1.6.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 178/22
Acțiune introdusă la 2 aprilie 2015 – Delta Group agroalimentare/Comisia
(Cauza T-163/15)
(2015/C 178/22)
Limba de procedură: italiana
Părțile
Reclamantă: Delta Group agroalimentare Srl (Porto Vino, Italia) (reprezentant: V. Migliorini, avocat)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
—
declararea ca nulă și neavenită și, în orice caz, anularea scrisorii cu numărul de referință Ares (2015) 528512 din 9 februarie 2015 a Comisiei Europene – directorul general pentru agricultură și dezvoltare rurală, Jerzy Plewa, adresată domnului Scabin, reprezentant legal al reclamantei, primită la aceeași dată, prin care se respinge cererea reclamantei din 13 ianuarie 2015 de adoptare a unei măsuri în temeiul articolului 219 alineatul (1) sau al articolului 221 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, în special de stabilire a unor restituiri la export în temeiul articolului 196 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, în sectorul cărnii de pasăre;
—
obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.
1.
Primul motiv, întemeiat pe existența unei erori vădite de apreciere și pe încălcarea articolului 219 alineatul (1) și a articolului 221 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (JO L 347, p. 671).
—
În această privință, reclamanta arată că afirmația Comisiei potrivit căreia statisticile comerciale pe primele 11 luni ale anului 2014 demonstrează o creștere cu 5 % a exportului față de aceeași perioadă a anului 2013 este dezmințită de tabelul aflat în dreapta paginii 19 din raportul cu privire la situația pieței cărnii de pasăre întocmit de Comitetul pentru organizarea comună a piețelor agricole la 22 ianuarie 2015, citat de Comisie, din care rezultă că, în primele 11 luni ale anului 2013, exporturile de carne de pasăre ale Uniunii se ridicau la 1 93 6 0 00 000 euro, în timp ce, în primele 11 luni ale anului 2014, ele au ajuns la doar 1 88 6 8 38 000 euro, înregistrând prin urmare o scădere de 2,5 %, iar nu o creștere de 5 %; Comisia a luat în mod eronat în considerare și prețurile definite drept „stabile”, deși acestea au înregistrat o scădere importantă de aproximativ 8 %, astfel cum rezultă din pagina 9 din raport, comițând astfel o eroare vădită de apreciere și încălcând articolul 219 alineatul (1) și articolul 221 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013.
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură, în special articolul 5 din Regulamentul (UE) n. 182/2011
—
În această privință, reclamanta susține că decizia Comisiei de respingere a cererii de adoptare de măsuri în temeiul articolului 221 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 a fost luată fără avizul prealabil al Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole și, prin urmare, cu încălcarea normelor fundamentale de procedură prevăzute la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011, aplicabil în temeiul trimiterii efectuate la articolul 229 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, la care se referă articolul 221 din același regulament.
Full & Egal Universal Law Academy