12.10.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 337/26
Recurs introdus la 28 iulie 2015 de Jaana Pohjanmäki împotriva Hotărârii din 18 mai 2015 a Tribunalului Funcției Publice în cauza F-44/14, Pohjanmäki/Consiliul
(Cauza T-410/15 P)
(2015/C 337/27)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Recurentă: Jaana Pohjanmäki (Bruxelles, Belgia) (reprezentant: M. Velardo, avocat)
Cealaltă parte din procedură: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile
Recurenta solicită Tribunalului:
—
anularea Hotărârii din 18 mai 2015 pronunțată în cauza F-44/14 și soluționarea cauzei chiar de către acest Tribunal;
—
în subsidiar, trimiterea cauzei la Tribunalul Funcției Publice;
—
obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fața ambelor instanțe.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, recurenta invocă opt motive.
1.
Primul motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe o denaturare a faptelor și a mijloacelor de probă, precum și pe o încălcare a dreptului la apărare, în măsura în care examinarea meritelor reclamantei nu ar fi fost efectuată cu grijă și cu respectarea principiului egalității de tratament.
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe o denaturare a faptelor și a mijloacelor de probă, în măsura în care membrii comisiei consultative de promovare nu ar fi avut cunoștință despre rapoartele de notare ale reclamantei în perioada de referință.
3.
Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept a Tribunalului Funcției Publice (denumit în continuare „TFP”), întrucât acesta a considerat că meritele reclamantei au fost comparate cu cele ale funcționarilor desemnați pentru funcții de lingviști.
4.
Al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare de drept a TFP, întrucât acesta a estimat că autoritatea împuternicită să facă numiri efectuase în mod legitim o reexaminare a situației reclamantei.
5.
Al cincilea motiv, întemeiat pe o încălcare a principiului egalității armelor, în măsura în care anumite aspecte importante ale litigiului nu au fost dezbătute.
6.
Al șaselea motiv, întemeiat pe o eroare de drept, întrucât TFP a urmat teza intimatului potrivit căreia meritul reclamantei nu era în mod constant ridicat.
7.
Al șaptelea motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe o denaturare a mijloacelor de probă, întrucât TFP a statuat că nivelul de răspundere a reclamantei a fost apreciat în conformitate cu articolul 45 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene.
8.
Al optulea motiv, întemeiat pe o eroare de drept, întrucât TFP a apreciat că intimatul a completat motivarea în ședință, în condițiile în care acesta a efectuat în realitate o veritabilă înlocuire a motivării.
Full & Egal Universal Law Academy