7.9.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 294/18
Cerere de decizie preliminară introdusă de Sąd Najwyższy (Polonia) la 21 mai 2015 – Prezes Urzędu Komunikacji Elektronicznej, Petrotel sp. z o.o. w Płocku/Polkomtel sp. z o.o.
(Cauza C-231/15)
(2015/C 294/24)
Limba de procedură: polona
Instanța de trimitere
Sąd Najwyższy
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Prezes Urzędu Komunikacji Elektronicznej, Petrotel sp. z o.o. w Płocku
Pârâtă: Polkomtel sp. z o.o.
Întrebarea preliminară
Articolul 4 alineatul (1) prima și a treia teză din Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice (Directivă-cadru) (1) trebuie interpretat în sensul că, atunci când un furnizor de rețea contestă atât decizia autorității naționale de reglementare privind tarifele de terminare a apelurilor în rețeaua furnizorului (decizia privind tariful de terminare a apelurilor în cadrul telefoniei mobile, denumită în continuare „decizia MTR”), cât și decizia ulterioară a autorității naționale de reglementare, prin care se modifică contractul dintre destinatarul deciziei MTR și o altă întreprindere, astfel încât tarifele pentru terminarea apelurilor în rețeaua destinatarului deciziei MTR să fie adaptate la tarifele stabilite în decizia MTR (denumită în continuare „decizia de punere în aplicare”), având în vedere articolul 4 alineatul (1) a patra teză din Directiva 2002/21 și interesele întreprinderii favorizate de decizia de punere în aplicare, care rezultă din principiile încrederii legitime sau securității juridice, instanța națională care a constatat că decizia MTR a fost anulată nu poate anula decizia de punere în aplicare sau articolul 4 alineatul (1) prima și a treia teză din Directiva 2002/21 coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale trebuie interpretat în sensul că instanța națională poate anula decizia de punere în aplicare adoptată de autoritatea națională de reglementare și astfel valabilitatea obligațiilor prevăzute de aceasta, pentru perioada anterioară pronunțării hotărârii judecătorești, atunci când consideră că acest lucru este necesar pentru a garanta protecția juridică efectivă a întreprinderii care a contestat decizia autorității naționale de reglementare, menită să pună în aplicare obligațiile stipulate de decizia MTR, care a fost anulată ulterior?
(1) JO L 108, p. 33, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 195.
Full & Egal Universal Law Academy