29.5.2017
RO
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
C 168/15
Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 22 martie 2017 (cereri de decizii preliminare formulate de Amtsgericht München, Landgericht München I – Germania) – Proceduri penale împotriva Ianos Tranca (C-124/16), Tanja Reiter (C-213/16) și Ionel Opria (C-188/16)
(Cauzele conexate C-124/16, C-188/16 și C-213/16) (1)
((Trimitere preliminară - Cooperare judiciară în materie penală - Directiva 2012/13/UE - Dreptul la informare în cadrul procedurilor penale - Dreptul la informare cu privire la acuzare - Notificarea unei ordonanțe penale - Modalități - Desemnarea obligatorie a unui mandatar - Persoană suspectată nerezidentă și fără domiciliu fix - Termen de opoziție care curge de la notificarea mandatarului))
(2017/C 168/19)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Amtsgericht München, Landgericht München I
Părțile din procedura penală principală
Ianos Tranca (C-124/16), Tanja Reiter (C-213/16) și Ionel Opria (C-188/16)
cu participarea: Staatsanwaltschaft München I
Dispozitivul
Articolul 2, articolul 3 alineatul (1) litera (c), precum și articolul 6 alineatele (1) și (3) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei legislații a unui stat membru precum cea în discuție în litigiile principale, care, în cadrul unei proceduri penale, prevede că persoana acuzată care nu are reședința în acest stat membru și nici nu dispune de un domiciliu fix pe teritoriul acestuia sau în statul membru de origine este ținută să desemneze un mandatar pentru a primi notificarea unei ordonanțe penale care o privește și că termenul pentru a formula opoziție împotriva acestei ordonanțe, înainte ca aceasta să dobândească caracter executoriu, curge de la notificarea ordonanței menționate mandatarului.
Articolul 6 din Directiva 2012/13 impune totuși ca la momentul executării ordonanței penale, de îndată ce persoana în cauză a avut efectiv cunoștință de această ordonanță, ea să fie pusă în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă respectiva ordonanță i-ar fi putut fi notificată personal și, mai ales, ca ea să dispună de integralitatea termenului de opoziție, beneficiind, dacă este cazul, de o repunere în termen.
Revine, așadar, instanței de trimitere sarcina să se asigure că procedura națională de repunere în termen, precum și condițiile cărora le este subordonată exercitarea acestei proceduri sunt aplicate într-o manieră conformă cu aceste cerințe și că această procedură permite astfel exercitarea efectivă a drepturilor pe care le prevede articolul 6.
(1) JO C 60, 18.7.2016