10.8.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 262/11
Cerere de decizie preliminară introdusă de Harju Maakohus (Estonia) la 10 iunie 2015 – Irina Nikolajeva/OÜ Multi Protect
(Cauza C-280/15)
(2015/C 262/15)
Limba de procedură: estona
Instanța de trimitere
Harju Maakohus
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Irina Nikolajeva
Pârâtă: OÜ Multi Protect
Întrebările preliminare
Se adresează Curții următoarele întrebări preliminare referitoare la interpretarea Regulamentului (CE) nr. 207/2009 (1) al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (versiune codificată):
1)
O instanță competentă în domeniul mărcii comunitare are obligația să dea o ordonanță, astfel cum este prevăzută la articolul 102 alineatul (1) [din Regulamentul (CE) nr. 207/2009], și în cazul în care reclamantul nu a solicitat acest lucru în cadrul cererilor sale, iar părțile nu afirmă că pârâtul a contrafăcut sau riscă să contrafacă o marcă comunitară, după o anumită dată din trecut, sau faptul că nu se invocă nicio pretenție având un astfel de conținut și că nu se face referire la această circumstanță constituie un „motiv temeinic” în sensul primei teze a acestei dispoziții?
2)
Articolul 9 alineatul (3) [din Regulamentul (CE) nr. 207/2009] trebuie interpretat în sensul că titularul unei mărci comunitare poate solicita unui terț, pentru utilizarea unui semn identic cu marca în perioada cuprinsă între data publicării cererii de înregistrare a mărcii și data publicării înregistrării mărcii, doar o compensație rezonabilă în temeiul articolului 9 alineatul (3) a doua teză, fără să poată solicita însă și despăgubiri pentru prejudiciul suferit și pentru valoarea uzuală a beneficiilor obținute ca urmare a contrafacerii, precum și în sensul că pentru perioada anterioară publicării cererii de înregistrare a mărcii nu există nici dreptul la o compensație rezonabilă?
3)
Ce tipuri de costuri și alte tipuri de compensații include compensația rezonabilă prevăzută la articolul 9 alineatul (3) a doua teză, iar aceasta poate include – și, în caz afirmativ, în ce condiții – repararea prejudiciului moral suferit de titularul mărcii?
(1) JO L 78, p. 1.
Full & Egal Universal Law Academy