30.3.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 107/20
Recurs introdus la 17 februarie 2015 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene împotriva Ordonanţei Tribunalului (Camera a treia) din 6 ianuarie 2015 în cauza T-479/14, Kendrion/Uniunea Europeană
(Cauza C-71/15 P)
(2015/C 107/29)
Limba de procedură: neerlandeza
Părțile
Recurentă: Curtea de Justiție a Uniunii Europene (reprezentanți: A. V. Placco și E. Beysen, agenți)
Cealaltă parte din procedură: Kendrion NV
Concluziile recurentei
—
Anularea Ordonanței Tribunalului Uniunii (Camera a treia) din 6 ianuarie 2015 în cauza T-479/14, Kendrion/Uniunea Europeană;
—
admiterea concluziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare „CJUE”) prezentate în conformitate cu articolul 114 din Regulamentul de procedură al Tribunalului și, în consecință:
—
soluționarea definitivă a litigiului și declararea acțiunii în despăgubire introduse de Kendrion ca fiind inadmisibilă, întrucât este îndreptată împotriva CJUE (în calitate de reprezentantă a Uniunii);
—
cu titlu subsidiar, în cazul în care Curtea consideră că, în privința admisibilității acțiunii, nu prezintă relevanță faptul că aceasta este îndreptată împotriva CJUE, iar nu împotriva Comisiei (în calitate de reprezentantă a Uniunii), ci consideră că, în decizia privind incidentul de procedură invocat de CJUE, Tribunalul ar fi trebuit să dispună substituirea CJUE cu Comisia, în calitate de pârâtă, trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecare, astfel încât acesta să se poată pronunța în conformitate cu dezlegările date chestiunilor de drept de către Curte în privința acțiunii în despăgubire introdusă de Kendrion NV;
—
obligarea Kendrion NV la plata cheltuielilor de judecată efectuate de CJUE în prima instanță și în procedura de recurs.
Motivele și principalele argumente
Prin Ordonanța din 6 ianuarie 2015, Tribunalul Uniunii Europene a respins cererea formulată de CJUE, potrivit articolului 114 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în cauza T-479/14, Kendrion/Curtea de Justiție. Cererea formulată de această instituție a vizat declararea acțiunii îndreptate împotriva sa, care i-a fost notificată în calitate de pârâtă, ca fiind inadmisibilă, acțiune prin care reclamanta a solicitat stabilirea răspunderii extracontractuale a Uniunii în vederea reparării prejudiciului pe care susține că l-a suferit ca urmare a faptului că, în cauza T-54/06, Kendrion/Comisia, Tribunalul nu s-a pronunțat într-un termen rezonabil. Cu titlu subsidiar, prin intermediul acestei cereri, CJUE a invocat un incident de procedură și a solicitat să se dispună substituirea sa cu Comisia, în calitate de pârâtă. În acest cadru, CJUE a susținut că Kendrion NV ar fi trebuit să îndrepte acțiunea formulată împotriva Uniunii Europene, care să fie reprezentată de Comisie în locul CJUE. Prin Ordonanța din 6 ianuarie 2015, Tribunalul a înlăturat acest argument invocat de CJUE.
În prezent, împotriva acestei ordonanțe, CJUE formulează recurs în temeiul articolului 56 din Statutul Curții și solicită anularea acesteia. În motivarea recursului, CJUE invocă o încălcare a normelor privind reprezentarea Uniunii în fața instanțelor sale și o încălcare a obligației de motivare.
În cadrul primului motiv, referitor la o încălcare a normelor privind reprezentarea Uniunii în fața instanțelor sale , CJUE susține că, în lipsa unei dispoziții exprese care să reglementeze reprezentarea Uniunii în fața instanțelor sale în cazul acțiunilor introduse potrivit articolului 268 TFUE, prin intermediul cărora este invocată răspunderea extracontractuală a Uniunii, normele privind o asemenea răspundere trebuie să fie deduse din principiile generale privind exercitarea activității jurisdicționale, în special din principiul bunei administrări a justiției și din principiile independenței și imparțialității instanțelor.
Acest prim motiv invocat de CJUE cuprinde două aspecte, și anume nerespectarea cerințelor izvorâte din principiul bunei administrări a justiției și nerespectarea cerințelor izvorâte din principiile independenței și imparțialității instanțelor.
În cadrul primului aspect, în opinia CJUE, concluzia la care a ajuns Tribunalul, și anume aceea că, în contextul acțiunii în despăgubire sus-menționate, CJUE trebuie să reprezinte Uniunea, se întemeiază în mod evident pe jurisprudența care își are originea în Hotărârea Werhahn Hansamühle și alții/Consiliul și Comisia (63/72-69/72, EU:C:1973:121, denumită în continuare „Hotărârea Werhahn și alții”). Potrivit soluției reținute în această cauză, atunci când fosta Comunitate sau actuala Uniune își angajează răspunderea din cauza comportamentului uneia dintre instituțiile sale, aceasta este reprezentată în fața instanței Uniunii de instituția sau de instituțiile cărora li se impută comportamentul care a determinat angajarea răspunderii. În opinia CJUE, această soluție nu este aplicabilă în prezenta cauză, deoarece ar determina, din motive diverse, o situație incompatibilă cu buna administrare a justiției care, potrivit formulării exprese din Hotărârea Werhahn și alții, reprezintă temeiul soluției respective. În acest context, CJUE invocă pe cale incidentală nerespectarea dispozițiilor articolului 317 alineatul (1) TFUE și articolului 53 alineatul (1) din Regulamentul nr. 966/2012 (1), în temeiul cărora Tribunalul ar fi trebuit să admită principiul potrivit căruia o despăgubire precum cea solicitată în prezenta cauză trebuie în final să fie imputată din componenta bugetului Uniunii referitoare la Comisie.
În cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, CJUE susține, invocând Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 10 iulie 2008, Mihalkov împotriva Bulgariei (cauza nr. 67719/01), că, atunci când a constatat că CJUE trebuie să reprezinte Uniunea în contextul acțiunii în despăgubire introduse de Kendrion, Tribunalul nu a avut în vedere cerințele de independență și de imparțialitate ale instanțelor. Astfel, din moment ce, în prezenta cauză, în primul rând, faptul generator al răspunderii ar rezulta din exercitarea activității jurisdicționale de către un complet de judecată și, în al doilea rând, completul de judecată care trebuie să soluționeze cauza (i) aparține aceleiași instanțe (Tribunalul) precum completul de judecată căruia i s-a imputat faptul generator al răspunderii și (ii) face parte integrantă din instituția pârâtă în această cauză (CJUE) căreia îi sunt atașați, din punct de vedere profesional, judecătorii din acest complet de judecată, cerințele sus-menționate nu ar fi îndeplinite, cu atât mai mult în cazul în care – astfel cum a decis Tribunalul –o despăgubire precum cea solicitată ar trebui în final să fie imputată din componenta bugetului Uniunii referitoare la CJUE.
În cadrul celui de al doilea motiv , CJUE susține că ordonanța atacată încalcă obligația de motivare , întrucât nu cuprinde o respingere concretă a argumentelor prezentate de CJUE în fața Tribunalului cu privire la conținutul Hotărârii Kendrion/Comisia (C-50/12, EU:C:2013:771).
(1) Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, p. 1).
Full & Egal Universal Law Academy