în măsura necesară exercitării drepturilor lor și pentru a permite concurența eficientă și corectă, pe baza normelor și criteriilor pertinente, obiective, transparente și nediscriminatorii.
(3) Dacă accesul la instalațiile aeroportului determină perceperea unei taxe, aceasta trebuie stabilită în funcție de criterii pertinente, obiective, transparente și nediscriminatorii.”
B. Dreptul italian
1. Decretul legislativ nr. 163/2006 ( 5 )
13.
Potrivit articolului 213 („Porturi și aeroporturi”):
„Dispozițiile din această parte sunt aplicabile activităților referitoare la exploatarea unei regiuni geografice în scopul punerii la dispoziția transportatorilor aerieni, maritimi sau fluviali a aeroporturilor și a porturilor maritime sau fluviale sau a altor terminale de transport.”
2. Decretul legislativ nr. 18/1999 ( 6 )
14.
Articolul 4 alineatul 1 prevede, în mod normal, accesul liber al prestatorilor la piața serviciilor de handling la sol, doar pe baza cerințelor prevăzute la articolul 13.
15.
Articolul 4 alineatul 2 recunoaște posibilitatea de a limita liberul acces „pentru motive întemeiate legate de securitatea, de capacitatea sau de spațiul disponibil în cadrul aeroportului”.
16.
Articolul 12 alineatul 1 descrie situațiile de limitare a liberului acces, definite drept „limitări specifice ale spațiului sau ale capacității disponibile, în special din cauza aglomerației și a procentului de utilizare a suprafețelor la sesizarea prealabilă de către organismul de gestionare”.
17.
Articolul 11 prevede obligația de a organiza o licitație publică prealabilă „pentru stabilirea prestatorilor pentru categoriile de servicii de handling la sol care fac obiectul unor limitări sau al unor măsuri de derogare”.
II. Procedura în fața Curții
18.
Decizia de trimitere a fost primită la grefa Curții de Justiție la 31 decembrie 2015.
19.
Malpensa Logistica, Beta‑Trans, SEA și Comisia Europeană au formulat observații scrise.
20.
La 25 mai 2016, a fost organizată o ședință publică, la care Malpensa Logistica și Beta‑Trans nu au dorit să participe. În schimb, au fost prezente SEA și Comisia Europeană.
III. Situația de fapt și întrebarea preliminară
21.
În calitate de organism de gestionare a aeroportului Milano‑Malpensa, SEA a atribuit Beta‑Trans un hangar din cadrul acestui aeroport, de aproximativ 1000 de metri pătrați, pentru prestarea unor servicii de handling la sol.
22.
Din observațiile scrise și din informațiile prezentate în ședință rezultă că înainte de atribuirea hangarului către Beta‑Trans fusese realizată o procedură de cerere de ofertă pentru atribuirea unor spații aeroportuare către prestatorii serviciilor de asistență la sol. La această procedură au participat atât Beta‑Trans, cât și Malpensa Logistica, ambele autorizate să presteze servicii de handling fizic pe aeroport, iar Beta‑Trans a fost declarată câștigătoare.
23.
Întrucât Beta‑Trans nu a putut ocupa spațiul care îi fusese repartizat, acesta nefiind încă pregătit adecvat și necesitând lucrări de renovare, SEA i‑a permis să utilizeze cu caracter temporar un hangar cu o suprafață de 1000 metri pătrați, pentru a putea iniția imediat activitățile de handling la sol. Prin urmare, atribuirea avea doar caracter temporar, până la data la care „spațiul definitiv” urma să fie gata pentru utilizare (estimată pentru luna iulie 2017).
24.
La 18 aprilie 2015, Malpensa Logistica a solicitat anularea deciziei de atribuire a hangarului către Beta‑Trans. Malpensa Logistica a invocat faptul că și ea dispunea de spații insuficiente, la fel ca Beta‑Trans, astfel că ambele ar fi trebuit să beneficieze de un tratament egal, în cadrul unei proceduri de achiziții publice.
25.
Instanța care trebuie să soluționeze disputa reține că, în principiu, ar fi aplicabil Decretul legislativ nr. 163/2006, întrucât, potrivit jurisprudenței Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia) ( 7 ), legislația internă în materia contractelor de achiziții publice este incidentă în cazul concesionărilor zonelor aeroportuare pentru prestarea serviciilor de asistență la sol. Atribuirea spațiilor ar intra în domeniul de aplicare material al reglementării privind sectoarele speciale și, prin urmare, ar impune deschiderea unei proceduri de achiziții publice.
26.
Or, instanța de trimitere se confruntă cu situația în care o altă reglementare națională (Decretul legislativ nr. 18/1999, care reglementează serviciile aeroportuare de handling la sol) ajunge la o soluție diferită, în sensul că nu impune inițierea unei proceduri de achiziții publice.
