21.9.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 311/42
Acțiune introdusă la 17 iulie 2015 – Comisia Europeană/Consiliul Uniunii Europene
(Cauza C-389/15)
(2015/C 311/45)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: F. Castillo de la Torre, J. Guillem Carrau, B. Hartmann, agenți)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile reclamantei
—
Anularea deciziei Consiliului din 7 mai 2015 de autorizare a deschiderii negocierilor referitoare la Acordul de la Lisabona, revizuit, privind denumirile de origine și indicațiile geografice, în măsura în care se referă la domenii care țin de competența Uniunii Europene;
—
menținerea efectelor deciziei atacate, dacă este cazul, până la intrarea în vigoare, într-un termen rezonabil de la data prezentei hotărâri, a unei noi decizii care trebuie adoptată de Consiliu în acord cu articolul 218 alineatele (3), (4) și (8) TFUE;
—
obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Primul motiv: decizia atacată recunoaște competența statelor membre, cu încălcarea articolului 3 TFUE, deoarece negocierile privesc un acord care intră în competența exclusivă a Uniunii.
Al doilea motiv: încălcarea articolului 207 alineatul (3) TFUE și a articolului 218 alineatele (3), (4) și (8) TFUE, deoarece Consiliul a desemnat statele membre ca „negociatori” într-un domeniu care ține de competența Uniunii Europene și nu a adoptat decizia atacată cu majoritatea cerută.
Full & Egal Universal Law Academy