13.4.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 118/15
Cerere de decizie preliminară introdusă de Raad van State (Belgia) la 12 ianuarie 2015 – TNS Dimarso NV/Vlaams Gewest
(Cauza C-6/15)
(2015/C 118/20)
Limba de procedură: neerlandeza
Instanța de trimitere
Raad van State van België
Părțile din procedura principală
Reclamantă: TNS Dimarso NV
Pârâtă: Vlaams Gewest
Întrebările preliminare
1)
Articolul 53 alineatul (2) din Directiva 2004/18/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, considerat ca atare, precum și în coroborare cu domeniul de aplicare al principiilor de drept european ale egalității și transparenței la atribuirea contractelor de achiziții publice trebuie interpretat în sensul că, atunci când contractul este atribuit ofertantului care, în opinia autorității contractante, a depus oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, aceasta din urmă este obligată să stabilească întotdeauna în prealabil metoda de evaluare a ofertelor sau regulile de ponderare, – indiferent de previzibilitatea, de frecvența sau de domeniul de aplicare al acestora –, pe baza cărora urmează să fie evaluate ofertele în conformitate cu criteriile de atribuire sau cu subcriteriile acestora și să le includă în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, sau că,
2)
în situația în care nu există o asemenea obligație generală, există circumstanțe în care se aplică această obligație, cum sunt, printre altele, domeniul de aplicare, lipsa caracterului previzibil sau frecvent al acestor reguli de ponderare?
(1) JO L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116.
Full & Egal Universal Law Academy