27.
În măsura în care cele două texte legislative italiene transpun Directiva 2004/17 și, respectiv, Directiva 96/67, Tribunale Amministrativo Regionale per la Lombardia (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia) apreciază că se impune sesizarea Curții de Justiție cu următoarea întrebare preliminară:
„Articolul 7 din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale, care supune reglementării comunitare privind contractele de achiziții publice activitățile de exploatare a unei regiuni geografice în scopul punerii la dispoziția transportatorilor aerieni a aeroporturilor, astfel cum au fost definite de jurisprudența națională amintită la punctele 6.4 și 6.5., se opune unei reglementări naționale precum reglementarea prevăzută la articolele 4 și 11 din Decretul legislativ nr. 18/1999, care nu prevede o licitație publică prealabilă pentru fiecare ipoteză de atribuire, chiar temporară, a unor spații cu această destinație?”
IV. Sinteza argumentelor părților
28.
În opinia Malpensa Logistica, Directiva 96/67 este motivată de necesitatea de a deschide concurenței serviciile de handling la sol, scoțându‑le de sub influența monopolistă a operatorilor aeroporturilor într‑un moment în care atribuirea spațiilor aeroportuare de către aceste organisme de gestionare ar intra sub incidența „sectoarelor speciale” incluse în reglementarea contractelor de achiziții publice.
29.
Directiva 2004/17, adoptată ulterior, reglementează procedurile de atribuire a contractelor în sectoarele speciale și prevede că principiile sale se aplică contractelor referitoare la punerea la dispoziție a aeroporturilor (articolul 7) în scopuri legate în mod direct de realizarea unei activități aeroportuare (articolul 20). Mai exact, articolul 10 din această directivă obligă entitățile contractante să aplice operatorilor economici un tratament egal și nediscriminatoriu, iar articolul 31 prevede că contractele care au ca obiect serviciile enumerate în anexa XVII A se atribuie în conformitate cu articolele 34-59.
30.
În Italia, activitatea de atribuire este realizată de societăți titulare ale concesiunilor aeroportuare, iar contractele în cauză sunt direct legate de activitatea organismului de gestionare. Astfel, SEA ar fi obligată să atribuie spațiile necesare exploatării serviciilor legate de gestiunea aeroportuară prin intermediul procedurilor prevăzute în Directiva 2004/17.
31.
În opinia Malpensa Logistica, acest regim se situează într‑un plan diferit față de cel prevăzut în Directiva 96/67, al cărei scop nu era eliminarea monopolului organismelor de gestionare, ci stabilirea unui tratament egal pentru toți operatorii care doresc să exploateze un spațiu în cadrul aeroportului. Conform principiilor comunitare, acest tratament egal este garantat prin organizarea unor proceduri de selecție deschise concurenței.
32.
Potrivit Malpensa Logistica, nu există o contradicție între Directivele 96/67 și 2004/17, care au domenii de aplicare diferite. După intrarea în vigoare a Directivei 2004/17 și a normelor sale de transpunere, prestatorii de servicii direct legate de activitatea aeroportuară trebuie să aibă acces la exploatarea zonelor care le sunt repartizate în urma unor proceduri de selecție deschise și transparente.
33.
În sfârșit, Malpensa Logistica consideră irelevant faptul că atribuirea în cauză este temporară, întrucât și ea era interesată de atribuirea provizorie a spațiului în litigiu, care ar fi trebuit realizată în cadrul unei proceduri de licitație.
34.
Beta‑Trans subliniază, în primul rând, că hangarul i‑a fost pus la dispoziție întrucât adjudecase anterior, în cadrul unei proceduri de selecție, un alt spațiu similar, aflat în construcție. Atribuirea în discuție era cu durată limitată, în așteptarea predării spațiilor obținute în urma procedurii de achiziții publice.
35.
Beta‑Trans descrie contextul comercial al raporturilor dintre ea, Malpensa Logistica și un vechi client al acesteia (Nippon Cargo Airlines), precizând că, deși Malpensa Logistica beneficia de o suprafață mult mai mare din spațiul aeroportuar, Beta‑Trans reușise să își creeze o legătură comercială cu Nippon Cargo Airlines, ceea ce nu ar fi fost posibil fără atribuirea în litigiu. În opinia sa, practica SEA garantează accesul pe piață al noilor operatori, precum și o concurență eficientă și reală, permițându‑le terțelor părți să aleagă în mod liber între diverși prestatori de servicii aeroportuare. În acest sens, Beta‑Trans subliniază importanța articolului 16 din Directiva 96/67, care deschide piața către noi operatori, cum este și cazul ei.
36.
