1.2.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 38/33
Recurs introdus la 16 noiembrie 2015 de către România împotriva ordonanţei Tribunalului (Camera a treia) pronunţate la 14 septembrie 2015 în cauza T-784/14, Comisia/România
(Cauza C-599/15 P)
(2016/C 038/46)
Limba de procedură: româna
Părţile
Recurentă: România (reprezentanţi: R.-H. Radu, A. Buzoianu, E. Gane și M. Chicu, agenţi)
Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană
Concluziile recurentei
—
I. admiterea recursului, anularea integrală a Ordonanței Tribunalului în cauza T-784/14, rejudecarea cauzei T-784/14, admițând acțiunea în anulare și anulând scrisoarea BUDG/B3/MV D (2014) 3079038 din data de 19 septembrie 2014;
sau
admiterea recursului, anularea integrală a Ordonanței Tribunalului în cauza T-784/14, trimiterea cauzei T-784/14 spre judecare Tribunalului UE, iar, în rejudecare, admiterea acțiunii în anulare și anularea scrisorii BUDG/B3/MV D (2014) 3079038 din data de 19 septembrie 2014;
—
II. obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele şi principalele argumente
1.
Primul motiv – incidența unor neregularități de procedură în fața Tribunalului UE care aduc atingere intereselor statului român
România consideră că Ordonanța a fost emisă cu încălcarea articolului 130 alineatul (7) coroborat cu alineatul (8) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
Tribunalul nu a verificat și nu a motivat în mod corespunzător dacă este necesar să examineze excepția privind inadmisibilitatea împreună cu fondul cauzei.
Deși a decis că nu se justifică examinarea excepției privind inadmisibilitatea împreună cu fondul, Tribunalul a încadrat juridic obligația de plată ce revine României în domeniul reglementat de Decizia nr. 2007/436/CE, Euratom (1) și de Regulamentul nr. 1150/2000 (2), considerând că statul român are obligația, născută în baza acestor prevederi, de a constata și de a plăti suma de 14 883,79 EUR cu titlul de resurse proprii tradiționale.
Analizând natura și temeiul obligației de plată, Tribunalul a judecat fondul cauzei și, astfel, a procedat contrar deciziei sale de a se pronunța exclusiv asupra excepției privind inadmisibilitatea.
2.
Al doilea motiv – încălcarea dreptului UE de către Tribunalul UE
România consideră că Tribunalul UE a calificat greșit natura obligațiilor care îi sunt atribuite prin scrisoarea BUDG/B3/MV D (2014) 3079038 din data de 19 septembrie 2014, săvârșind o eroare de drept ce a afectat analiza instanței referitoare la (i) evaluarea privind competența Comisiei și (ii) natura scrisorii atacate.
În subsidiar, România consideră că Tribunalul UE a adus atingere dreptului UE și jurisprudenței Curții atunci când a stabilit că statelor membre le revine sarcina de a aprecia existența unei pierderi de resurse proprii tradiționale, precum și existența unei obligații de a plăti asemenea resurse.
De asemenea, România contestă aplicabilitatea în situația dedusă judecății a mecanismului plății condiționate și, în acest sens, a susținerilor aferente ale Tribunalului.
(1) Decizia Consiliului, din 7 iunie 2007, privind sistemul de resurse proprii al Comunităților Europene (JO L 163, p. 17).
(2) Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1150/2000 al Consiliului, din 22 mai 2000, privind punerea în aplicare a Deciziei 94/728/CE, Euratom, referitoare la sistemul resurselor proprii ale Comunităților (JO L 130, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 2, p. 184).
Full & Egal Universal Law Academy