22.6.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 205/20
Recurs introdus la 9 aprilie 2015 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a noua) pronunțate la 5 februarie 2015 în cauza T-500/12, Ryanair/Comisia
(Cauza C-165/15 P)
(2015/C 205/28)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: L. Flynn, D. Grespan, T. Maxian Rusche și B. Stromsky, agenţi)
Celelalte părți din procedură: Ryanair Ltd., Irlanda, Aer Lingus Ltd.
Concluziile recurentei:
Recurenta solicită Curții:
—
anularea Hotărârii Tribunalului (Camera a noua) pronunțate la 5 februarie 2015 în cauza T-500/12, Ryanair/Comisia, în ceea ce privește anularea Deciziei Comisiei 2013/199/UE din 25 iulie 2012 privind ajutorul de stat SA.29064 (11/C, ex 11/NN) – Rate diferențiate ale taxei pe transportul aerian aplicate de Irlanda (1) în măsura în care prin respectiva decizie s-a dispus recuperarea ajutorului de la beneficiari într-un cuantum pe care considerentul (70) al deciziei menționate îl stabilește la 8 euro per pasager;
—
respingerea cererii de anulare a Deciziei Comisiei 2013/199/UE din 25 iulie 2012 privind ajutorul de stat SA.29064 (11/C, ex 11/NN) – Rate diferențiate ale taxei pe transportul aerian aplicate de Irlanda;
—
obligarea reclamantei în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată;
în subsidiar,
—
trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal;
—
soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurenta invocă un singur motiv de recurs.
Recurenta susține că prin crearea unui test economic nou care trebuie aplicat atunci când se stabilesc sumele care trebuie recuperate de la beneficiarii unui ajutor de stat care constă într-o măsură fiscală care stabilește o rată mai redusă [a taxei pe transportul aerian] în raport cu o rată standard, Tribunalul a încălcat articolul 108 alineatul (3) TFUE și articolul 14 din Regulamentul nr. 659/1999 (2).
(1) JO L 119, p. 30.
(2) Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41).
Full & Egal Universal Law Academy