10.8.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 262/6
Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunale di Reggio Calabria (Italia) la 15 mai 2015 – Procedură penală împotriva lui Domenico POLITANO’
(Cauza C-225/15)
(2015/C 262/08)
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Tribunale di Reggio Calabria
Partea din procedura principală
Domenico POLITANO’
Întrebările preliminare
1)
Articolul 49 TFUE, precum și principiile egalității de tratament și efectivității trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale în materie de jocuri de noroc, care prevede organizarea unei noi proceduri de cerere de ofertă (astfel cum este reglementată la articolul [10 alineatul 9-]octies din Legea nr. 44 din 26 aprilie 2012) pentru acordarea de concesiuni care conțin clauze de excludere de la procedură în cazul neîndeplinirii cerinței referitoare la capacitatea economică și financiară, pentru motivul lipsei unor criterii alternative pentru cele două referințe bancare care provin de la două instituții financiare diferite?
2)
Articolul 47 din Directiva 2004/18/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în materie de jocuri de noroc, care prevede organizarea unei noi proceduri de cerere de ofertă (astfel cum este reglementată la articolul [10 alineatul 9-]octies din Legea nr. 44 din 26 aprilie 2012) pentru acordarea de concesiuni [care conțin clauze de excludere de la procedură în cazul neîndeplinirii cerinței] referitoare la capacitatea economică și financiară, pentru motivul lipsei unor documente și opțiuni alternative, astfel cum sunt prevăzute de reglementarea supranațională?
(1) Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116).
Full & Egal Universal Law Academy