15.6.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 198/23
Cerere de decizie preliminară introdusă de Kammarrätten i Stockholm – Migrationsöverdomstolen (Suedia) la 1 aprilie 2015 – George Karim/Migrationsverket
(Cauza C-155/15)
(2015/C 198/31)
Limba de procedură: suedeza
Instanța de trimitere
Kammarrätten i Stockholm – Migrationsöverdomstolen
Părțile din procedura principală
Reclamant: George Karim
Pârât: Migrationsverket
Întrebările preliminare
1)
Noile dispoziții cu privire la dreptul la o cale eficientă de atac prevăzute de Regulamentul nr. 604/2013 (1) [considerentul 19 și articolul 27 alineatele (1) și (5)] implică faptul că un solicitant de azil trebuie, de asemenea, să aibă posibilitatea să conteste criteriile prevăzute în capitolul III din regulamentul menționat pe baza cărora urmează să fie transferat în alt stat membru, care a acceptat să îl primească? Sau dreptul la o cale eficientă de atac poate fi limitat numai la dreptul de control al existenței unor deficiențe sistemice în procedura de azil și cu privire la condițiile de primire în statul membru în care solicitantul urmează să fie transferat (astfel cum a statuat Curtea în Hotărârea Abdullahi, C-394/12, EU:C:2013:813)?
2)
În cazul în care Curtea ar considera că este posibil să se conteste criteriile prevăzute în capitolul III din Regulamentul 604/2013, se solicită, de asemenea, un răspuns la următoarea întrebare: articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul nr. 604/2013 implică faptul că regulamentul menționat nu este aplicabil în cazul în care solicitantul de azil face dovada că s-a aflat în afara teritoriului statelor membre o perioadă de cel puțin trei luni?
(1) Regulamentul nr. (UE) nr. 604/2013 din al Parlamentului European și al Consiliului 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (reformare) (JO L 180, p. 31).
Full & Egal Universal Law Academy