În sfârșit, Beta‑Trans își concentrează analiza pe Directiva 96/67 și pe Decretul legislativ nr. 18/1999, care o transpune în dreptul italian, subliniind că există excepții de la regula generală a liberului acces (cum ar fi printre altele spațiul insuficient), care pot justifica limitarea numărului de prestatori de servicii și desemnarea acestora prin proceduri de selecție competitivă.
37.
În opinia SEA, Directiva 2004/17 nu este aplicabilă în prezenta cauză, care intră sub incidența Directivei 96/67 în temeiul principiului specialității. SEA susține că, la data adoptării Directivei 96/67, sectoare cum ar fi transportul aerian erau deja reglementate de Directiva 90/531/CEE ( 8 ), înlocuită ulterior de Directiva 2004/17 cu un conținut în esență identic în ceea ce privește domeniul de aplicare. Prin urmare, la adoptarea Directivei 96/67, legiuitorul comunitar era conștient de existența unei astfel de reglementări în domeniul achizițiilor publice în sectoarele speciale, iar cu toate acestea a introdus un regim specific pentru serviciile aeroportuare de asistență la sol.
38.
Dintr‑o perspectivă diferită, SEA consideră că Directiva 2004/17 presupune în mod necesar caracterul oneros al contractului încheiat între entitatea contractantă și contractant ( 9 ), prima plătind celui din urmă o remunerație, în schimbul serviciilor de care beneficiază. Acest element lipsește în prezenta cauză, în care adjudecatarul plătește celeilalte părți o redevență, în schimbul ocupării unui spațiu din domeniul public. Așadar, Directiva 2004/17 este inaplicabilă în prezentul litigiu.
39.
În continuare, SEA pune accentul pe posibilitatea, recunoscută de Directiva 96/67, de a stabili limitări pentru accesul prestatorilor de servicii la piața de handling la sol și pe faptul că, în acest caz, trebuie inițiată o procedură publică de selecție. SEA subliniază că această opțiune nu implică în mod obligatoriu realizarea unei proceduri de selecție pentru atribuirea spațiilor destinate acestei activități.
40.
În același sens precum cel al opiniei SEA, Comisia consideră că Directiva 2004/17 nu este aplicabilă, întrucât nu există caracterul oneros necesar conform articolului 1 alineatul (2) literele (c) și (d) în lipsa unei remunerații plătite prestatorului de autoritatea contractantă pentru un serviciu prestat de acesta din urmă. Relația dintre prestator și autoritatea contractantă s‑ar încadra în sfera concesiunilor de servicii, excluse de articolul 18 din Directiva 2004/17 din domeniul de aplicare al acesteia.
41.
Chiar dacă s‑ar admite că o concesiune a spațiului aeroportuar trebuie să se afle sub incidența Directivei 2004/17, această concesiune ar face parte din categoria prevăzută la punctul 20 din anexa XVII B, în sensul că operatorul nu ar avea obligația de a organiza o procedură de achiziții publice.
42.
În esență, Comisia afirmă că punctul de referință este Directiva 96/67, iar din aceasta rezultă numai că organismul de gestionare trebuie să repartizeze spațiile disponibile între diferiții operatori, în măsura necesară pentru exercitarea drepturilor acestora, care să permită o concurență eficientă și corectă în funcție de reglementări și de criterii pertinente, obiective, transparente și nediscriminatorii. Instanța națională trebuie să verifice dacă, în acest caz concret, aceste criterii au fost respectate, inclusiv în lipsa unei proceduri de achiziții publice.
V. Apreciere
43.
Ca observație preliminară, considerăm că este necesar să precizăm că răspunsul dat instanței de trimitere de Curtea de Justiție nu poate interveni în dezbaterea privind interpretarea normelor interne care, potrivit instanței de trimitere, ar putea fi utilizate „în abstract” ( 10 ) pentru soluționarea litigiului.
44.
În esență, este de competența instanței de trimitere (și, eventual, a instanței care trebuie să reexamineze hotărârea) să stabilească dacă Decretul legislativ nr. 163/2006 (privind achizițiile publice) are, ca reglementare generală, o aplicare prioritară față de prevederile Decretului legislativ nr. 18/1999 (care reglementează serviciile de handling la sol în aeroporturi) pentru a clarifica dacă, în dreptul italian și în temeiul acestor texte juridice, atribuirea de spații aeroportuare trebuie să fie precedată de o procedură de achiziții publice.
45.
Faptul că ambele dispoziții naționale „derivă din dreptul Uniunii”, astfel cum afirmă instanța de trimitere ( 11 ), nu împiedică legiuitorul italian să prevadă proceduri de achiziții publice pentru atribuirea spațiilor aeroportuare cum este cel din prezenta cauză, care nu intră sub incidența Directivei 2004/17, astfel cum vom arăta în continuare. Desigur, această directivă impune respectarea dispozițiilor sale în cazul atribuirii contractelor pe care le prevede, însă nu există nicio prevedere care să interzică unui stat membru să decidă, din propria inițiativă, extinderea acestui regim la alte acte juridice.
