3.8.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 254/12
Recurs formulat la 1 iunie 2015 de Consiliul Uniuni Europene împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a şaptea) din 19 martie 2015 în cauza T-412/13, Chin Haur Indonesia, PT/Consiliul Uniunii Europene
(Cauza C-259/15 P)
(2015/C 254/16)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurent: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: S. Boelaert, agent, R. Bierwagen, C. Hipp, avocaţi)
Celelalte părți din procedură: Chin Haur Indonesia, PT, Comisia Europeană, Maxcom Ltd
Concluziile recurentului
Consiliul solicită Curții:
—
anularea Hotărârii Tribunalului din 19 martie 2015, notificată Consiliului la 23 martie 2015, în cauza T-412/13, Chin Haur Indonesia, PT/Consiliul Uniunii Europene;
—
respingerea acțiunii formulate în primă instanță de Chin Haur Indonesia, PT, în anularea regulamentului (1) în litigiu;
—
obligarea Chin Haur Indonesia, PT la plata către Consiliu a cheltuielilor de judecată efectuate atât în primă instanță, cât și în recurs.
Cu titlu subsidiar solicită să se dispună,
—
trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal;
—
soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată aferente procedurilor în primă instanță și în recurs.
Motivele și principalele argumente
Tribunalul efectuează o interpretare eronată a articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul de bază (2) atunci când constată că Consiliul nu dispunea de elemente de probă suficiente pentru a decide că reclamanta în primă instanță era angajată în operațiuni de transbordare. Interpretarea Tribunalului privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească societățile pentru a fi scutite de măsurile extinse este contrară economiei articolului 13 din Regulamentul de bază (primul motiv).
Tribunalul nu și-a motivat în mod adecvat constatarea potrivit căreia, pe baza documentelor care au fost prezentate instanței, Consiliul nu dispunea de elemente de probă suficiente care să îi permită să constate în regulamentul în litigiu că reclamanta în primă instanță era implicată în operațiuni de transbordare. Mai mult, contrar hotărârii atacate, întrucât transbordările erau demonstrate în mod corespunzător la nivel național, iar cererea de scutire formulată de reclamanta în primă instanță nu era justificată, singura concluzie pe care Consiliul și, ulterior, Tribunalul, o puteau desprinde din situația de fapt era că reclamanta în primă instanță a fost implicată în operațiuni de transbordare. Adoptând o concluzie diferită, Tribunalul a denaturat faptele (al doilea motiv).
(1) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 501/2013 al Consiliului din 29 mai 2013 de extindere a taxei antidumping definitive impuse prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 990/2011 asupra importurilor de biciclete originare din Republica Populară Chineză la importurile de biciclete expediate din Indonezia, Malaysia, Sri Lanka și Tunisia, indiferent dacă acestea sunt sau nu declarate ca fiind originare din Indonezia, Malaysia, Sri Lanka și Tunisia (JO L 153, p. 1).
(2) Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 343, p. 51, rectificare în JO 2010, L 7, p. 22).
Full & Egal Universal Law Academy