27.4.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 138/37
Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesfinanzhof (Germania) la 12 februarie 2015 – BP Europa SE/Hauptzollamt Hamburg-Stadt
(Cauza C-64/15)
(2015/C 138/50)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Bundesfinanzhof
Părțile din procedura principală
Recurentă: BP Europa SE
Intimat: Hauptzollamt Hamburg-Stadt
Întrebările preliminare
1)
Articolul 10 alineatul (4) din Directiva 2008/118/CE (1) trebuie interpretat în sensul că se consideră că cerințele pe care le prevede sunt îndeplinite numai atunci când ansamblul produselor care se deplasează în regim suspensiv de accize nu a ajuns la destinație sau, ținând seama de dispozițiile articolului 10 alineatul (6) din Directiva 2008/118/CE, reglementarea respectivă se poate aplica și în situațiile în care o parte din cantitatea de produse accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize nu a ajuns la destinație?
2)
Articolul 20 alineatul (2) din Directiva 2008/118/CE trebuie interpretat în sensul că deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize se încheie numai atunci când destinatarul a descărcat complet mijlocul de transport care a ajuns la acesta, astfel încât deficitul cantitativ se constată în timpul procedurii de descărcare, și astfel în timpul deplasării?
3)
Se opune articolul 10 alineatul (2) coroborat cu articolul 7 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/118/CE unei prevederi din dreptul național, potrivit căreia competența statului membru de destinație de a colecta impozit (pe lângă excluderea cazurilor reglementate la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2008/118/CE) este condiționată numai de depistarea producerii unei nereguli și de imposibilitatea de a determina unde s-a produs neregula sau este necesar să se constate în plus că produsele accizabile au fost eliberate pentru consum prin ieșirea lor din regimul suspensiv de accize?
4)
Articolul 7 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2008/118/CE trebuie interpretat în sensul că în cazul în care se constată producerea unei nereguli în sensul articolului 10 alineatul (2) din Directiva 2008/118/CE, se consideră că produsele accizabile transportate în regim suspensiv de acciză, care nu au ajuns la destinație sunt eliberate pentru consum în toate situațiile în care nu se poate furniza dovada prevăzută la articolul 7 alineatul (4) din Directiva 2008/118/CE privind distrugerea totală sau pierderea iremediabilă a cantității lipsă constatate?
(1) Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE (JO L 9, p. 12).
Full & Egal Universal Law Academy