46.
Astfel, sub rezerva competenței incontestabile a instanțelor italiene de a stabili dacă, în temeiului dreptului național, spațiile aeroportuare trebuie atribuite în urma unei proceduri prealabile de achiziții publice, ne vom limita doar la a stabili regulile de interpretare a celor două directive în discuție. După identificarea celei pe care o considerăm aplicabilă din perspectiva dreptului Uniunii, va trebui să se analizeze dacă exista vreun indiciu privind neconcordanța legislației italiene cu respectiva directivă.
A. Cu privire la aplicarea Directivei 2004/17
47.
Primul aspect care trebuie abordat este calificarea raporturilor dintre operatorul aeroportului și prestatorii serviciilor de handling la sol, pentru a stabili dacă este vorba despre un contract de achiziții publice de servicii sau despre o concesiune de servicii publice, cu o componentă publică. În această ultimă situație, Directiva 2004/17 nu ar fi aplicabilă, potrivit articolului 18 din aceasta.
48.
Jurisprudența Curții de Justiție ( 12 ) a stabilit bazele pentru o distincție între cele două categorii. În pofida faptului că hotărârile sale s‑au referit la interpretarea Directivei 2004/18/CE ( 13 ), considerăm că sunt aplicabile și în cazul Directivei 2004/17, având în vedere paralelismul dispozițiilor celor două directive.
49.
Curtea de Justiție arată că „din compararea definiției contractului de achiziții publice de servicii și a definiției concesionării de servicii, oferite de alineatul (2) literele (a) și (d) și, respectiv, de alineatul (4) al articolului 1 din Directiva 2004/18 [care corespund articolului 1 alineatul (2) literele (a) și (d) și alineatul (3) litera (b) din Directiva 2004/17], rezultă că diferența dintre un contract de achiziții publice de servicii și o concesionare de servicii constă în compensația pentru serviciile prestate. Contractul de servicii presupune o compensație care, fără a fi totuși unica, este plătită direct de autoritatea contractantă prestatorului de servicii, în timp ce, în cazul unei concesionări de servicii, compensația pentru serviciile prestate constă în dreptul de a exploata serviciul, fie singur, fie însoțit de un preț” ( 14 ).
50.
Curtea adaugă că a califica anumite raporturi drept concesiune de servicii „presupune asumarea de către concesionar a riscului legat de exploatarea serviciilor în cauză, iar lipsa transferului către prestator al riscului legat de prestarea de servicii arată că operațiunea respectivă constituie un contract de achiziții publice de servicii, iar nu o concesionare de servicii” ( 15 ).
51.
În contextul serviciilor de handling la sol, relația dintre operatorul aeroportului și prestatorul serviciilor în favoarea companiilor aeriene se concretizează în concesionarea de către operator în favoarea prestatorului a terenurilor și a instalațiilor aeroportuare. În schimbul acestei puneri la dispoziție a unor bunuri publice, operatorul primește de la prestator o remunerație (de obicei sub formă de redevență). La rândul său, prestatorul utilizează spațiile repartizate în raporturile sale comerciale cu terții, respectiv cu utilizatorii care se obligă să îi plătească serviciile prestate ( 16 ). Operatorul suportă riscul comercial inerent exploatării întreprinderii sale.
52.
În cursul ședinței, s‑a confirmat că această schemă de bază este chiar cea aplicată în cadrul aeroportului Milano‑Malpensa. Prestatorii de servicii de handling la sol plătesc SEA, în calitate de organism de gestionare, o redevență anuală în funcție de numărul de metri pătrați ai instalațiilor pe care le ocupă. Această remunerație este configurată ca o contraprestație pentru folosirea spațiilor aeroportuare și are ca temei juridic articolul 16 alineatul (3) din Directiva 96/67 ( 17 ).
53.
O concesiune de instalații aeroportuare în favoarea unui agent pentru ca acesta să presteze servicii de handling la sol către terți nu poate fi calificată drept contract de achiziții publice de servicii în sensul articolului 1 alineatul (2) literele (a) și (d) din Directiva 2004/17 și, în consecință, raporturile avute în vedere în litigiul principal ar rămâne în afara domeniului de aplicare al acestei directive.
54.
În sfârșit, astfel cum arată Comisia, acceptând că atribuirea acestui tip de instalații, care asigură asistența la sol, trebuie să respecte prevederile Directivei 2004/17, intrăm în sfera serviciilor de transport complementare și auxiliare (categoria 20 din anexa XVII B la Directiva 2004/17). Or, articolul 32 din această directivă stabilește că atribuirea contractelor care au ca obiect această categorie de servicii „este reglementată exclusiv de articolele 34 și 43” (cerințe tehnice și, respectiv, anunțuri privind atribuirea contractelor), așadar nu de celelalte reguli generale.
