12.10.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 337/11
Cerere de decizie preliminară introdusă de Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas (Lituania) la 10 august 2015 – Lietuvos Respublikos aplinkos ministerijos Aplinkos projektų valdymo agentūra/UAB „Alytaus regiono atliekų tvarkymo centras”
(Cauza C-436/15)
(2015/C 337/13)
Limba de procedură: lituaniana
Instanța de trimitere
Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Lietuvos Respublikos aplinkos ministerijos Aplinkos projektų valdymo agentūra
Pârâte: UAB „Alytaus regiono atliekų tvarkymo centras”, Lietuvos Respublikos finansų ministerija, UAB „Skirnuva”, UAB „Parama”, UAB „Alkesta”, UAB „Dzūkijos statyba”
Întrebările preliminare
1)
Ce constituie un „program multianual” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (1)?
2)
Proiectele precum proiectul nr. 2001/LT/16/P/PE/003: „Instituirea unui sistem de gestionare a deșeurilor pentru regiunea Alytus”, care a primit sprijin în temeiul Deciziei PH(2001)5367 a Comisiei din 13 decembrie 2001 privind aprobarea Măsurii 2001 LT 16 P PE 003, astfel cum a fost modificată prin Decizia PH/2002/9380 a Comisiei din 23 decembrie 2002, corespunde noțiunii „program multianual” prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene?
3)
În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare: care este momentul care trebuie considerat ca reprezentând începutul termenului de prescripție pentru acțiuni prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene?
(1) JO L 312, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 166.
Full & Egal Universal Law Academy