15.2.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 59/2
Recurs introdus la 12 noiembrie 2015 de Lotte Co. Ltd împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a doua) din 15 septembrie 2015 în cauza T-483/12, Nestlé Unternehmungen Deutschland GmbH/Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
(Cauza C-586/15 P)
(2016/C 059/02)
Limba de procedură: germana
Părțile
Recurentă: Lotte Co. Ltd (reprezentant: M. Knitter, Rechtsanwältin)
Cealaltă parte din procedură: Nestlé Unternehmungen Deutschland GmbH, Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)
Concluziile recurentei
—
Anularea Hotărârii Tribunalului (Camera a doua) pronunţate la 15 septembrie 2015 (T-483/12) şi respingerea acţiunii în anulare a Deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne din 3 septembrie 2012 (cauza R 2103/2010-4);
—
cu titlu subsidiar, anularea hotărârii atacate a Tribunalului şi trimiterea cauzei spre rejudecare;
—
obligarea reclamantei (Nestlé Unternehmungen Deutschland GmbH) la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
Recurenta critică faptul că Tribunal a încălcat articolul 15 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CE) nr.o207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (denumit în continuare „RMC”). În mod concret, aceasta a invocat trei vicii care afectează în opinia sa hotărârea:
1.
Recurenta a invocat că Tribunalul a aplicat criteriile de apreciere eronate atunci când a statuat că a existat o diferenţă admisibilă, potrivit articolului 15 alineatul (1) litera (a) din RMC, în modul concret de folosire a mărcii invocate în susţinerea opoziţiei.. În această privinţă, recurenta susţine că Tribunalul a săvârşit o eroare de drept prin faptul că a stabilit elementele distinctive ale mărcii invocate în susţinerea opoziţiei prin aplicarea criteriilor de constatare a existenţei unui risc de confuzie. Caracterul specific sau dominant al unor elemente în cadrul mărcii, care joacă un rol determinat în stabilirea existenţei unui risc de confuzie, nu poate fi luat în considerare în acelaşi mod ca atunci când se face o apreciere a admisibilităţii unei utilizări a mărcii sub o formă diferită. În acest sens, nu se pune problema de se consta un risc de confuzie, ci, dimpotrivă, de a se stabili dacă forma sub care este utilizată marca diferă într-o măsură atât de nesemnificativă de forma sub care a fost înregistrată încât cele două semne pot fi considerate ca fiind, în ansamblu, echivalente.
2.
În continuare, recurenta susţine că Tribunalul a omis să ţină cont de toate împrejurările relevante atunci când a stabilit elementele distinctive ale mărcii invocate în susţinerea opoziţiei. În opinia sa, Tribunalul a săvârşit o eroare de drept prin însuşirea criteriilor aplicate de camera de recurs, fără a examina comparativ el însuşi numeroasele elemente componente autonome ale mărcii complexe invocate în susţinerea opoziţiei.
3.
În opinia recurentei, în motivarea hotărârii Tribunalului există contradicţii şi erori logice în ceea ce priveşte stabilirea formei sub care a fost utilizată marca. Într-adevăr, Tribunalul a indicat că semnul utilizat nu poate diferi de forma sub care a fost înregistrat decât prin „elemente nesemnificative”, iar, pentru a se aprecia că utilizarea a fost utilă pentru a se conserva drepturile asupra mărcii, semnul utilizat şi marca înregistrată trebuie să fie considerate „ca fiind, în ansamblu, echivalente”. Potrivit recurentei, Tribunalul face menţiuni contradictorii şi erori de logică atunci când aplică aceste criterii de apreciere. În plus, Tribunalul a analizat în mod strict aspectul dacă cele trei elemente considerate distinctive se regăseau sau nu se regăseau în forma sub care marca a fost utilizată. Tribunalul a plecat, pe baza acestor criterii, de la premisa că marca a făcut obiectul unei utilizări utile, fără a lua în considerare faptul că formei sub care a fost utilizată marca i-au fost adăugate numeroase elemente, astfel încât semnul utilizat şi marca înregistrată nu ar mai putea fi considerate „ca fiind, în ansamblu, echivalente”.
Full & Egal Universal Law Academy