B. Cu privire la eventualul conflict dintre Directivele 2004/17 și 96/67
55.
În ipoteza în care atribuirea spațiilor aeroportuare către prestatorii serviciilor de handling la sol ar prezenta caracteristicile unui contract de prestări de servicii (quod non), atât Directiva 2004/17, cât și Directiva 96/67 ar fi aplicabile aceleași situații de fapt. Prima directivă prevede că adjudecarea este realizată în urma unui proces de achiziții publice, în timp ce a doua directivă nu impune o astfel de procedură, ceea ce duce la apariția unui conflict.
56.
Astfel cum a arătat Comisia în scrisoarea cu observații și cum a amintit în ședință, organismele de gestionare, printre care și SEA, au o configurație specială, care le permite să acționeze fie ca autorități contractante, în domeniul de aplicare al Directivei 2004/17, fie ca administratori ai infrastructurilor aeroportuare, calitate care, în temeiul Directivei 96/67, le autorizează să coordoneze și să controleze activitățile diferitor operatori prezenți pe aeroport. Acest rol dublu determină necesitatea unei analize a sarcinilor îndeplinite în fiecare caz.
57.
Atribuirile cum este cea din prezentul litigiu intră în cea de a doua categorie de funcții, aflate sub incidența Directivei 96/67, fără a face obiectul procedurilor reglementate de Directiva 2004/17, astfel cum am precizat. În opinia noastră, la această soluție se ajunge prin simpla luare în considerare a domeniilor de aplicare respective ale acestor directive, fără a fi necesară aplicarea criteriilor de interpretare bazate pe binomul lex generalis/lex specialis.
58.
Dacă am aplica aceste criterii, jurisprudența Curții de Justiție oferă soluția pentru conflictul dintre cele două reglementări. În aceste situații, jurisprudența Curții a eliminat conflictul normativ aplicând principiul specialității, asociat la rândul său principiului securității juridice, care „impune ca normele de drept să fie clare, precise și previzibile în privința efectelor lor, astfel încât persoanele interesate să se poată orienta în situații și în raporturi juridice care sunt guvernate de ordinea juridică a Uniunii” ( 18 ).
59.
Deosebit de relevantă este citarea recentei Hotărâri din 27 octombrie 2016, Hörmann Reisen ( 19 ), în care exista în aparență o suprapunere, tot în domeniul transporturilor, între Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 ( 20 ) și directivele privind contractele de achiziții publice ( 21 ).
60.
În această hotărâre, Curtea de Justiție reține ca premisă faptul că „Directiva 2004/18 […] este de aplicare generală, în timp ce Regulamentul nr. 1370/2007 nu vizează decât serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători”. Pornind de la această constatare, luând în considerare faptul că atât Regulamentul nr. 1370/2007, cât și Directiva 2004/18 „conțin norme referitoare la subcontractare, este necesar să se considere că prima dispoziție constituie o normă specială în raport cu cele cuprinse în cea de a doua dispoziție și, în calitate de lex specialis, prevalează asupra acestora din urmă”.
61.
Totuși, Malpensa Logistica susține că ar fi aplicabilă Directiva 2004/17, întrucât este ulterioară Directivei 96/67. Or, analiza succesiunii temporale duce mai degrabă la concluzia opusă, întrucât textul Directivei 2004/17 coincide, în această privință, cu cel al Directivei 90/531/CEE ( 22 ), care includea în domeniul său de aplicare aeroporturile [articolul 2 alineatul (2) litera (b) punctul (ii)], în aceleași condiții ca articolul 7 litera (b) din Directiva 2004/17. Astfel, la momentul aprobării Directivei 96/67, legiuitorul comunitar era deplin conștient de specificitatea pe care o crea, diferită de cea prevăzută în Directiva privind contractele din sectoarele speciale.
62.
Singularitatea reglementării aeroportuare este justificată chiar de Directiva 96/67, care subliniază în considerente ( 23 ) faptul că obiectivele sale sunt reducerea costurilor de exploatare ale companiilor aeriene și îmbunătățirea calității serviciilor oferite utilizatorilor prin deschiderea accesului la piața serviciilor de handling la sol ( 24 ), recunoscând în același timp posibilitatea ca statele membre să țină seama de specificitatea sectorului și necesitatea de a analiza cerințele referitoare la situația aeroporturilor pentru a realiza această deschidere.
63.
Așadar, din această perspectivă, aplicarea Directivei 2004/17 ar fi exclusă în favoarea aplicării Directivei 96/67.
C. Reflectarea acestor aprecieri în răspunsul preliminar
64.
Întrebarea instanței de trimitere se limitează la a stabili numai dacă articolul 7 din Directiva 2004/17 „aduce atingere” normelor naționale (articolele 4 și 11 din Decretul legislativ nr. 18/1999) care nu prevăd proceduri de achiziții publice în situațiile de atribuire a spațiilor aeroportuare.
