1.2.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 38/43
Acțiune introdusă la 3 decembrie 2015 – Ungaria/Consiliul Uniunii Europene
(Cauza C-647/15)
(2016/C 038/56)
Limba de procedură: maghiara
Părțile
Reclamantă: Ungaria (reprezentant: M. Z. Fehér, agent)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile reclamantei
Prin acțiunea formulată, Ungaria solicită Curții de Justiție:
—
anularea Deciziei (UE) 2015/1601 a Consiliului din 22 septembrie 2015 de instituire a unor măsuri provizorii în domeniul protecției internaționale în beneficiul Italiei și al Greciei (1) (denumită în continuare „decizia atacată”);
—
cu titlu subsidiar, în cazul în care nu ar admite primul capăt de cerere, anularea deciziei atacate în măsura în care se referă la Ungaria;
—
obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
1.
Guvernul maghiar consideră că articolul 78 alineatul (3) TFUE nu asigură Consiliului temeiul juridic adecvat pentru adoptarea deciziei atacate. Articolul 78 alineatul (3) TFUE nu autorizează Consiliul să adopte un act legislativ, prin urmare nici să adopte măsurile stabilite prin decizia atacată, mai precis cele care conțin o excepție cu caracter obligatoriu de la un act legislativ, în speță Regulamentul (UE) nr. 604/2013 (2). Din punctul de vedere al conținutului său, decizia atacată constituie un act legislativ – având în vedere că stabilește o excepţie de la Regulamentul nr. 604/2013 –, motiv pentru care adoptarea sa nu se poate întemeia pe articolul 78 alineatul (3) TFUE, care autorizează Consiliul numai să adopte acte prin intermediul unei proceduri fără caracter legislativ, mai precis acte fără caracter legislativ. În cazul în care, contrar celor susținute, s-ar dovedi că articolul 78 alineatul (3) TFUE ar putea constitui temeiul pentru adoptarea unui act juridic care conține o excepție de la un act legislativ, guvernul maghiar consideră că această excepție nu poate fi de natură să afecteze esența actului legislativ și să golească de conținut dispozițiile sale fundamentale, astfel cum s-a întâmplat în cazul deciziei atacate.
2.
O măsură stabilită pentru o perioadă de 24 de luni – și, în anumite situații, de 36 de luni –, ale cărei efecte, în plus, chiar depășesc această perioadă, nu este compatibilă cu noțiunea „măsuri provizorii” prevăzută la articolul 78 alineatul (3) TFUE. Decizia atacată excede posibilității recunoscute Consiliului la articolul 78 alineatul (3) TFUE, având în vedere că, în scopul determinării duratei sale de valabilitate, nu s-a luat în considerare perioada necesară pentru adoptarea unui act legislativ întemeiat pe articolul 78 alineatul (2) TFUE.
3.
Prin adoptarea deciziei atacate, Consiliul a încălcat articolul 293 alineatul (1) TFUE, întrucât s-a îndepărtat de propunerea Comisiei fără să fi obținut unanimitatea.
4.
Decizia atacată stabilește o excepție de la un act legislativ și constituie un act legislativ din punctul de vedere al conținutului său, întrucât, pentru adoptarea sa – chiar presupunând că aceasta ar fi fost posibilă în temeiul articolului 78 alineatul (3) TFUE – ar fi trebuit să se respecte dreptul parlamentelor naționale de a emite un aviz cu privire la actele legislative, prevăzut de Protocoalele (nr. 1) și (nr. 2) anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
5.
În urma consultării Parlamentului European, Consiliul a modificat în mod substanțial textul proiectului, însă nu l-a supus unei noi consultări a Parlamentului European.
6.
În momentul aprobării de către Consiliu nu erau disponibile versiunile lingvistice ale proiectului de decizie în limbile oficiale ale Uniunii.
7.
De asemenea, decizia atacată este nelegală întrucât adoptarea sa este contrară articolului 68 TFUE și concluziilor adoptate de Consiliul European în cadrul reuniunii sale din 25 și 26 iunie 2015.
8.
Decizia atacată încalcă principiul securității juridice și principiul clarității normelor juridice, întrucât nu clarifică, cu privire la unele aspecte, cum trebuie să se aplice dispozițiile sale și nici ce relație este între acestea și dispozițiile Regulamentului nr. 604/2013. Dintre aceste aspecte imprecise se desprinde problema referitoare la aplicarea normelor procedurale și de garantare cu privire la adoptarea deciziei de transfer, precum și faptul că decizia atacată nu stabilește în mod clar criteriile de selecție pentru transfer și nici nu reglementează în mod corespunzător statutul solicitanților în statul membru de transfer. Decizia atacată este contrară Convenției de la Geneva privind statutul refugiaților (3), întrucât îi privează pe solicitanți de dreptul lor de a rămâne pe teritoriul statului membru în care au făcut cererea și permite transferul acestora în alt stat membru, fără a putea fi demonstrată în mod necesar existența unei legături materiale între solicitant și statul membru de transfer.
9.
Decizia atacată încalcă principiul necesității și principiul proporționalității. Pe de o parte, având în vedere că, față de propunerea inițială a Comisiei, Ungaria a fost exclusă din grupul statelor membre beneficiare, decizia atacată nu prevede motivele pentru care dispune transferul a 120 000 de solicitanți de protecție internațională. Având în vedere că în decizia atacată nu se mai prevede niciun transfer din Ungaria, numărul de 120 000 de solicitanți propuși inițial a devenit arbitrar, pierzând legătura cu situația prezentată în propunerea Comisiei și care se intenționa a fi soluționată. Nu este acceptabil, în special în cazul măsuri provizorii adoptate în temeiul articolului 78 alineatul (3) TFUE, ca decizia de transfer definitiv privind aproximativ jumătate dintre solicitanții incluși în domeniul său de aplicare să depindă de împrejurări viitoare.
10.
Cu titlu subsidiar, guvernul maghiar susține că decizia atacată încalcă principiul proporționalității cu privire la Ungaria, întrucât, deși este vorba în mod evident de un stat membru pe al cărui teritoriu a intrat un număr mare de migranți în situație ilegală și în care a fost depus un număr mare de cereri de protecție internațională, i se impun cote obligatorii în calitate de stat membru gazdă. Decizia atacată nu respectă dispozițiile articolului 78 alineatul (3) TFUE în privința Ungariei, întrucât nu este compatibilă cu cerința stabilită în această prevedere – potrivit căreia măsurile pot fi adoptate în beneficiul statelor membre afectate de un aflux brusc de resortisanți ai țărilor terțe – o măsură care nu stabilește decât obligații cu privire la un asemenea stat membru.
(1) JO L 248, p. 80.
(2) Regulamentul (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (JO L 180, p. 31).
(3) Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaților completată prin Protocolul de la New York din 31 ianuarie 1967.
Full & Egal Universal Law Academy