22.6.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 205/13
Recurs introdus la 19 martie 2015 de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene împotriva Ordonanţei Tribunalului (Camera a treia) din 13 februarie 2015 în cauza T-725/14, Aalberts Industries/Uniunea Europeană
(Cauza C-132/15 P)
(2015/C 205/19)
Limba de procedură: neerlandeza
Părțile
Recurentă: Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (reprezentanți: A. V. Placco şi E. Beysen, agenţi)
Celelalte părți din procedură: Aalberts Industries NV, Comisia Europeană
Concluziile recurentei
Recurenta solicită Curții:
—
anularea Ordonanței Tribunalului Uniunii Europene (Camera a treia) din 13 februarie 2015 în cauza T-725/14, Aalberts Industries/Uniunea Europeană, în măsura în care prin aceasta se resping cele două cereri ale concluziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene (denumită în continuare „CJUE”) prezentate în conformitate cu articolul 114 din Regulamentul de procedură al Tribunalului și în măsura în care admite excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisia Europeană (denumită în continuare: „Comisia”);
—
admiterea cererilor menționate ale concluziilor sale și, prin urmare, soluționarea definitivă a litigiului și declararea acțiunii în despăgubire introduse de Aalberts Industries NV ca fiind inadmisibilă, în măsura în care este îndreptată împotriva CJUE (în calitate de reprezentantă a Uniunii);
—
obligarea Aalberts Industries NV la plata cheltuielilor de judecată efectuate de CJUE în primă instanță și în procedura de recurs.
Motivele și principalele argumente
Prin Ordonanța din 13 februarie 2015, Tribunalul Uniunii Europene a respins cererea formulată de CJUE, potrivit articolului 114 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în cauza T-725/14, Aalberts Industries/Uniunea Europeană. Cererea formulată de această instituție a vizat declararea inadmisibilității acțiunii Aalberts Industries NV, în măsura în care i se adresa în calitate de reprezentant al Uniunii Europene, acțiune îndreptată și împotriva Comisiei, în aceeași calitate. Prin intermediul acestei acțiuni, reclamanta a solicitat stabilirea răspunderii extracontractuale a Uniunii în vederea reparării prejudiciului pe care susține că l-a suferit ca urmare a faptului că, în cauza T-385/06, Aalberts Industries și alții/Comisia, Tribunalul nu s-a pronunțat într-un termen rezonabil. Respingând motivele CJUE și acceptând poziția susținută de Comisie, în ordonanța menționată, Tribunalul a ajuns la concluzia că este de competența CJUE, iar nu a Comisiei, să reprezinte Uniunea Europeană în cadrul acestei acțiuni.
În prezent, împotriva acestei ordonanțe, CJUE formulează recurs în temeiul articolului 56 din Statutul Curții și solicită anularea acesteia în măsura în care prin aceasta se respinge acțiunea CJUE. În motivarea recursului, CJUE invocă, în primul rând, o încălcare a normelor privind reprezentarea Uniunii în fața instanțelor sale și, în al doilea rând, o încălcare a obligației de motivare.
În cadrul primului motiv, întemeiat pe încălcarea normelor privind reprezentarea Uniunii în fața instanțelor sale, CJUE susține că, în lipsa unei dispoziții exprese care să reglementeze reprezentarea Uniunii în fața instanțelor sale în cazul acțiunilor introduse potrivit articolului 268 TFUE, prin intermediul cărora este invocată răspunderea extracontractuală a Uniunii, normele privind o asemenea răspundere trebuie să fie deduse din principiile generale privind exercitarea activității jurisdicționale, în special din principiul bunei administrări a justiției și din principiile independenței și imparțialității instanțelor.
Acest prim motiv invocat de CJUE cuprinde două aspecte, și anume nerespectarea cerințelor izvorâte din principiul bunei administrări a justiției și nerespectarea cerințelor izvorâte din principiile independenței și imparțialității instanțelor.
În cadrul primului aspect, în opinia CJUE, concluzia la care a ajuns Tribunalul, și anume aceea că, în contextul acțiunii în despăgubire sus-menționate, CJUE trebuie să reprezinte Uniunea, se întemeiază în mod evident pe jurisprudența care își are originea în Hotărârea Werhahn Hansamühle și alții/Consiliul și Comisia (63/72-69/72, EU:C:1973:121, denumită în continuare „Hotărârea Werhahn și alții”). Potrivit soluției reținute în această cauză, atunci când fosta Comunitate sau actuala Uniune își angajează răspunderea din cauza comportamentului uneia dintre instituțiile sale, aceasta este reprezentată în fața instanței Uniunii de instituția sau de instituțiile cărora li se impută comportamentul care a determinat angajarea răspunderii. În opinia CJUE, această soluție nu este aplicabilă în prezenta cauză, deoarece ar determina, din motive diverse, o situație incompatibilă cu buna administrare a justiției care, potrivit formulării exprese din Hotărârea Werhahn și alții, reprezintă temeiul soluției respective. În acest context, CJUE invocă pe cale incidentală nerespectarea dispozițiilor articolului 317 primul paragraf TFUE și ale articolului 53 alineatul (1) din Regulamentul nr. 966/2012 (1), în temeiul cărora Tribunalul ar fi trebuit să admită principiul potrivit căruia o despăgubire precum cea solicitată în prezenta cauză trebuie în final să fie imputată din componenta bugetului Uniunii referitoare la Comisie.
În cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, CJUE susține, invocând Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 10 iulie 2008, Mihalkov împotriva Bulgariei (cauza nr. 67719/01), că, atunci când a constatat că CJUE trebuie să reprezinte Uniunea în contextul acțiunii în despăgubire introduse de Aalberts Industries, Tribunalul nu a avut în vedere cerințele de independență și de imparțialitate ale instanțelor. Astfel, din moment ce, în prezenta cauză, în primul rând, faptul generator al răspunderii ar rezulta din exercitarea activității jurisdicționale de către un complet de judecată și, în al doilea rând, completul de judecată care trebuie să soluționeze cauza (i) aparține aceleiași instanțe (Tribunalul) precum completul de judecată căruia i s-a imputat faptul generator al răspunderii și (ii) face parte integrantă din instituția pârâtă în această cauză (CJUE) căreia îi sunt atașați, din punct de vedere profesional, judecătorii din acest complet de judecată, cerințele sus-menționate nu ar fi îndeplinite, cu atât mai mult în cazul în care – astfel cum a decis Tribunalul – o despăgubire precum cea solicitată ar trebui în final să fie imputată din componenta bugetului Uniunii referitoare la CJUE.
În cadrul celui de al doilea motiv , CJUE susține că ordonanța atacată încalcă obligația de motivare , întrucât nu cuprinde o respingere concretă a argumentelor prezentate de CJUE în fața Tribunalului cu privire la conținutul unei serii de hotărâri ale Curții de Justiție, printre care Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Groupe Gascogne/Comisia, C-58/12 P, EU:C:2013:770, Hotărârea din 26 noiembrie 2013, Gascogne Sack/Comisia, C-40/12 P, EU:C:2013:768, și Hotărârea Kendrion/Comisia, C-50/12 P, EU:C:2013:771.
(1) Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, p. 1).
Full & Egal Universal Law Academy