65.
Din cele arătate anterior deducem că răspunsul la această întrebare, astfel cum este formulată, trebuie să fie negativ. În acest sens, ar fi suficient să se explice că Directiva 2004/17 nu este aplicabilă acestui tip de atribuiri, fără însă a aduce atingere posibilității legiuitorului național de a le supune, dacă consideră adecvat și pe baza propriei autorități, unor modele similare celor aplicabile contractelor de achiziții publice din sectoarele speciale. În măsura în care Decretul legislativ nr. 18/1999 nu prevede un sistem reglementat de achiziții publice pentru atribuirea exploatării spațiilor respective, acest decret nu intră în conflict cu Directiva 2004/17.
66.
Totuși, acest răspuns ar putea fi insuficient, reducând valoarea dialogului preliminar, având în vedere că, în prezentarea sa minuțioasă a dreptului aplicabil, instanța de trimitere a menționat atât Directiva 96/67, cât și legislația care o transpune în dreptul italian. În opinia noastră, un răspuns care nu analizează incidența acestei directive în litigiul principal ar fi incomplet.
67.
În plus, astfel cum Curtea de Justiție a arătat în mod repetat, „faptul că instanța de trimitere a formulat o întrebare preliminară făcând referire doar la anumite dispoziții ale dreptului Uniunii nu împiedică Curtea de Justiție să îi furnizeze toate elementele de interpretare care pot fi utile pentru soluționarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă instanța menționată s‑a referit sau nu s‑a referit la acestea în enunțul întrebărilor sale” ( 25 ).
68.
Așadar, este pertinent ca problemele ridicate în ordonanța de trimitere să fie abordate și din perspectiva Directivei 96/67.
D. Atribuirea spațiilor aeroportuare în Directiva 96/67
69.
Potrivit Directivei 96/67, accesul prestatorilor de servicii de handling la sol pe piața serviciilor de handling la sol în favoarea terțelor părți în aeroporturi este liber (articolul 6). Totuși, potrivit considerentelor sale ( 26 ), această directivă consimte ca statele membre să limiteze numărul prestatorilor autorizați în anumite circumstanțe [articolul 6 alineatul (2) coroborat cu articolul 9]. În această situație, se impune deschiderea unei proceduri de selecție a operatorilor, reglementată de directivă (articolul 11).
70.
În oricare dintre cele două ipoteze (acces nerestricționat sau acces selectiv) ( 27 ), prestatorii admiși trebuie să beneficieze, în mod logic, de acces la instalațiile aeroportuare puse la dispoziție de organismul de gestionare. Astfel, potrivit articolului 16 alineatul (2) din Directiva 96/67, spațiul disponibil în cadrul unui aeroport pentru serviciile de handling la sol trebuie să fie împărțit între diferiții prestatori „în măsura necesară exercitării drepturilor lor și pentru a permite concurența eficientă și corectă, pe baza normelor și criteriilor pertinente, obiective, transparente și nediscriminatorii”.
71.
Astfel, această prevedere obligă organismul de gestionare să respecte, atunci când atribuie spațiile sau instalațiile aeroportuare, „normel[e] și criteriil[e] pertinente, obiective, transparente și nediscriminatorii” menționate, fără însă a‑i impune aplicarea unei proceduri formale de achiziții publice, similară celei aplicabile în cazul atribuirii contractelor acoperite de Directiva 2004/17.
72.
Faptul că Directiva 96/67 nu impune organismului de gestionare să inițieze o procedură de achiziții publice pentru atribuirea către prestatori a spațiilor aeroportuare nu semnifică, în mod evident, că operatorul nu poate organiza o astfel de procedură. În plus, o procedură de atribuire deschisă între operatorii autorizați poate fi, în mod cert, unul dintre mecanismele adecvate (însă nu neapărat unicul) de împărțire, dacă se realizează conform normelor obiective, transparente și nediscriminatorii prevăzute la articolul 16 alineatul (2) din directiva menționată.
73.
În fapt, potrivit datelor reținute în ordonanță și celor constatate în cursul ședinței, SEA a atribuit Beta‑Trans instalația aeroportuară definitivă ca urmare a unei licitații la care a participat și Malpensa Logistica, cu menținerea regimului concurențial ( 28 ). Atribuirea temporară a hangarului, unicul aspect în litigiu, a fost determinată de faptul că, astfel cum s‑a precizat, spațiul care fusese atribuit definitiv nu era pregătit pentru utilizare.
74.
Aceste circumstanțe (caracterul provizoriu și existența anterioară a unei proceduri concurențiale) pot reprezenta un factor relevant pentru analizarea respectării de către SEA a articolului 16 alineatul (2) din Directiva 96/67. Întrucât această prevedere lasă organismului de gestionare o foarte largă marjă de apreciere, în limitele subliniate anterior, revine instanței naționale sarcina de a o evalua.
