7.12.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 406/26
Recurs introdus la 28 septembrie 2015 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea) din 15 iulie 2015 în cauzele conexate T-389/10 și T-419/10
(Cauza C-522/15 P)
(2015/C 406/26)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: P. Rossi și V. Bottka, agenți)
Celelalte părți din procedură: Siderurgica Latina Martin SpA (SLM), Ori Martin SA
Concluziile recurentei
Comisia solicită Curții:
(i)
anularea hotărârii atacate în măsura în care reduce cuantumul de bază al amenzii aplicate SLM, stabilind că decizia atacată nu ținuse seama de faptul că, pentru o parte a încălcării, SLM nu a participat la aspectul extern al Club Italia;
(ii)
anularea hotărârii atacate în măsura în care reduce cuantumul amenzii aplicate SLM la 1,956 milioane de euro și suprimă amenda aplicată SLM în solidar cu Ori Martin;
(iii)
în cadrul exercitării competenței sale de fond, recalcularea cuantumului amenzii care trebuie aplicată, în conformitate cu cererea Comisiei;
(iv)
obligarea reclamantelor din primă instanță la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
(i)
Tribunalul a denaturat faptele considerând în mod eronat că cuantumul de bază al amenzii aplicate SLM în decizia atacată era de 19,8 milioane de euro, iar nu de 15,965 milioane de euro, astfel cum s-a stabilit în a doua decizie modificativă, din care 14 milioane de euro în solidar cu Ori Martin.
(ii)
Tribunalul a săvârșit o eroare de drept referitoare la aplicarea normelor în materia răspunderii solidare pentru amenzi și la calculul plafonului de 10 %, întrucât a stabilit cuantumul final al amenzii aplicate SLM la 1,956 milioane de euro în temeiul limitei legale de 10 % din cifra de afaceri totală a SLM în cursul anului de referință stabilită la articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (1). În speță, hotărârea ar fi trebuit să indice că SLM era obligată nu numai la plata a 1,956 milioane de euro cu titlu individual, ci și la plata a 13,3 milioane de euro suplimentare în solidar cu Ori Martin. Astfel, calculul plafoanelor trebuia efectuat diferit pentru SLM considerată în mod individual în ceea ce privește perioada din participarea sa la încălcare în care nu era deținută de Ori Martin (plafon calculat după cifra de afaceri mondială a SLM) și pentru SLM considerată în solidar cu Ori Martin în privința perioadei în care filiala era deținută de societatea-mamă (plafon calculat după cifra de afaceri mondială a Ori Martin, care nu a fost atins în speță).
(1) JO L 1, 4.1.2003, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167.
Full & Egal Universal Law Academy