20.7.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 236/23
Cerere de decizie preliminară introdusă de Finanzgericht Düsseldorf (Germania) la 17 aprilie 2015 – GE Healthcare GmbH/Hauptzollamt Düsseldorf
(Cauza C-173/15)
(2015/C 236/32)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Finanzgericht Düsseldorf
Părțile din procedura principală
Reclamantă: GE Healthcare GmbH
Pârât: Hauptzollamt Düsseldorf
Întrebările preliminare
1)
Se pot include în valoarea în vamă și redevențele și drepturile de licență în sensul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 (1) al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (CV), în pofida faptului că nici la încheierea contractului, nici la data relevantă pentru nașterea datoriei vamale, care în litigiu rezultă de la articolul 201 alineatul (2) și de la articolul 214 alineatul (1) CV, nu s-a stabilit că se datorează redevențe și drepturi de licență?
2)
În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, se pot raporta redevențele și drepturile de licență pentru mărci, în sensul prevăzut la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din CV, la mărfurile importate, deși ele se achită și pentru servicii și pentru utilizarea părții-cheie a denumirii grupului comun?
3)
În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, pot fi redevențele și drepturile de licență pentru mărci, în sensul prevăzut la articolul 32 alineatul (1) litera (c) din CV, condiție de vânzare, pentru export, a mărfurilor importate destinate Comunității, în sensul articolului 32 alineatul (5) litera (b) din CV, în pofida faptului că plata lor a fost solicitată și achitată de o întreprindere legată de vânzător și de cumpărător?
4)
În cazul unui răspuns afirmativ la a treia întrebare și dacă, precum în speță, redevențele și drepturile de licență se raportează parțial la mărfurile importate și parțial la prestări de servicii ulterioare importului: din defalcarea corespunzătoare, care trebuie făcută numai în baza datelor obiective și cuantificabile, astfel cum este prevăzut la articolul 158 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 (2) al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar (Regulamentul de aplicare a CV) și în nota interpretativă, menționată în anexa 23 la Regulamentul de aplicare a CV, care este aferentă articolului 32 alineatul (2) din CV, rezultă că se poate corecta numai o valoare în vamă calculată conform articolului 29 CV sau, în cazul în care nu se poate determina valoarea în vamă în temeiul articolului 29 CV, defalcarea prevăzută la articolul 158 alineatul (3) din Regulamentul de aplicare a CV este posibilă și în cazul determinării valorii în vamă pe baza articolului 31 CV, în măsura în care aceste costuri nu sunt luate în considerare în altă parte?
(1) JO L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58.
(2) JO L 253, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 7, p. 3.
Full & Egal Universal Law Academy