30.11.2015
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 398/59
Acțiune introdusă la 25 septembrie 2015 – Bank Refah Kargaran/Consiliul
(Cauza T-552/15)
(2015/C 398/74)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: Bank Refah Kargaran (Teheran, Iran) (reprezentant: J. M. Thouvenin, avocat)
Pârât: Consiliul Uniunii Europene
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului să statueze:
—
că, prin adoptarea și menținerea în vigoare a măsurii restrictive adoptate de Consiliul Uniunii Europene împotriva BRK, anulată prin Hotărârea Tribunalului din 6 septembrie 2013 (cauza T-25/11), Consiliul Uniunii Europene a angajat răspunderea extracontractuală a Uniunii Europene;
—
că, în consecință, Uniunea Europeană este obligată să repare prejudiciul care rezultă din acest fapt pentru reclamantă;
—
că prejudiciul material se ridică la suma de 6 8 6 51 318 euro, sumă la care trebuie să se adauge dobânzile legale, și la orice altă sumă care ar fi justificată;
—
că prejudiciul moral se ridică la suma de 5 2 5 47 415 euro, sumă la care trebuie să se adauge dobânzile legale, și la orice altă sumă care ar fi justificată;
—
cu titlu subsidiar, că toate sau o parte din sumele reclamate cu titlu de prejudiciu moral trebuie să fie considerate ca făcând parte din prejudiciul material și să fie contabilizate cu acest titlu și
—
că Consiliul trebuie să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă cinci motive, dintre care două se referă la angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii Europene, iar trei se referă la prejudiciul care rezultă din nelegalitatea săvârșită de Consiliul Uniunii Europene.
—
În ceea ce privește angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii Europene
1.
Primul motiv, întemeiat pe o nelegalitate a comportamentului reproșat Consiliului (adoptarea și menținerea în vigoare a înghețării fondurilor reclamantei), constatată în mod corespunzător prin Hotărârea din 6 septembrie 2013, Bank Refah Kargaran/Consiliul, T-24/11, EU:T:2013:403.
2.
Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că nelegalitatea săvârșită de Consiliu este o încălcare suficient de gravă a normelor de drept care au ca obiect conferirea de drepturi particularilor.
—
În ceea ce privește prejudiciul care rezultă din nelegalitatea săvârșită de Consiliul Uniunii Europene
3.
Al treilea motiv, întemeiat pe încetarea activităților reclamantei cu instituții situate în Uniunea Europeană ca urmare a înghețării fondurilor sale.
4.
Al patrulea motiv, întemeiat pe câștigul nerealizat ca urmare a blocării liniilor de credit.
6.
Al cincilea motiv, întemeiat pe prejudiciul moral.
Full & Egal Universal Law Academy