20.7.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 236/22
Cerere de decizie preliminară introdusă de Sächsisches Oberverwaltungsgericht (Germania) la 30 martie 2015 – Der Bundesbeauftragte für Asylangelegenheiten/N
(Cauza C-150/15)
(2015/C 236/31)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Sächsisches Oberverwaltungsgericht
Părțile din procedura principală
Reclamant: Der Bundesbeauftragte für Asylangelegenheiten
Pârât: N
Cealaltă parte: Republica Federală Germania
Întrebările preliminare
1)
Articolul 9 alineatul (1) litera (a) coroborat cu articolul 10 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2011/95/UE (1) trebuie interpretat în sensul că:
a)
trebuie să se pornească de la premisa existenţei unei încălcări grave a libertăţii de religie garantate de articolul 10 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi de articolul 9 alineatul (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi astfel a unui act de persecuţie în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (a) din directivă, în cazul în care actele religioase sau formele de comportament – care sunt impuse de doctrina religioasă practicată în mod activ de solicitant şi care constituie un element central al acesteia sau care sunt fondate pe credinţele religioase ale solicitantului, în sensul că sunt deosebit de importante din punctul de vedere al identităţii sale religioase – sunt interzise în ţara de origine respectivă fiind pasibile de sancțiuni penale;
sau
b)
este necesar ca solicitantul care este un practicant activ al unei anumite doctrine religioase să dovedească şi faptul că actele religioase sau formele de comportament impuse de această doctrină religioasă ca un element central al acesteia şi care constituie manifestări religioase susceptibile de sancțiuni penale în ţara sa de origine, sunt „deosebit de importante” şi astfel „indispensabile” pentru păstrarea identităţii sale religioase?
2)
Articolul 9 alineatul (3) coroborat cu articolul 2 litera (d) din Directiva 2011/95/UE trebuie interpretat în sensul că:
pentru a stabili că există o temere fondată de a fi persecutat şi un risc real („real risk”) de a fi urmărit sau de a fi supus la tratamente sau pedepse inumane sau degradante de către unul dintre agenţii menţionaţi la articolul 6 din Directiva 2011/95/UE
din cauza actelor religioase sau a formelor de comportament care sunt impuse de doctrina religioasă practicată în mod activ de solicitant şi care constituie un element central al acesteia sau care sunt fondate pe credinţele religioase ale solicitantului, în sensul că sunt deosebit de importante din punctul de vedere al identităţii sale religioase şi care sunt interzise în ţara sa de origine fiind pasibile de sancțiuni penale,
a)
este necesară o evaluare comparativă în sensul corelării numărului de adepţi ai religiei căreia îi aparţine solicitantul şi care încalcă interdicția de practicare a religiei cu numărul de acte de persecuţie săvârşite efectiv în ţara de origine a solicitantului din cauza practicării convingerilor religioase şi trebuie luate în considerare eventualele stări de nesiguranţă şi incertitudini pe care le implică practica statului respectiv în materia urmăririi penale;
sau
b)
este suficient să se poată dovedi că în practica urmăririi penale din ţara de origine se aplică efectiv normele care [interzic] sub sancțiuni penale actele religioase sau formele de comportament care sunt impuse de doctrina religioasă practicată în mod activ de solicitant şi care constituie un element central al acesteia sau care sunt fondate pe credinţele religioase ale solicitantului, în sensul că acestea sunt deosebit de importante din punctul de vedere al identităţii sale religioase?
3)
O dispoziţie a dreptului procesual naţional care prevede că instanţa de fond este obligată să respecte dezlegarea dată chestiunilor de drept de către instanţa de recurs [în speţă, articolul 144 alineatul (6) din Codul de procedură administrativă] este compatibilă cu principiul supremației dreptului Uniunii, în cazul în care instanţa de fond, care ar dori să dea unei norme a dreptului Uniunii o interpretare diferită de cea a instanţei de recurs, este împiedicată să procedeze astfel în temeiul dreptului naţional potrivit căruia este ținută de dezlegarea dată chestiunilor de drept de instanţa de recurs chiar şi după parcurgerea procedurii preliminare conform articolului 267 al doilea paragraf TFUE?
(1) Directiva 2011/95/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind standardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau apatrizii pentru a putea beneficia de protecție internațională, la un statut uniform pentru refugiați sau pentru persoanele eligibile pentru obținerea de protecție subsidiară și la conținutul protecției acordate (JO L 337, p. 9).
Full & Egal Universal Law Academy