23.3.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 96/8
Cerere de decizie preliminară introdusă de Juzgado Contencioso-Administrativo de Madrid (Spania) la 19 ianuarie 2015 – María Elena Pérez López/Servicio Madrileño de Salud (Comunidad de Madrid)
(Cauza C-16/15)
(2015/C 096/10)
Limba de procedură: spaniola
Instanța de trimitere
Juzgado Contencioso-Administrativo de Madrid
Părțile din procedura principală
Reclamantă: María Elena Pérez López
Pârât: Servicio Madrileño de Salud (Comunidad de Madrid)
Întrebările preliminare
1)
Articolul 9 alineatul (3) din Legea 55/2003 din 16 decembrie 2003 privind statutul-cadru al personalului statutar din serviciile de sănătate este contrar Acordului-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP la 18 martie 1999, inclus ca anexă la Directiva 1999/70/CE (1) a Consiliului din 28 iunie 1999 și, prin urmare, inaplicabil, întrucât favorizează abuzurile care rezultă din utilizarea numirilor succesive de personal cu caracter ocazional, în măsura în care:
a)
nu prevede o durată maximă totală pentru numirile succesive cu caracter ocazional și nici un număr maxim de reînnoiri ale acestora;
b)
lasă la libera apreciere a administrației decizia de a crea posturi permanente, în cazul în care se efectuează mai mult de două numiri pentru prestarea acelorași servicii pentru o perioadă cumulată de 12 sau mai multe luni pe parcursul a doi ani;
c)
permite efectuarea de numiri cu caracter ocazional fără a impune să se precizeze în acestea cauza obiectivă concretă de natură temporară, conjuncturală sau extraordinară care justifică respectivele numiri?
2)
Articolul 11 alineatul (7) din Ordinul emis de Consejería de Economía y Hacienda de la Comunidad de Madrid la 28 ianuarie 2013 este contrar Acordului-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP la 18 martie 1999, inclus ca anexă la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 și, prin urmare, inaplicabil, deoarece stabilește că „la data prevăzută pentru încetarea numirii, trebuie să se procedeze, în orice caz, la încetarea și la plata drepturilor aferente perioadei în care s-au prestat servicii, inclusiv în cazul în care, ulterior, se va efectua o nouă numire în favoarea aceluiași titular”, așadar indiferent de faptul că a încetat cauza obiectivă concretă care a justificat numirea, astfel cum prevede clauza 3 punctul 1 din acordul-cadru?
3)
Interpretarea articolului 9 alineatul (3) al treilea paragraf din Legea 55/2003 din 16 decembrie 2003 privind statutul-cadru al personalului statutar din serviciile de sănătate în sensul că, în cazul în care se efectuează mai mult de două numiri pentru prestarea acelorași servicii pentru o perioadă cumulată de 12 sau mai multe luni pe parcursul a doi ani, trebuie creat un post permanent în cadrul schemei de personal a centrului, caz în care numirea de natură ocazională a lucrătorului devine o numire de natură interimară, este conformă cu obiectivul urmărit prin Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP la 18 martie 1999, inclus ca anexă la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999?
4)
Acordarea aceleiași indemnizații prevăzute pentru lucrătorii cu contract de muncă ocazională personalului statutar temporar ocazional este conformă cu principiul nediscriminării, consacrat în Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP la 18 martie 1999, inclus ca anexă la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999, având în vedere identitatea substanțială dintre cele două situații, deoarece nu ar avea sens ca lucrători cu calificare identică pentru a presta servicii în cadrul aceleiași întreprinderi (Serviciul de sănătate din Madrid), în aceeași funcție și răspunzând aceleiași necesități conjuncturale, să beneficieze de un tratament diferit la momentul încetării raportului de muncă, fără a exista un motiv aparent care să împiedice să fie comparate între ele contracte pe durată determinată pentru a evita situații discriminatorii?
(1) JO L 175, p. 43, Ediţie specială, 05/vol. 5, p. 129.
Full & Egal Universal Law Academy