13.7.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 228/7
Acțiune introdusă la 12 mai 2015 – Comisia Europeană/Republica Federală Germania
(Cauza C-220/15)
(2015/C 228/09)
Limba de procedură: germana
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: D. Kukovec, A. C. Becker, agenți)
Pârâtă: Republica Federală Germania
Concluziile reclamantei
—
Constatarea că, prin faptul că în Ersten Verordnung zum Sprengstoffgesetz [Primul regulament de punere în aplicare a Legii privind explozibilii] (denumit în continuare „1. SprengV”) a prevăzut cerințe suplimentare față de cele prevăzute de Directiva 2007/23/CE (1), în sensul că, în pofida unei evaluări prealabile a conformității articolelor pirotehnice, introducerea pe piață a acestor produse trebuie precedată de procedura prevăzută la articolul 6 alineatul 4 din 1. SprengV și că, în temeiul articolului 6 alineatul 4 a cincea teză din 1. SprengV, Bundesanstalt für Materialforschung und –prüfung [Institutul Federal pentru Cercetarea și Analiza Materialelor] este abilitat să analizeze și, după caz, să modifice instrucțiunile tuturor articolelor pirotehnice, Republica Federală Germania nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 6 alineatul (1) din această directivă;
—
obligarea Republicii Federale Germania la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Prezenta acțiune privește chestiunea de a ști în ce măsură statele membre pot impune producătorilor și importatorilor de articole pirotehnice, în sensul Directivei 2007/23/CE, cerințe naționale suplimentare pentru introducerea pe piață a articolelor pirotehnice, chiar și în privința unor produse de acest tip care sunt marcate cu eticheta CE, indicând că se conformează cerințelor esențiale ale directivei. În acest context, dispozițiile criticate de Comisie nu impun acestor produse cerințe de fond, ci prevăd doar o procedură complementară, care este prealabilă accesului pe piață pe teritoriul pârâtei.
În pofida unei dovezi de conformitate, pârâta impune însă condiția ca toate articolele pirotehnice, în sensul Directivei 2007/23/CE, să fie declarate la un institut federal stabilit prin lege, care atribuie un număr de identificare drept dovadă a declarării. În plus față de durată, care nu este neglijabilă, această procedură poate implica și plata unei taxe de procesare, precum și depunerea unor eșantioane de control. Comisia consideră că impunerea unei asemenea proceduri este o încălcare a liberei circulații a mărfurilor, care este garantată la articolul 6 din Directiva 2007/23/CE și aplicabilă tuturor articolelor pirotehnice ce corespund cerințelor prevăzute de directivă.
Adoptarea Directivei 2013/29/UE (2), care a abrogat Directiva 2007/23/CE cu efect de la 1 iulie 2015, nu a schimbat această situație. Astfel, pe de o parte, perioada relevantă pentru aprecierea existenței unei neîndepliniri a obligațiilor este expirarea termenului menționat în avizul motivat (în speță, 27 martie 2014). Pe de altă parte, Directiva 2013/29/UE conține, la articolul 4 alineatul (1), o dispoziție identică celei prevăzute la articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2007/23/CE referitoare la garantarea liberei circulații a mărfurilor, care este aplicabilă tuturor articolelor pirotehnice ce corespund cerințelor prevăzute de dreptul Uniunii.
În opinia Comisiei, această încălcare de către pârâtă a dispozițiilor legale constă în condiționarea introducerii pe piață a articolelor pirotehnice de îndeplinirea unei cerințe procedurale care depășește cerințele armonizate prevăzute de dreptul Uniunii. În calitate de cerință procedurală, la prima vedere, norma atacată ar putea da impresia că determină doar o întârziere limitată, în cazuri sporadice, a introducerii pe piață a acestor produse. Totuși, nu trebuie subestimate efectele factuale ale acestei norme. Astfel, ar trebui să se aibă în vedere că, în cadrul pe pieței interne, pârâta are una dintre cele mai mari piețe de desfacere pentru articolele pirotehnice, dacă nu cea mai mare. Pe de altă parte, ar trebui să se aibă în vedere că pe teritoriul pârâtei anumite articole pirotehnice pot fi livrate consumatorilor o singură dată pe an și doar într-un interval scurt, ceea ce ar determina un grad mai mare al importanței dimensiunii temporale a accesului pe această piață. În sfârșit, în această privință ar fi problematic ca dreptul național să prevadă că dispoziția atacată în speță să fie pusă în aplicare de o autoritate care este în același timp autoritatea notificată în sensul Directivei 2007/23/CE, abilitată să efectueze evaluarea conformității. Cerința unei proceduri suplimentare impusă de dreptul național ar conferi acestei autorități un avantaj concurențial față de autoritățile notificate din statele membre. Având în vedere aceste efecte practice ale normei atacate, prezenta procedură nu ar privi în niciun caz doar aprecierea juridică de principiu a unui obstacol în calea operatorilor economici de a introduce pe piață produse care au fost deja evaluate de o altă autoritate decât autoritatea notificată germană ca fiind conforme cu dreptul Uniunii.
(1) Directiva 2007/23/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 mai 2007 privind introducerea pe piață a articolelor pirotehnice (JO L 154, p. 1).
(2) Directiva 2013/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iunie 2013 privind armonizarea legislației statelor membre referitoare la punerea la dispoziție pe piață a articolelor pirotehnice (reformare) (JO L 178, p. 27).
Full & Egal Universal Law Academy