75.
Totodată, nu trebuie uitat că printre obiectivele Directivei 96/67 se numără facilitarea prezenței unor noi prestatori de servicii de handling la sol și că, drept criteriu pentru împărțirea spațiilor disponibile în aeroport, se prevede menținerea unei concurențe „eficiente și corecte” între toți prestatorii, „inclusiv nou‑veniții”. Concurența eficientă impune tocmai eliminarea obstacolelor la intrarea unor noi operatori. Astfel, din această perspectivă, principiile obiectivității, transparenței și nediscriminării pot legitima decizii de atribuire a spațiilor care iau în considerare situația prestatorilor deja instalați și eventuala lor poziție prioritară în prestarea acestor servicii într‑un anume aeroport ( 29 ).
76.
Astfel, sugerăm un dublu răspuns la întrebarea preliminară a instanței de trimitere:
–
Pe de o parte, trebuie recunoscută compatibilitatea articolului 7 din Directiva 2004/17 cu reglementarea națională care nu prevede o procedură de achiziții publice prealabilă în toate cazurile de atribuire, inclusiv în cele temporare, a unor spații destinate serviciilor de handling la sol (articolele 4 și 11 din Decretul legislativ nr. 18/1999).
–
Pe de altă parte, trebuie semnalat instanței de trimitere că articolul 16 alineatul (2) din Directiva 96/67 obligă organismul de gestionare să repartizeze spațiile disponibile în condițiile analizate anterior.
VI. Concluzie
77.
Având în vedere cele prezentate mai sus, propunem Curții de Justiție să răspundă întrebării preliminare adresate de Tribunale Amministrativo Regionale per la Lombardia (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia) după cum urmează:
„1)
Articolul 7 din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale trebuie interpretat în sensul în care nu se opune unei reglementări naționale precum cea prevăzută la articolele 4 și 11 din Decretul legislativ nr. 18/1999, care nu prevede o licitație publică prealabilă pentru fiecare ipoteză de atribuire, chiar temporară, a unor spații destinate prestării de servicii de handling la sol.
2)
Atribuirea trebuie realizată potrivit articolului 16 alineatul (2) din Directiva 96/67/CE a Consiliului din 15 octombrie 1996 privind accesul la piața serviciilor de handling la sol în aeroporturile Comunității, astfel încât aceste spații să fie împărțite între diferiții prestatori de servicii de handling la sol, inclusiv nou‑veniții în domeniu, în măsura necesară exercitării drepturilor lor și pentru a permite concurența eficientă și corectă, pe baza normelor și criteriilor pertinente, obiective, transparente și nediscriminatorii, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale.”
( 1 ) Limba originală: spaniola.
( 2 ) Società Esercizi Aeroportuali S.p.A. (denumită în continuare „SEA”).
( 3 ) Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (JO 2004, L 134, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 3).
( 4 ) Directiva Consiliului din 15 octombrie 1996 privind accesul la piața serviciilor de handling la sol în aeroporturile Comunității (JO 1996, L 272, p. 36, Ediție specială, 07/vol. 4, p. 98).
( 5 ) De transpunere în dreptul italian a Directivelor 2004/17/CE și 2004/18/CE [Codice dei contratti pubblici relativi a lavori, servizi e forniture in attuazione delle direttive 2004/17/CE e 2004/18/CE (GURI nr. 100 din 2 mai 2006)].
( 6 ) De transpunere în dreptul italian a Directivei 96/67 [Attuazione della direttiva 96/67/CE relativa al libero accesso al mercato dei servizi di assistenza a terra negli aeroporti della Comunità (GURI nr. 28 din 4 februarie 1999)].
( 7 ) Potrivit jurisprudenței Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) citate de instanța de trimitere (Hotărârea nr. 4934/2013 și Hotărârea nr. 2026/2014), articolul 213 din Decretul legislativ nr. 163/2006 acoperă nu numai operațiunile de decolare, aterizare și gestionare a aeronavelor, ci și activitățile privind tranzitul și securitatea pasagerilor, clasificarea bagajelor și, în general, orice serviciu care este în general complementar. Consiglio di Stato adaugă că concesionarea zonelor aeroportuare pentru prestarea serviciilor de asistență la sol, ca modalitate de exploatare a spațiilor aeroportuare în legătură cu activitățile desfășurate în general de transportatorii aerieni, este inclusă în domeniul de aplicare material al reglementării referitoare la sectoarele speciale.
( 8 ) Directiva Consiliului din 17 septembrie 1990 privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor (JO 1990, L 297, p. 1).
