8.6.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 190/3
Recurs introdus la 23 martie 2015 de Teva Pharma BV și de Teva Pharmaceuticals Europe BV împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea) din 22 ianuarie 2015 în cauza T-140/12, Teva Pharma BV și Teva Pharmaceuticals Europe BV/Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA)
(Cauza C-138/15 P)
(2015/C 190/03)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurente: Teva Pharma BV și Teva Pharmaceuticals Europe BV (reprezentanți: G. Morgan, solicitor, K. Bacon, barrister și E.S. Mackenzie, solicitor)
Celelalte părți din procedură: Agenția Europeană pentru Medicamente, Comisia Europeană
Concluziile recurentelor
Recurentele solicită Curții:
—
anularea hotărârii Tribunalului;
—
anularea deciziei EMA, cuprinsă în scrisoarea sa din 24 ianuarie 2012, prin care refuză validarea cererii de autorizare a comercializării formulate de recurente;
—
obligarea EMA la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurente.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurentele invocă un motiv întemeiat pe faptul că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea a articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 141/2000 (1). Sunt invocate trei erori de drept distincte. În primul rând, se susține că Tribunalul a interpretat în mod eronat articolul 8 alineatul (3) coroborat cu articolul 8 alineatul (1), întrucât nu a ținut seama de faptul că un al doilea produs medicamentos orfan similar autorizat în temeiul unei derogări potrivit articolului 8 alineatul (3) nu poate justifica acordarea exclusivității comerciale prevăzute, în temeiul articolului 8 alineatul (1), pentru primul produs medicamentos orfan.
În al doilea rând, Tribunalul a săvârșit o eroare întrucât a concluzionat că interpretarea sa a articolului 8 nu are efectul de a extinde piața aferentă exclusiv primului produs medicamentos.
În al treilea rând, Tribunalul a descris în mod inexact și nu a analizat așadar în mod adecvat argumentația subsidiară a recurentelor cu privire la motivul de anulare inițial, potrivit căreia această exclusivitate nu ar trebui să opereze pentru a exclude de pe piață o versiune generică a primului produs medicamentos, chiar dacă cel de al doilea produs medicamentos ar beneficia în principiu de propria perioadă de exclusivitate comercială.
Recurentele solicită Curții să se pronunțe cu titlu definitiv în sensul anulării deciziei atacate.
(1) Regulamentul (CE) nr. 141/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 1999 privind produsele medicamentoase orfane (JO 2000 L 18, p. 1, Ediție specială, 15/vol. 5, p. 233).
Full & Egal Universal Law Academy