8.6.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 190/15
Acțiune introdusă la 24 martie 2015 – Parker Hannifin Manufacturing și Parker-Hannifin/Comisia
(Cauza T-137/15)
(2015/C 190/19)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamante: Parker Hannifin Manufacturing Srl (Corsico, Italia) și Parker-Hannifin Corp. (Mayfield Heights, Statele Unite) (reprezentanți: B. Amory, F. Marchini Camia și É. Barbier de La Serre, avocați)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamantele solicită Tribunalului:
—
declararea prezentei cereri ca fiind admisibilă;
—
anularea deciziei atacate în ceea ce privește impunerea unor dobânzi de întârziere de 1 8 59 949,04 euro;
—
în subsidiar, reducerea, dacă este cazul, a dobânzilor de întârziere și
—
obligarea Comisiei la suportarea propriilor cheltuieli de judecată și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantele invocă un motiv principal și, cu titlu subsidiar, alte șapte motive.
1.
Primul motiv, întemeiat pe adoptarea ultra vires a deciziei atacate.
—
Reclamantele susțin că nu există un temei legal pentru a impune dobânzi de întârziere atunci când amenda a fost plătită în termenul stabilit în decizia de aplicare a amenzii.
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe lipsa sau pe insuficiența motivării deciziei atacate.
—
Reclamantele susțin că decizia atacată nu cuprinde un temei, nici în fapt, nici în drept, care să justifice aplicarea în speță a dobânzilor de întârziere.
3.
Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității.
—
Reclamantele susțin că aplicarea unor dobânzi de întârziere este disproporționată în raport cu obiectivul urmărit prin aplicarea acestui tip de dobânzi.
4.
Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului nediscriminării.
—
Reclamantele susțin că Comisia impune în speță dobânzi de întârziere la un rată de 6 %, în condițiile în care atunci când a rambursat o parte a amenzii reclamantelor a plătit dobânzi pentru arierate la o rată de 1,06 %.
5.
Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor securității juridice și încrederii legitime
—
Reclamantele susțin că nu puteau anticipa, în temeiul deciziei de aplicare a amenzii și al regulamentului delegat, impunerea în speță a unor dobânzi de întârziere. În plus, acestea susțin că puteau să se aștepte în mod legitim ca Comisia să nu aplice în speță dobânzi de întârziere.
6.
Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 266 TFUE și a dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă.
—
Reclamantele susțin că decizia atacată încalcă articolul 266 TFUE în sensul că lipsește acest articol de efectul său util și încalcă dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă, întrucât prin exercitarea dreptului fundamental al acestora de a formula o cale de atac, reclamantele se văd confruntate cu impunerea unei rate a dobânzii vădit disproporționată.
7.
Al șaptelea motiv, întemeiat pe îmbogățirea fără justă cauză.
—
Reclamantele susțin că aplicarea în speță a unor dobânzi de întârziere constituie o îmbogățire fără justă cauză în favoarea Comisia.
8.
Al optulea motiv, întemeiat pe abuzul de putere.
—
Reclamantele susțin că impunerea în sarcina reclamantelor a unor dobânzi de întârziere conduce la un rezultat care se îndepărtează total de obiectivele care stau la baza acordării către Comisie a unor competențe delegate de a stabili dobânzi de întârziere.
Full & Egal Universal Law Academy