7.3.2016
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 90/17
Acțiune introdusă la 23 octombrie 2015 – Jenkinson/Consiliul și alții
(Cauza T-602/15)
(2016/C 090/25)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamant: Liam Jenkinson (Keery, Irlanda) (reprezentanți: N. de Montigny și J.-N. Louis, avocați)
Pârâți: Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) și Acțiunea comună a Uniunii Europene „Eulex Kosovo”
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
Cu titlu principal:
– 1.
În ceea ce privește drepturile care decurg din contractul de drept privat:
—
recalificarea raportului său contractual în contract de muncă pe durată nedeterminată;
—
constatarea încălcării de către pârâte a obligațiilor lor contractuale și, în special, a notificării unui preaviz în cadrul desfacerii unui contract pe durată nedeterminată;
În consecință, în vederea compensării prejudiciului suferit prin utilizarea abuzivă de contracte de muncă succesive pe durată determinată cu prețul unei incertitudini prelungite a reclamantului și al încălcării obligației de notificare a unui preaviz de desfacere a contractului:
—
obligarea pârâtelor la plata către reclamant a unei indemnizații compensatorii de preaviz de 176 601,55 euro calculate în raport cu vechimea sa în muncă în cadrul misiunilor create de Uniunea Europeană;
—
cu titlu subsidiar, obligarea pârâtelor la plata către reclamant a unei indemnizații compensatorii de preaviz de 45 985,15 euro calculate prin raportare la durata prestațiilor sale pentru cea de a patra pârâtă;
—
declararea caracterului abuziv al concedierii reclamantului și obligarea, în consecință, a pârâtelor la plata către acesta a unei indemnizații evaluate ex aequo et bono la 50 000 de euro;
—
constatarea faptului că pârâtele nu au întocmit documentele sociale legale aferente încetării contractului și
—
obligarea acestora la plata către reclamant a sumei de 100 000 de euro pe zi de întârziere începând cu introducerea prezentei acțiuni;
—
obligarea acestora la transmiterea către reclamant a documentelor sociale aferente încetării contractului;
—
obligarea pârâtelor la plata dobânzilor aferente sumelor citate anterior, calculate la rata legală belgiană.
– 2.
Cu privire la abuzul de putere și la discriminarea existentă
—
declararea faptului că primele trei pârâte l-au tratat pe reclamant în mod discriminator, fără o justificare obiectivă, în cursul perioadei de angajare în cadrul misiunilor pe care le-au instituit, în ceea ce privește remunerația, dreptul la pensie și avantajele aferente, precum și în ceea ce privește garanția unui post de muncă ulterior;
—
constatarea faptului că reclamantul nu ar fi trebuit să fie recrutat ca agent temporar al uneia dintre primele trei pârâte;
—
obligarea primelor trei pârâte la despăgubirea pierderii unei remunerații, a unei pensii, a unor indemnizații și a unor avantaje, pierdere ocazionată de încălcările dreptului comunitar citate anterior;
Obligarea acestora la plata către reclamant a dobânzilor aferente acestor sume, calculate la rata legală belgiană;
—
stabilirea unui termen pentru părți pentru a fixa indemnizația menționată, ținând seama de gradul și de treapta în care reclamantul ar fi trebuit să fie angajat, de evoluția medie a remunerației, de evoluția carierei, de alocațiile pe care ar fi trebuit să le perceapă în acest caz în temeiul acestui contract de agent temporar; și compararea rezultatelor obținute cu remunerația percepută efectiv de reclamant.
Cu titlu subsidiar:
—
constatarea încălcării obligațiilor lor de către pârâte;
—
obligarea pârâtelor la despăgubirea reclamantului pentru prejudiciul rezultat din încălcările amintite, care este estimat ex aequo et bono la 150 000 de euro.
Și, în orice caz:
obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă opt motive.
1.
Primul motiv este întemeiat pe un abuz de drept săvârșit de pârâte în utilizarea excesivă a unor contracte pe durată determinată și pe încălcarea de către acestea a principiului proporționalității.
2.
Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea de către pârâte a protecției lucrătorilor în cadrul unei concedieri colective.
3.
Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea de către pârâte a principiului egalității de tratament și a principiului nediscriminării.
4.
Al patrulea motiv este întemeiat pe încălcarea de către pârâte a dreptului de a fi ascultat al reclamantului.
5.
Al cincilea motiv este întemeiat pe insecuritatea juridică provocată de pârâte față de reclamant și pe încălcarea de către acestea a dreptului la o bună administrare.
6.
Al șaselea motiv este întemeiat pe încălcarea de către pârâte a principiului consultării reprezentanților personalului.
7.
Al șaptelea motiv este întemeiat pe încălcarea de către pârâte a Codului european de bună conduită administrativă.
8.
Al optulea motiv este întemeiat pe încălcarea de către pârâte a dreptului la liberă circulație a lucrătorilor.
Full & Egal Universal Law Academy