15.4.2019
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 139/5
Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 26 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Østre Landsret, Vestre Landsret — Danemarca) — N Luxembourg 1 (C-115/16), X Denmark A/S (C-118/16), C Danmark I (C-119/16), Z Denmark ApS (C-299/16)/Skatteministeriet
(Cauzele conexate C-115/16, C-118/16, C-119/16 și C-299/16) (1)
(Trimitere preliminară - Apropierea legislațiilor - Sistemul comun de impozitare aplicabil plăților de dobânzi și de redevențe efectuate între societăți asociate din state membre diferite - Directiva 2003/49/CE - Beneficiar efectiv al dobânzilor și al redevențelor - Articolul 5 - Abuz de drept - Societate stabilită într-un stat membru și care plătește unei societăți asociate stabilite într-un alt stat membru dobânzi, a căror totalitate sau cvasitotalitate este transferată ulterior în afara teritoriului Uniunii Europene - Filială supusă unei obligații de reținere la sursă a impozitului pe dobânzi)
(2019/C 139/03)
Limba de procedură: daneza
Instanța de trimitere
Østre Landsret, Vestre Landsret
Părțile din procedura principală
Reclamanți: N Luxembourg 1 (C-115/16), X Denmark A/S (C-118/16), C Danmark I (C-119/16), Z Denmark ApS (C-299/16)
Pârât: Skatteministeriet
Dispozitivul
1)
Conexează cauzele C-115/16, C-118/16, C-119/16 și C-299/16 în vederea pronunțării hotărârii.
2)
Articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2003/49/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind sistemul comun de impozitare, aplicabil plăților de dobânzi și de redevențe efectuate între societăți asociate din state membre diferite, coroborat cu articolul 1 alineatul (4) din această directivă trebuie interpretat în sensul că scutirea de orice impozitare a plăților de dobânzi pe care o prevede este rezervată numai beneficiarilor efectivi ai unor astfel de dobânzi, și anume entităților care beneficiază în mod real de aceste dobânzi pe plan economic și care dispun, prin urmare, de puterea de a le determina în mod liber destinația.
Principiul general al dreptului Uniunii potrivit căruia justițiabilii nu se pot prevala în mod fraudulos sau abuziv de normele dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că beneficiul scutirii de orice impozitare a plăților de dobânzi, prevăzută la articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2003/49, trebuie, în prezența unei practici frauduloase sau abuzive, să fie refuzat unui contribuabil de către autoritățile și instanțele naționale, chiar în absența unor dispoziții ale dreptului național sau întemeiate pe convenții care să prevadă un asemenea refuz.
3)
Proba unei practici abuzive necesită, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care să rezulte că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea Uniunii, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv, care constă în intenția de a obține un avantaj care rezultă din reglementarea Uniunii prin crearea artificială a condițiilor impuse pentru obținerea sa. Întrunirea unui anumit număr de indicii poate atesta existența unui abuz de drept, în măsura în care aceste indicii sunt obiective și concordante. Pot constitui asemenea indicii printre altele existența unor societăți conductă care nu au o justificare economică, precum și caracterul pur formal al structurii grupului de societăți, a aranjamentului financiar și a creditelor. Împrejurarea că statul membru din care provin dobânzile a încheiat o convenție cu statul terț în care este rezidentă societatea care este beneficiarul efectiv al acestora este lipsită de incidență asupra eventualei constatări a unui abuz de drept.
4)
Pentru a refuza să recunoască unei societăți calitatea de beneficiar efectiv al unor dobânzi sau pentru a dovedi existența unui abuz de drept, o autoritate națională nu este obligată să identifice entitatea sau entitățile pe care le consideră beneficiari efectivi ai acestor dobânzi.
5)
Articolul 3 litera (a) din Directiva 2003/49 trebuie interpretat în sensul că o societate în comandită pe acțiuni (SCA) autorizată ca fond de investiții de capital de risc (SICAR) de drept luxemburghez nu poate fi calificată drept societate dintr-un stat membru în sensul directivei menționate, susceptibilă să beneficieze de scutirea prevăzută la articolul 1 alineatul (1) din aceasta dacă, sarcina verificării acestui aspect revenind instanței de trimitere, dobânzile percepute de SICAR menționată, într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, sunt scutite de „impôt sur le revenu des collectivités” în Luxemburg.
6)
Într-o situație în care regimul, prevăzut de Directiva 2003/49, de scutire de impozitul reținut la sursă a dobânzilor plătite de o societate rezidentă a unui stat membru unei societăți rezidente a unui alt stat membru nu este aplicabil din cauza constatării existenței unei fraude sau a unui abuz, în sensul articolului 5 din această directivă, aplicarea libertăților consacrate de Tratatul FUE nu poate fi invocată pentru a repune în discuție reglementarea primului stat membru care stabilește impozitarea acestor dobânzi.
În afara unei astfel de situații, articolul 63 TFUE trebuie interpretat în sensul că:
—
nu se opune, în principiu, unei reglementări naționale potrivit căreia o societate rezidentă care plătește dobânzi unei societăți nerezidente este obligată să efectueze o reținere la sursă asupra acestor dobânzi, în timp ce această societate rezidentă nu are o asemenea obligație atunci când societatea care percepe dobânzile este și ea o societate rezidentă, dar se opune unei reglementări naționale care prevede o astfel de reținere la sursă în caz de plată de dobânzi de către o societate rezidentă către o societate nerezidentă, în timp ce o societate rezidentă care percepe dobânzi de la o altă societate rezidentă nu este supusă obligației de a plăti un avans din impozitul pe profit în cursul primilor doi ani de impozitare și, prin urmare, nu este obligată la plata acestui impozit în legătură cu aceste dobânzi decât la o scadență sensibil mai îndepărtată decât cea a acestei rețineri la sursă;
—
se opune unei reglementări naționale care impune societății rezidente care are obligația de a efectua o reținere la sursă asupra dobânzilor plătite de aceasta unei societăți nerezidente obligația, în caz de plată tardivă a acestei rețineri, de a plăti dobânzi moratorii a căror rată este mai ridicată decât cea aplicabilă în caz de plată tardivă a impozitului pe profit datorat printre altele pentru dobânzile percepute de o societate rezidentă de la o altă societate rezidentă;
—
se opune unei reglementări naționale care prevede că, atunci când o societate rezidentă este supusă unei obligații de reținere la sursă asupra dobânzilor pe care le plătește unei societăți nerezidente, nu se ține seama de cheltuielile sub formă de dobânzi, legate direct de activitatea de credit în cauză, pe care le a suportat această din urmă societate, în timp ce, potrivit acestei reglementări naționale, astfel de cheltuieli pot fi deduse de o societate rezidentă care percepe dobânzi de la o altă societate rezidentă, în scopul stabilirii venitului său impozabil.
(1) JO C 270, 25.7.2016.
Full & Egal Universal Law Academy