31.7.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 249/8
Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 8 iunie 2017 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale Ordinario di Venezia – Italia) – Vinyls Italia SpA, în faliment/Mediterranea di Navigazione SpA
(Cauza C-54/16) (1)
([Trimitere preliminară - Spațiul de libertate, securitate și justiție - Proceduri de insolvență - Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 - Articolele 4 și 13 - Acte prejudiciabile pentru adunarea creditorilor - Condițiile în care poate fi atacat actul în cauză - Act supus legii unui alt stat membru decât statul de deschidere a procedurii - Act care nu poate fi atacat în temeiul acestei legi - Regulamentul (CE) nr. 593/2008 - Articolul 3 alineatul (3) - Lege aleasă de părți - Localizarea ansamblului elementelor situației vizate în statul de deschidere a procedurii - Incidență])
(2017/C 249/11)
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Tribunale Ordinario di Venezia
Părțile din procedura principală
Reclamantă: Vinyls Italia SpA, în faliment
Pârâtă: Mediterranea di Navigazione SpA
Dispozitivul
1)
Articolul 13 din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență trebuie interpretat în sensul că forma și termenul în care beneficiarul unui act prejudiciabil pentru adunarea creditorilor trebuie să invoce o excepție în temeiul acestui articol, pentru a se opune unei acțiuni care urmărește revocarea actului respectiv potrivit dispozițiilor lex fori concursus, precum și aspectul dacă acest articol poate fi aplicat și din oficiu de către instanța competentă, eventual după expirarea termenului acordat părții vizate, intră sub incidența dreptului procesual al statului membru pe teritoriul căruia este pendinte litigiul. Acest drept însă trebuie să nu fie mai puțin favorabil decât cel care guvernează situații similare supuse dreptului intern (principiul echivalenței) și să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii (principiul efectivității), aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
2)
Articolul 13 din Regulamentul nr. 1346/2000 trebuie interpretat în sensul că partea căreia îi revine sarcina probei trebuie să dovedească, atunci când lex causae permite atacarea unui act considerat prejudiciabil, că nu sunt în mod concret întrunite condițiile – diferite de cele prevăzute de lex fori concursus – necesare pentru ca o cale de atac introdusă împotriva actului respectiv să poată fi admisă.
3)
Articolul 13 din Regulamentul nr. 1346/2000 poate fi invocat în mod valabil atunci când părțile la un contract care au sediul în unul și același stat membru pe teritoriul căruia se află deopotrivă toate celelalte elemente relevante ale situației vizate au desemnat legea unui alt stat membru în calitate de lege aplicabilă contractului respectiv, cu condiția ca aceste părți să nu fi ales legea menționată în mod fraudulos sau abuziv, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.
(1) JO C 156, 2.5.2016.