26.10.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 354/16
Recurs introdus la 15 iulie 2015 de Skype împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 5 mai 2015 în cauza T-184/13, Skype/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI)
(Cauza C-384/15 P)
(2015/C 354/19)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Recurentă: Skype (reprezentanți: A. Carboni, M. Browne, solicitors)
Celelalte părți din procedură: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), Sky IP International Ltd, Sky plc
Concluziile recurentei
Recurenta solicită Curții:
—
anularea în întregime a Hotărârii Tribunalului din 5 mai 2015 în cauza T-184/13 și trimiterea cererii la OAPI în vederea continuării procedurii, precum și
—
obligarea OAPI și a oricărei părți interveniente în cadrul acestui recurs la suportarea propriilor cheltuieli de judecată și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă în procedura de față, precum și în cele privind (i) acțiunea în fața Tribunalului în cauza T-184/13, (ii) calea de atac în fața Camerei a patra de recurs în cauza R 121/2011-4 și (iii) opoziția B 1 046 046 în fața diviziei de opoziție.
Motivele și principalele argumente
Motivul de recurs unic invocat de recurentă este acela că Tribunalul a încălcat articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (1) cu prilejul pronunțării hotărârii în cauza T-184/13 referitoare la cererea de înregistrare a unei mărci comunitare nr. 4 521 084 (în continuare „marca contestată”). În special, atunci când a decis să confirme constatările pârâtului în ceea ce privește riscul de confuzie, Tribunalul a săvârșit următoarele erori:
1.
a evaluat în mod incorect caracteristicile publicului relevant, neținând seama de faptul că serviciul Skype al recurentei era bazat pe o formă de tehnologie foarte recentă și inovativă la data priorității mărcii contestate (denumită în continuare „data relevantă”) și că, astfel, publicul relevant avea un nivel de experiență tehnică peste medie și o capacitate sporită de a face distincție între mărci;
2.
a presupus în mod incorect că recunoașterea de către recurentă a faptului că produsele și serviciile acoperite de marca contestată sunt identice cu unele dintre produsele și serviciile acoperite de marca anterioară reprezintă totodată o recunoaștere a faptului că marca anterioară se bucura de un caracter distinctiv și/sau de un renume sporit în ceea ce privește elementele care se suprapuneau cu cele specifice mărcii contestate la data relevantă;
3.
a aplicat greșit legea în mai multe privințe atunci când a evaluat aprecierea de către pârât a similitudinilor vizuale, fonetice și conceptuale ale mărcilor în discuție, în special întrucât s-a întemeiat pe ficțiunea juridică incorectă potrivit căreia consumatorul mediu citește cuvintele scurte în mod izolat, de la stânga la dreapta, a acordat o semnificație exagerată coincidenței literelor S-K-Y la începutul fiecăreia dintre mărci și nu a ținut seama de împrejurarea că diferența conceptuală dintre aceste mărci contracarează orice asemănare vizuală sau fonetică;
4.
a săvârșit două erori semnificative atunci când a confirmat constatările pârâtului în sensul că marca anterioară are un caracter distinctiv sporit în ceea ce privește produsele și serviciile care nu fac parte dintre serviciile „centrale” de televiziune ale intervenientelor: în primul rând, s-a întemeiat în mod greșit pe utilizarea mărcii anterioare în legătură cu serviciile „centrale” ale intervenientelor pentru a deduce caracterul distinctiv al celorlalte servicii; în al doilea rând, a luat în considerare dovezi privind utilizarea ulterioare datei relevante;
5.
a aplicat greșit legea în mai multe privințe atunci când a efectuat aprecierea globală a riscului de confuzie, prin faptul că nu a luat în considerare:
i.
reputația substanțială de care se bucura marca contestată la data relevantă și
ii.
dovada concretă că mărcile în discuție au coexistat în mod pașnic pe piață pentru mai bine de zece ani, fără să fi fost formulată vreo acțiune în contrafacere de către interveniente, ceea ce arată cu putere că nu a existat niciun risc de confuzie la data relevantă.
În consecință, recurenta solicită Curții: (1) anularea Hotărârii Tribunalului în cauza T-184/13 și trimiterea cererii la pârât în vederea continuării procedurii, precum și (2) obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate de recurentă.
(1) OJ L 78, p. 1.
Full & Egal Universal Law Academy