( 9 ) Se face distincția între contractele de achiziții publice pasive (printre care cele reglementate de Directiva 2004/17), care reprezintă o sursă de cheltuieli pentru autoritatea contractantă care achiziționează bunuri sau servicii, și contractele de achiziții publice active, care includ concesiunea de bunuri publice, pentru care autoritatea încasează venituri.
( 10 ) Ordonanța de trimitere, punctul 6.2.
( 11 ) Ibidem.
( 12 ) Hotărârea din 10 martie 2011, Privater Rettungsdienst und Krankentransport Stadler (C‑274/09, EU:C:2011:130, punctele 24 și 26), Hotărârea din 8 septembrie 2016, Politanò (C‑225/15, EU:C:2016:645, punctele 29-31).
( 13 ) Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO 2004, L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116).
( 14 ) Hotărârea din 8 septembrie 2016, Politanò (C‑225/15, EU:C:2016:645, punctul 30).
( 15 ) Ibidem, punctul 31. Aceste elemente de identificare a concesiunii de servicii au fost incluse de legiuitorul Uniunii în articolul 5 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune (JO 2014, L 94, p. 1).
( 16 ) Conținutul economic al raporturilor dintre subiecții intervenienți se stabilește, în unele state, printr‑un document aprobat de organismul de gestionare. Într‑un astfel de document se detaliază cuantumul redevenței (sau al contribuției patrimoniale corespunzătoare, de natură publică) datorate de prestator, proporțional cu spațiile repartizate și, după caz, cu diferitele tipuri de asistență oferită. De asemenea, se poate stabili tariful sau prețul maxim pe care prestatorul îl percepe clienților, în funcție de natura serviciilor solicitate de aceștia, inclusiv cele de handling.
( 17 ) În Hotărârea din 16 octombrie 2003, Flughafen Hannover‑Langenhagen (C‑363/01, EU:C:2003:548), Curtea de Justiție a reținut că articolul 16 alineatul (3) din Directiva 96/67 permite operatorului unui aeroport să perceapă o redevență pentru utilizarea instalațiilor aeroportului, care să țină seama de interesul acestui organism de a realiza profit și într‑un cuantum care să fie stabilit în conformitate cu criteriile prevăzute la acest articol.
( 18 ) Hotărârea din 12 februarie 2015, Parlamentul/Consiliul (C‑48/14, EU:C:2015:91, punctul 45), care citează Hotărârea din 8 decembrie 2011, France Télécom/Comisia (C‑81/10 P, EU:C:2011:811, punctul 100), și Hotărârea din 31 ianuarie 2013, LVK‑56 (C‑643/11, EU:C:2013:55, punctul 51).
( 19 ) Cauza C‑292/15, EU:C:2016:817.
( 20 ) Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului (JO 2007, L 315 p. 1).
( 21 ) Problema rezulta din cauza domeniului diferit de subcontractare, în funcție de aplicabilitatea Directivei 2004/18 sau a Regulamentului nr. 1370/2007.
( 22 ) Directiva Consiliului din 17 septembrie 1990 privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și telecomunicațiilor (JO 1990, L 297, p. 1).
( 23 ) Considerentele (5)-(7), citate la punctul 7 din prezentele concluzii.
( 24 ) Acest obiectiv este subliniat de Curtea de Justiție în Hotărârea din 11 septembrie 2014, Comisia/Portugalia (C‑277/13, EU:C:2014:2208, punctul 48).
( 25 ) Hotărârea din 22 octombrie 2015, Impresa Edilux și SICEF (C‑425/14, EU:C:2015:721, punctul 20 și jurisprudența citată).
( 26 ) Considerentele (11), (14) și (16) prevăd limitarea numărului prestatorilor de servicii din motive de securitate, de protecție, de capacitate și de spațiu disponibil, cu condiția ca aceste restricții să fie pertinente, obiective, transparente și nediscriminatorii, impunând ca în acest caz prestatorii să fie selectați prin intermediul unei proceduri transparente și imparțiale.
( 27 ) Potrivit informațiilor puse la dispoziție de SEA în timpul ședinței, accesul prestatorilor de servicii de handling la sol pe aeroportul Milano‑Malpensa nu este supus unei proceduri de selecție prealabilă.
( 28 ) Nu se precizează dacă Malpensa Logistica a atacat această atribuire.
( 29 ) Potrivit ordonanței de trimitere (punctul 3), SEA și Beta‑Trans susținuseră că Malpensa Logistica avea deja la dispoziție 18000 de metri pătrați de spații de depozitare, pe lângă alți 2700 de metri pătrați de spații acoperite, și că organismul de gestionare, pentru a îndeplini cerințele Malpensa Logistica, a dispus construirea unui spațiu acoperit suplimentar de 3327 de metri pătrați pentru staționarea temporară a mărfurilor „la adăpost de intemperii”.
Full & Egal Universal Law Academy